Cine va cânta Cântarea? Cei 144.000 din Apocalipsa 14

În timpul Războiului din Golf o mică echipă de comando a Marinei Americane, numită SEALS (SIGILII), a creat o diversiune atât de convingătoare încât a derutat complet armata irakiană. Circa o duzină de militari SEALS au luat cu asalt plajele din Kuweit şi au creat un aşa haos încât generalii irakieni au crezut că atacul condus de S.U.A. venea de pe mare. Irakul şi-a trimis cea mai mare parte din armată pentru a respinge acest fals atac, doar pentru a afla că fuseseră păcăliţi, pe când principalele forţe ale S.U.A. veneau prin deşertul Arabiei Saudite! În câteva ore războiul era terminat, şi totul a început cu mai puţin de 20 de soldaţi!

Fiecare departament al forţelor armate ale S.U.A. are una sau mai multe echipe de elită din trupele de comando, care luptă folosind tactici de război de gherilă, sub acoperire, în timpul situaţiilor speciale de luptă. Pentru a servi într-una din aceste unităţi selecte, un soldat trebuie să fie extrem de disciplinat şi să treacă printr-un antrenament fizic şi mental incredibil de dificil. Se califică numai cei care demonstrează un neclintit control de sine şi o ascultare perfectă. Acestor Forţe Speciale de comando li se dau misiuni periculoase şi complexe; ele atacă rapid trupele inamice şi fac incursiuni în spatele liniilor inamice pentru a deschide calea pentru principala forţă de atac. Chiar şi o mică echipă din aceste trupe de comando, datorită antrenamentului lor intens, poate realiza mari victorii, învingând în scurt timp coloane întregi din trupele inamice.

Cei 12 apostoli au fost un tip de "Forţe Speciale" pe vremea primei veniri a Domnului Isus. După trei ani şi jumătate de formare personală intensivă cu Domnul Isus, Domnul a fost capabil să-i folosească pentru a obţine mari biruinţe. Ei au pătruns în teritoriul stăpânit de Satana pentru a lansa o măreaţă renaştere şi extindere a credinţei creştine.

Dar cartea Apocalipsei ne spune despre o altă unitate a "Forţelor Speciale" - o imensă "armată" de 144.000. Ei au o relaţie specială cu Mielul şi sunt sigilaţi cu un nume special. Ei cântă, de asemenea, o cântare specială. De ce sunt atât de importanţi cei 144.000? Deoarece acestora li se dau cele mai măreţe misiuni în ultimele zile: de a pregăti lumea pentru revenirea Domnului Isus. Totuşi, mulţi sunt dezorientaţi de astfel de întrebări: cine este, mai exact, această armată sfântă şi cine îi va umple rândurile înainte de sfârşit?

Deşi nu poate fi critic pentru mântuirea cuiva a înţelege toate detaliile specifice ale acestui subiect profetic, studiul Cuvântului lui Dumnezeu este întotdeauna însoţit de mari binecuvântări. Ar trebui să adaug că, atunci când studiem aceste teme, ne aventurăm într-un "loc sfânt". Deşi împărtăşesc acest subiect cu mare încredere, de asemenea îmi dau seama şi respect faptul că alţii pot avea o înţelegere diferită. Deci, aş dori să vă încurajez să luaţi o pauză acum şi să vă rugaţi pentru înţelegere, în timp ce vom începe această aventură de a săpa după adevăr.

Pentru a înţelege cu adevărat identitatea celor 144.000, trebuie mai întâi să-i analizăm în cei doi piloni principali de adevăr din Scriptură, care descriu această mare adunare. Primul pasaj se găseşte în Apocalipsa 7:1-4: "După aceea, am văzut patru îngeri, care stăteau în picioare în cele patru colţuri ale pământului. Ei ţineau cele patru vânturi ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac. Şi am văzut un alt înger care se suia dinspre răsăritul soarelui, şi care avea pecetea Dumnezeului cel viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri, cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea, zicând: "Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!" Şi am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiţi: o sută patruzeci şi patru de mii, din toate seminţiile fiilor lui Israel."

Scriptura explică apoi faptul că această mulţime sigilată distinctiv este formată exact din câte 12.000 de oameni de la fiecare dintre cele 12 seminţii ale lui Israel, care sunt: Iuda, Ruben, Gad, Aşer, Neftali, Manase, Simeon, Levi, Isahar, Zabulon, Iosif şi Beniamin. Ar trebui să fie remarcat cu atenţie aici, că această listă de seminţii este unică, pentru că este singura dată în Scriptură când catalogul seminţiilor apare în această ordine specială (dar, mai mult despre aceasta, mai târziu).

Al doilea pasaj principal provine din Apocalipsa 14:1-5: "Apoi m-am uitat, şi iată că Mielul stătea pe muntele Sionului şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său. Şi am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic; şi glasul pe care l-am auzit, era ca al celor ce cântă cu alăuta, şi cântau din alăutele lor. Cântau o cântare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea bătrânilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea, afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ. Ei nu s-au întinat cu femei, căci sunt verguri şi urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel. Şi în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu."

Poate că prima noastră preocupare ar trebui să fie pentru a stabili dacă aceşti 144.000 sunt sau nu, în realitate, formaţi din câte 12.000 de israeliţi literali, din cele 12 seminţii respective. Chiar dacă această credinţă este obişnuită în multe cercuri creştine, după o privire mai atentă devine evident că acest lucru este pur şi simplu imposibil. Chiar şi o privire ocazională în Vechiul Testament dezvăluie acest indiciu important. Deoarece cele 10 seminţii din Nord s-au dedat complet la idolatrie, Dumnezeu a permis asirienilor să-i deporteze, în anul 722 î.Hr. "În al nouălea an al lui Osea, împăratul Asiriei a luat Samaria, şi a dus pe Israel în robie în Asiria, l-a dus să locuiască la Halah şi la Habor, lângă râul Gozan, şi în cetăţile Mezilor."(2 Regi 17:6).

Când seminţiile lui Iuda şi Beniamin au fost ulterior deportate în Babilon, după ce au petrecut 70 de ani în captivitate, mii dintre ei s-au întors. Dar cu cele 10 seminţii, istoria nu înregistrează nici un exod în masă din Asiria înapoi în Israel. În schimb, împăratul Asiriei a strămutat în ţara lui Israel, în regiunea Samaria, un amestec de populaţii provenind din naţiunile păgâne.

"Împăratul Asiriei a adus oameni din Babilon, din Cuta, din Avat, din Hamat şi din Sefarvaim, şi i-a aşezat în cetăţile Samariei în locul copiilor lui Israel. Au pus stăpânire pe Samaria, şi au locuit în cetăţile ei." (2 Regi 17:24).

Împăratul Asiriei a trimis un preot evreu înapoi, din Asiria, pentru a-i învăţa pe aceşti păgâni strămutaţi despre Dumnezeul lui Israel, dar nu şi israeliţi din cele 10 seminţii (2 Regi 17:27). Păgânii strămutaţi în Israel, în cele din urmă au devenit cunoscuţi ca infamii samariteni. După cum este evident, chiar şi în Noul Testament, evreii detestau acest grup. De ce? Ei nu mai erau israeliţi adevăraţi, după sânge sau religie. Istoria înregistrează, de asemenea, că, cu mult înainte de timpul Domnului Isus, cele 10 seminţii exilate s-au amestecat prin căsătorii cu asirienii, pierzându-şi, prin urmare, identitatea distinctă. Astăzi, un genealog s-ar chinui mult să găsească chiar şi un singur descendent de puritate neclară din seminţia lui Gad, Aşer, Neftali, Manase, sau Simeon - cu mult mai puţin decât 12.000! De fapt, pentru că aceste seminţii au fost atât de bine împrăştiate în jurul lumii şi asimilate de către ţările gazdă, este foarte posibil chiar să aveţi "urme de Avraam" în arborele dvs. genealogic!

"Atunci vor şti că Eu sunt Domnul, când îi voi împrăştia printre neamuri, şi îi voi risipi în felurite ţări." (Ezechiel 12:15).

Aparent, încă ar putea fi destul de uşor pentru cineva să creadă că cei 144.000 sunt din cele 12 triburi enumerate în Apocalipsa 7. Dar o lectură mai atentă arată imediat că, începând din timpul Domnului Isus, cele mai multe profeţii care vorbesc de Israel se concentrează asupra copiilor credinţei - sau Israelul spiritual, indiferent dacă erau evrei sau dintre Neamuri de sânge. Aici este un mic eşantion din multele texte care stabilesc acest adevăr. "Iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este Iudeu; şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne. Ci Iudeu este acela care este Iudeu înăuntru şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de Iudeu îşi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu." (Romani 2:28,29). "Şi dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi "sămânţa" lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă." (Galateni 3:29). Domnul le-a spus israeliţilor din vechime: "Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt." (Exodul 19:6). Observaţi, în Noul Testament Petru, aplică acest titlu Israelului spiritual sau bisericii: "Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care Dumnezeu şi l-a câştigat ca să fie al Lui..." (1 Petru 2:9). Iacov oferă una dintre cele cele mai convingătoare Scripturi care demonstrează că apostolii vedeau seminţiile într-un sens spiritual. "Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminţii care sunt împrăştiate: sănătate!" (Iacov 1:1). Conţinutul epistolei lui Iacov este în mod clar adresat creştinilor, şi totuşi el se referă la ei, în mod evident, ca la evrei spirituali din cele 12 seminţii spirituale.

Nu vreau să fie plicticos, dar pentru a înţelege cu adevărat acest subiect, o scurtă lecţie cu privire la seminţiile din Vechiului Testament ar putea fi necesară pentru claritate. În realitate, să ştiţi că au fost de fapt 13 seminţii! Vedeţi, cele 12 seminţii originare proveneau toate din cei 12 fii ai lui Iacov, căruia Domnul i-a schimbat numele, mai târziu, în "Israel". Atunci când fraţii mai mari ai lui Iosif l-au vândut ca rob, a fost începutul unei lungi şi dureroase despărţiri de familia sa. După reunirea cu tatăl său, Iacov a promis, în compensaţie pentru anii de despărţire de Iosif, să-i adopte pe cei doi fii ai săi, Manase şi Efraim, incluzându-i între propriii săi fii, în locul lui Iosif. "Acum, cei doi fii, care ţi s-au născut în ţara Egiptului, înainte de venirea mea la tine în Egipt, vor fi ai mei; Efraim şi Manase vor fi ai mei, ca şi Ruben şi Simeon." (Geneza 48:5).

Să socotim. Când cei doi fii ai lui Iosif au fost consideraţi ca seminţii, în locul tatălui lor, erau, tehnic vorbind, 13 seminţii. Un motiv pentru care continuaţi să tot auziţi doar de 12 seminţii în Biblie este pentru că, după ce Leviţii au fost aleşi pentru a fi preoţi pentru tot Israelul, au fost excluşi de la primirea vreunui teritoriu anume ca moştenire. În schimb, urmau să fie răspândiţi printre toate seminţiile ca învăţători şi preoţi. "Să nu faci numărătoarea seminţiei lui Levi, şi să nu-i numeri capetele în mijlocul celorlalţi copii ai lui Israel." (Numeri 1:49).

În legătură cu problema care ne interesează, ne putem întreba, de asemenea, câţi erau aşezaţi la Cina cea de Taină. Răspunsul este 13: 12 apostoli şi Domnul Isus aşezat între ei ca Marele lor preot. În timpul Paştelui s-au prezentat 13 seminţii: cele 12 seminţii "obişnuite" şi apoi leviţii care slujeau ca preoţi.

De asemenea, dacă era important pentru Domnul să utilizeze doar cele 12 seminţii literale, cu participare egală la grupul celor 144.000, nu ne-am aştepta ca Domnul Isus să-Şi fi ales apostolii într-un mod similar? Dar nu pare să fi avut importanţă la Domnul Isus ca apostolii Săi să fie, fiecare, dintr-una din cele 12 seminţii ale lui Israel, pentru că cei mai mulţi dintre ei erau din seminţia lui Iuda. Excepţiile sunt Matei-Levi, care era, probabil, din tribul lui Levi, şi Pavel, care era din tribul lui Beniamin (Romani 11:1).

În plus, cele 12 seminţii din Vechiul Testament erau foarte inegale ca populaţie. Iuda era foarte mare, în timp ce Beniamin era foarte mică. Într-adevăr, Dumnezeu a împărţit Ţara Făgăduită între seminţii potrivit cu nevoile populaţiilor lor. Totuşi, în cei 144.000 sunt exact câte 12.000 din fiecare seminţie. Acesta este un alt indiciu convingător că nu se vorbeşte de seminţiile literale ale lui Israel.

Deci, de ce S-a străduit Dumnezeu să le spună pe nume celor 12 seminţii atunci când a făcut lista celor 144.000? Acesta este unul dintre primele şi cele mai convingătoare indicii că trebuie să existe un sens spiritual ascuns în numele seminţiilor enumerate în Apocalipsa 7. Amintiţi-vă, aceasta este singura dată când fiii lui Iacov sunt aranjaţi în această ordine, şi, chiar mai mult, în special modul în care sunt ordonaţi spune, de asemenea, ceva. În primul rând, sunt incluşi Iosif şi Levi, în timp ce Efraim şi Dan sunt omişi. De ce? Ei bine, poate pentru că numele sunt simbolice în semnificaţie iar profeţiile declară: "Dan va fi un şarpe pe drum, o năpârcă pe cărare..." (Geneza 49:17). Poate fi şi pentru că numele Dan înseamnă "judecător", iar cei 144.000 sunt un grup special care sunt sigilaţi şi apăraţi în acest moment. În ceea ce priveşte pe Efraim, Biblia declară: "Efraim s-a lipit de idoli: lasă-l în pace!" (Osea 4:17). Şi, curios, Ruben, întâiul născut, este listat ca al doilea, în timp ce Iuda, al patrulea urmaş, este listat ca primul!

Deci ordinea din aceste nume nu are niciun sens, afară de cazul când vom permite ca numele să vorbească de la sine; apoi, probabil, vom vedea că Dumnezeu încearcă să ne comunice un mesaj special prin aceste nume.

Când evreii dădeau nume copiilor, numele acestea aveau aproape întotdeauna o semnificaţie precisă, care descria o caracteristică a copilului sau evenimentului legat de naşterea lui. Observaţi modul în care soţiile lui Iacov, Rahela, şi Lea au făcut un anunţ solemn, lămurind sensul numele fiilor lor atunci când s-au născut. În Geneza 29:32-35, citim: "Lea a rămas însărcinată, şi a născut un fiu, căruia i-a pus numele Ruben (Vedeţi fiu); "căci", a zis ea, "Domnul a văzut mâhnirea mea, şi acum bărbatul meu are să mă iubească negreşit. A rămas iarăşi însărcinată, şi a născut un fiu şi a zis: "Domnul a auzit că nu eram iubită şi mi-a dat şi pe acesta." De aceea, i-a pus numele Simeon (Ascultare). Iar a rămas însărcinată, şi a născut un fiu; şi a zis: "De data aceasta, bărbatul meu se va alipi de mine, căci i-am născut trei fii." De aceea i-a pus numele Levi (Alipire). A rămas iarăşi însărcinată, şi a născut un fiu şi a zis: "De data aceasta, voi lăuda pe Domnul." De aceea i-a pus numele Iuda (Lăudat fie Domnul)." Pe măsură ce continuaţi să citiţi povestea naşterii fiecăruia dintre fiii lui Iacov, Rahela şi Lea au făcut declaraţii profetice similare pentru toţi cei doisprezece fii, cu privire la semnificaţiile numelor lor.

Iată numele seminţiilor enumerate pentru cei 144.000, în ordinea în care le enumeră Apocalipsa 7, şi semnificaţia lor ebraică corespunzătoare, aşa cum se găseşte în Scriptură:

1.	Iuda înseamnă	“Voi lăuda pe Domnul”
2.	Ruben înseamnă	“El s-a uitat la mine”
3.	Gad înseamnă	“Mi-a adus noroc”
4.	Aşer înseamnă	“Fericit sunt eu”
5.	Neftali înseamnă	“Lupta mea”
6.	Manase înseamnă	“Mă face să uit”
7.	Simeon înseamnă	“Dumnezeu mă aude”
8.	Levi înseamnă	“Unit cu mine”
9.	Isahar înseamnă	“Mi-a cumpărat”
10.	Zabulon înseamnă	“Locuinţă”
11.	Iosif înseamnă	“Se va adăuga la mine”
12.	Beniamin înseamnă	“Fiul de la dreapta Sa”

Acum, aici este partea uimitoare. Observaţi ce se întâmplă atunci când alăturaţi aceste semnificaţii ale numelor, potrivit cu modul în care apar enumerate în Apocalipsa. Se formează o afirmaţie foarte remarcabilă, ce declară cum salvează Dumnezeu Biserica, ca mireasă a Lui!

"Voi lăuda pe Domnul pentru că El s-a uitat la mine şi mi-a adus noroc. Fericit sunt eu, pentru că în lupta mea, Dumnezeu mă face să uit. Dumnezeu mă aude şi este unit cu mine. El mi-a cumpărat o locuinţă şi se va adăuga la mine Fiul de la dreapta Sa". (Ca şi în Scriptură, cuvintele cu caractere italice sunt furnizate pentru cursivitatea ideii - n.a.)

Aceste nume, prezentate în această ordine, descriu o scurtă istorisire ce sintetizează lupta Bisericii, răscumpărarea, biruinţa şi, în final, nunta Mielului. Pare evident că acesta este un mesaj special de încurajare pentru cei care sunt în Biserică, credincioşii în Hristos, şi nu neapărat evrei.

Acum putem aborda următoarea întrebare majoră: Este cifra 144.000 un număr literal?

Poate că ar trebui să răspund la această întrebare cu o altă întrebare: Sunt celelalte numere din Apocalipsa literale sau doar spirituale?

De exemplu, vor exista 12 porţi şi 12 temelii? Există într-adevăr 12 tipuri diferite de fructe în pomul vieţii? Da, desigur! Există în Apocalipsa mai multe perioade de timp profetice, dar numerele nu sunt doar simboluri numerice nebuloase, sunt măsuri precise de timp. Numerele vor fi inutile pentru calcule dacă sunt doar simbolice. Toate înţelegerile noastre cu privire la dimensiunile Noului Ierusalim se bazează pe presupunerea că aceste cifre au valoare reală, literală.

Cu toate acestea, vă rugăm să reţineţi că, deşi numărul celor 144.000 ar putea fi exact, majoritatea oamenilor din lume nu ar putea să ştie cine sunt ei sau să le facă recensământul. Când Domnul Isus a fost pe pământ, în Israel, nu era nicio problemă să se numere 12 apostoli literali ce urmau pe Mesia în Ţara Sfântă. Dar cei 144.000 din ultimele zile sunt evrei în sens spiritual, împrăştiaţi pe toate meridianele pământului, care duc la o redeşteptare grandioasă. Dar nu va purta fiecare câte un număr, ca la maraton.

Acum, v-aţi putea gândi: "Cum puteţi spune că numele sunt simbolice, iar numărul este literal?" Simplu, Domnul Isus a făcut-o. Nu pare să fi contat la Domnul din ce seminţie se trăgeau cei 12 Apostoli, dar a contat că au fost 12 din ele. De asemenea, reţineţi că, deşi cele mai multe dintre numerele din Apocalipsa descriu o valoare reală, toate numele proprii din Apocalipsa sunt simboluri (de exemplu, Mielul, Balaurul, Leul, Balaam, Izabela, etc).

De fapt, cheia secretă pentru dezvăluirea misterului din spatele celor 144.000 ar putea fi în numărul în sine. Dvs., matematicienii, veţi adora această secţiune! Doisprezece este un număr perfect pentru construcţie, deoarece este unul dintre cele mai versatile numere. Poate fi divizibil cu 1, 2, 3, 4, 6, şi, desigur, cu 12.

Motivul pentru care lungimea standard a "piciorului" ("foot"; unitate de măsură de aprox. 30,5 cm - n.t.) este de 12 ţoli (1 ţol = 2,54 cm; n.t.) este că "piciorul" obişnuia să se bazeze pe lungimea piciorului fizic al regelui englez, iar această dimensiune se schimba în mod constant de la rege la rege. Este şi motivul pentru care rigla de măsură de 12 ţoli a fost numită "conducător".

Numărul 12 în Biblie aproape întotdeauna reprezintă conducerea Bisericii. Au fost 12 patriarhi de la Sem la Iacov. În plus, 12 iscoade au deschis calea spre Ţara Făgăduită, şi sunt 12 judecători de la Iosua la Samuel. În Scriptură, numărul 12 este, de asemenea, adesea asociat cu Biserica lui Dumnezeu, care este de obicei simbolizată de o femeie.

Există, de asemenea, în Evanghelii, o poveste interesantă cu privire la numărul 12. Doar într-o oră, Domnul Isus a vindecat două femei prin minuni asociate cu numărul 12. În primul rând, El a vindecat o femeie care sângera de 12 de ani. După această întâmplare, El s-a dus imediat să învie o fată de 12 ani. Prima femeie reprezenta Biserica din Vechiul Testament, cu o "scurgere" continuă a sângelui de la jertfe. Fata cea tânără simboliza Biserica Noului Testament, care a venit la viaţă după o înviere. Ambele au atins pe Domnul Isus în acea zi şi au fost întregite (Marcu 5:25-42).

În Apocalipsa 12:1, citim: "În cer s-a arătat un semn mare, o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare, şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap". Biserica lui Dumnezeu ilustrată aici are 12 stele deasupra capului; aceste stele sunt un simbol al conducerii inspirate a Bisericii (1 Corinteni 11:10).

Un alt indiciu interesant legat de cei 144.000 se găseşte în 1 Cronici 27:1-15. Aici citim că armata lui David era compusă din 12 cete de câte 24.000, în total 288.000, cât două grupuri de 144.000.

1 Cronici 25 relatează despre un grup literal de "24 x 12" Leviţi care urmau să cânte muzica de laudă de la templu, ceea ce înseamnă de două ori 144, adică 288. Şi, desigur, aveţi de două ori câte 12, adică 24 de bătrâni pe scaune de domnie în jurul scaunului de domnie al lui Dumnezeu, în Apocalipsa 4:4. Aceştia reprezintă pe cei 12 patriarhi din Vechiul Testament şi pe cei 12 apostoli din Noul Testament!

În Matei 19:28, Domnul Isus le spune Apostolilor: "...voi, care M-aţi urmat, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie, şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel". El face apoi o făgăduinţă celor care vor apărea în ultima epocă a Bisericii, cunoscută sub numele de Laodicea, care înseamnă "judecata poporului". "Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie." (Apocalipsa 3:21). Acest lucru se datorează faptului că cei 144.000 trăiesc în ultima epocă a Bisericii şi împărtăşesc experienţele apostolilor.

În cer se pare că, din când în când, va fi un careu extins în jurul scaunului de domnie al lui Dumnezeu. În primul rând, Domnul Însuşi stă pe scaunul Lui de domnie. În jurul scaunul Lui de domnie stau cele patru făpturi vii, apoi cei 24 de bătrâni într-un careu în jurul lor (şase pe fiecare latură), şi apoi, în cele din urmă, cei 144.000 într-un careu perfect (36.000 pe fiecare latură). Marea gloată a mîntuiţilor e ultimul grup, care înconjoară pe cei 144.000. Matematica perfectă şi simetrică a acestui ansamblu depăşeşte cu mult pescarul care a scris Apocalipsa.

Ca un punct final de interes pentru specialiştii noştri în matematică, ştiaţi şi că, în afară de calculul lui 144.000 ca de 12 ori câte 12.000, acesta mai poate fi obţinut şi asfel: 12 x 12 x 103 (sau 10 la cub)? În acest fel, aveţi numărul împărăţiei lui Dumnezeu (12), numărul desăvârşirii sau plenitudinii lui Dumnezeu (10, ca în Porunci), şi numărul lui Dumnezeu (3 ca în Dumnezeire). Cred că acest lucru ar putea fi un alt exemplu fascinant al planului perfect al lui Dumnezeu.

Un alt motiv pentru numărul 12 se găseşte în pieptarului purtat de marele preot, care avea 12 pietre preţioase diferite. Acest lucru ne aminteşte că Biserica lui Dumnezeu este alcătuită din personalităţi diferite, toate fiind aproape de inima Marelui nostru Preot. Biblia dezvăluie temperamente diverse care îi caracterizează pe cei 12 patriarhi şi apostoli. Dumnezeu alege conducători de orice tip de caracter, pe care să-i folosească ca să câştige de partea Sa toate categoriile.

Exodul 39:14 afirmă: "Pietrele acestea erau legate în ferecăturile lor de aur. Erau douăsprezece, după numele fiilor lui Israel; erau săpate ca nişte peceţi, fiecare cu numele uneia din cele douăsprezece seminţii". Aceste pietre, de asemenea, apar în mod identic la pietrele de temelie ale Noului Ierusalim, aşa cum este descris în Apocalipsa 21:12,14: "Era înconjurată cu un zid mare şi înalt. Avea douăsprezece porţi, şi la porţi, doisprezece îngeri. Şi pe ele erau scrise nişte nume: numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel... Zidul cetăţii avea douăsprezece temelii, şi pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului".

Din aceste motive şi din altele, cred că numărul 144.000 este o cifră exactă. Aşa cum au existat 12 seminţii literale în Vechiul Testament şi exact 12 apostoli în Noul Testament, cum pereţii sunt cu adevărat de 144 de coţi grosime, şi cum vor fi exact 144 de tipuri diferite de fructe în pomul vieţii în fiecare an (12 fructe diferite în fiecare lună), tot aşa vor fi de 12 ori 12.000 apostoli în ultimele zile.

Deci, haideţi să îmbinăm indiciile pe care le-am descoperit. În Scriptură, numerele 12 şi 144.000 sunt asociate cu judecători, armata lui David, preoţi muzicanţi şi pietre preţioase. În acelaşi mod, cei 144.000 sunt o armată de judecători şi preoţi pe care Domnul Isus îi preţuieşte ca pe pietrele preţioase.

Dar apoi se naşte în mod firesc întrebarea: "Dacă acest număr nu este doar un simbol, vor fi cei 144.000 singurii mântuiţi în ultimele zile, şi, în cazul în care numai 144.000 vor fi mântuiţi, care sunt şansele mele?" Haideţi să facem câteva calcule simple. În cazul în care există 6 miliarde de oameni în lume atunci când vine Domnul Isus (aproximativ populaţia globală de azi),aceasta ar însemna că 1 din 41.666 ar putea fi mântuit. Este încă mult mai bine decât cotele oferite de cele mai multe loterii de stat, dar oferă în continuare o speranţă de mântuire destul de "subţire"!

Dar, slavă lui Dumnezeu! Deşi cei 144.000 ar putea fi un număr exact, Biblia nu învaţă că ei urmează să fie singurii mântuiţi în ultimele zile. Dacă citim în Apocalipsa 7:9, imediat după cei 144.000 şi enumerarea seminţiilor, profetul vede "o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini."

Apoi, în versetul 13, unul dintre cei 24 de bătrâni îl întreabă pe Ioan: "Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în haine albe cine sunt oare? Şi de unde au venit?" În versetul 14, el răspunde la propria întrebare: "Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele, şi le-au albit în sângele Mielului."

Acum, Biblia vorbeşte de două necazuri mari în profeţie. Unul a fost în timpul persecuţiei papale din Evul Mediu, când milioane de creştini au fost ucişi. Dar principalul "necaz mare" trebuie să se refere la timpul chiar dinaintea celei de-a doua veniri a Domnului Hristos, menţionat în Daniel 12:1, 2. "...căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte. Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică."

Evident, această mulţime mare care vine din necazul cel mare, este convertită prin predicarea şi influenţa celor 144.000. La scurt timp după Cincizecime, cei 12 apostoli au câştigat de partea Domnului Hristos o mare mulţime, apoi a urmat o mare persecuţie (Fapte 8:1). La scurt timp după ce Duhul Sfânt va fi turnat peste cei 144.000, o mare mulţime va fi convertită şi apoi va veni necazul cel mare.

Una dintre caracteristicile cele mai importante şi remarcabile ale celor 144.000 este sigiliul special şi Numele pe care îl poartă pe frunţile lor (Apocalipsa 7: 1-4; 14:1). La scurt timp după ce este obţinut acest sigiliu special, necazul cel mare şi ultimele şapte plăgi izbucnesc peste o lume nepocăită. De obicei, în Apocalipsa, când ne gândim la cineva că e marcat sau sigilat, se transmite o conotaţie negativă. În realitate, toţi cei mântuiţi şi cei pierduţi din Apocalipsa poartă o formă de marcă sau de sigiliu, pe frunte sau pe mână.

Ezechiel 9 arată o viziune în care numai cei mântuiţi sunt însemnaţi. Criteriul care le permite să primească acest semn salvator este că aceştia sunt întristaţi de păcat şi tânjesc după curăţie. "Şi Domnul a zis: 'Treci prin mijlocul cetăţii, prin mijlocul Ierusalimului, şi fă un semn pe fruntea oamenilor, care suspină şi gem din pricina tuturor urâciunilor, care se săvârşesc acolo.'" (Ezechiel 9:4). Apoi, numai cei care au acest semn misterios sunt feriţi de plaga îngrozitoare a măcelului care urmează.

Deci, ce este acest sigiliu aflat pe fruntea celor 144.000? În esenţă, trebuie să fie Duhul Sfânt: "Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El, şi-aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit " (Efeseni 1:13). "Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării." (Efeseni 4:30). Evident, oricine are semnul "bun", are Duhul lui Dumnezeu. Dar dincolo de Duhul Sfânt, este ceva mult mai distinctiv cu privire la acest sigiliu unic. Vedem, de asemenea, că sigiliul lui Dumnezeu implică legea lui Dumnezeu. După cum arată Isaia 8:16 (KJV): "Înveleşte această mărturie, pecetluieşte legea printre ucenicii Mei". Acest lucru nu ar trebui să ne surprindă, deoarece de trei ori în Apocalipsa mântuiţii sunt identificaţi ca un popor care păzeşte poruncile lui Dumnezeu (Apocalipsa 12:17; 14:12; 22:14).

Şi de aceea, în trei ocazii diferite, Moise a îndemnat poporul lui Dumnezeu să aibă legea lui Dumnezeu pe mâinile şi pe frunţile lor: "Să-ţi fie ca un semn pe mână şi ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochii tăi, pentru ca legea Domnului să fie totdeauna în gura ta." (Exodul 13:9; Deuteronom 6:8; 11:18).

Dar acest sigiliu sau semn cu Numele Tatălui are o semnificaţie chiar mai profundă.

Toate sigiliile de stat conţin trei elemente comune: numele, titlul, şi teritoriul conducătorului. De exemplu, Daniel 1:1 spune: "Nebucadneţar, împăratul Babilonului". Aveţi numele, titlul oficial şi zona sa de suveranitate. În cadrul Celor Zece Porunci, doar una are toate caracteristicile unui sigiliu - cea de-a patra. Acolo citim: "Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele..." (Exodul 20:11). Aici, în porunca Sabatului, avem Numele lui Dumnezeu (Domnul sau Iehova), titlul Său sau funcţia (de Creator) şi teritoriul Său (cerurile şi pământul, marea şi tot ce este în ele). Porunca Sabatului este singura care este în mod repetat menţionată ca fiind un sigiliu sau semn al puterii creatoare, răscumpărătoare, a lui Dumnezeu.

De exemplu, Exodul 31:16,17 afirmă: "Copiii lui Israel să păzească Sabatul, prăznuindu-l, ei şi urmaşii lor, ca un legământ necurmat. Aceasta va fi între Mine şi copiii lui Israel un semn veşnic, căci în şase zile a făcut Domnul cerurile şi pământul, iar în ziua a şaptea s-a odihnit şi a răsuflat".

Mai mult: "Le-am dat şi Sabatele Mele, să fie ca un semn între Mine şi ei, pentru ca să ştie că Eu sunt Domnul, care-i sfinţesc." (Ezechiel 20:12). "Sfinţiţi Sabatele Mele, căci ele sunt un semn între Mine şi voi, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru!" (Ezechiel 20:20). Reţineţi, niciodată Biblia nu îl numeşte Sabatul evreilor. Ea numeşte Sabatul "ziua Mea cea sfântă" (Isaia 58:13) şi "ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău" (Exodul 20:10). Ştim cu toţii că fiecare relaţie de dragoste adevărată are nevoie de o investiţie regulată de timp de calitate. De-a lungul istoriei, diavolul a încercat să erodeze relaţia poporului lui Dumnezeu cu Creatorul lor, împingându-i să neglijeze sau să ignore Sabatul Său cel sfânt. În fiecare zi de Sabat, cei 144.000 demonstrează că Dumnezeu Îşi are sigiliul şi Numele în mintea lor, deoarece ei recunosc că tot timpul lor aparţine lui Dumnezeu. Domnul Isus a spus: "Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă" (Matei 11:28). Păzirea Sabatului demonstrează că ei se odihnesc de lucrările lor şi se încred în Domnul Isus.

Pe vremea primei veniri a Domnului Isus, El a ales 12 oameni pentru a câştiga de partea Sa pe Israel. "Aceştia sunt cei doisprezece, pe care i-a trimis Isus, după ce le-a dat învăţăturile următoare: 'Să nu mergeţi pe calea păgânilor şi să nu intraţi în vreo cetate a Samaritenilor; ci să mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel.'" (Matei 10:5, 6). Odată cu revărsarea ploii timpurii, cei 12 apostoli au câştigat de partea Sa mii de suflete în timpul redeşteptării de la Cincizecime. La început toţi au fost evrei. "Şi se aflau atunci în Ierusalim Iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer" (Fapte 2:5).

Iar la vremea celei de-a doua veniri a Domnului Isus, la revărsarea ploii târzii (cu Duhul Sfânt), de 12 de ori 12.000 vor câştiga de parte Lui o mare mulţime de suflete, de jur împrejurul lumii. Marea mulţime va fi convertită sub influenţa şi predicarea celor 144.000!

În Ioel 2:28, 29, citim: "După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor prooroci, bătrânii voştri vor visa visuri, şi tinerii voştri vor avea vedenii. Chiar şi peste robi şi peste roabe, voi turna Duhul Meu, în zilele acelea."

Vă rugăm să reţineţi că cei 144.000 nu sunt singurii pe care Domnul Isus îi foloseşte pentru a predica în ultimele zile, exact aşa cum cei 12 apostoli nu au fost decât o parte din cei 120 din camera de sus care au condus redeşteptarea de la Cincizecime (Fapte 1:15). Nu numai că Domnul Isus i-a trimis pe cei 12 să predice în Israel, dar, altădată, El a trimis o echipă de 70 de ucenici pentru a predica (Luca 10:1). Cei 144.000 sunt conducătorii spirituali în această redeşteptare şi nu sunt singurii care predică.

Pentru clarificări suplimentare, haideţi să ne uităm la unele dintre multele paralele dintre cei 12 Apostoli şi cei 144.000:

12 Apostoli

Evrei literali

Timpul primei veniri

Numărul este complet şi sunt sigilaţi cu Duhul Sfânt (Fapte 1-2)

Lucrează sub prima ploaie a Duhului Sfânt (Fapte 2:17)

Cel dintâi rod al primei veniri a Domnului Isus (Iacov 1:18)

Mii de evrei convertiţi (Fapte 2:5)

Au Numele Domnului Isus (Fapte 3:16)

Fără vicleşug (Ioan 1:47)

Îl urmează pe Domnul Isus (Ioan 1:37)

Călăuzesc mii de oameni să-L proclame cu glas tare, cu ramuri de palmier, pe Domnul Isus ca Împărat (Mat 21:1-9)

Lucrează înainte de o mare persecuţie în Ierusalim (Fapte 8:1)

Cei 12 cântă o cântare cu Domnul Isus (Mat 26:30)

S-au odihnit în ziua de Sabat (Luca 23:56; Fapte 17:2)

Nu s-au pângărit cu aluatul fariseilor (Marcu 7:1-15)

Vor sta pe douăsprezece scaune de domnie şi vor judeca (Mat 19:28)

144.000 de apostoli

Israel spiritual (Gal 3:29)

Timpul celei de-a doua veniri (Apoc 7)

Numărul este completat apoi sunt sigilaţi (Apoc 7; Efes 4:30)

Lucrează sub ploaia târzie a Duhului Sfânt (Ioel 2:28)

Cel dintâi rod al celei de-a doua veniri (Apoc 14:4)

O mare mulţime covertită (Apoc 7:9)

Au Numele Tatălui (Apoc 14:1)

Fără vicleşug (Apoc 14:5)

Urmează pe Miel (Apoc 14:4)

Călăuzesc o mare mulțime să-L proclame cu glas tare, cu ramuri de palmier, pe Domnului Isus ca Împărat (Apoc 7:9,10)

Lucrează înainte de o mare persecuție în lume (Dan 12:1)

Cei 144.000 cântă o cântare cu Mielul (Apoc 14:3)

Au Sabatul ca sigiliu al lui Dumnezeu şi Numele Tatălui (Apoc 7:1; 14:1)

Nu sunt pângăriţi cu doctrinele Babilonului (Apoc 14:4)

Vor sta cu Domnul Isus pe 144.000 de scaune de domnie, judecând (Apoc 20:4)

Factorul cel mai important este accentul Bibliei pe sfinţenia acestui grup. Este o aducere aminte pentru toți aceia pe care Domnul Isus îi cheamă, ca fiecare dintre noi să fie sfânt. "Ei nu s-au întinat cu femei, căci sunt verguri şi urmează pe Miel oriunde merge El." (Apocalipsa 14:4).

Dacă Îl vom urma pe Miel oriunde merge El în cer, trebuie mai întâi să-L urmăm în toate aici, acum. Și atunci putem cânta împreună cântarea lui Moise și a Mielului.

Chiar înainte ca Domnul să reverse Duhul Sfânt, în Faptele Apostolilor 2, se întâmplă ceva interesant în Fapte 1. Ucenicii strânşi laolaltă Îl privesc pe Domnul Isus înălţându-Se și ascultă cum îngerii promit revenirea Sa (versetul 11). Apoi, în camera de sus, ei se roagă și lasă deoparte diferendele (versetul 13). Unul dintre cei 12 apostoli, Iuda, era mort și trebuia să fie înlocuit pentru a restabili numărul 12 (versetul 26). Apoi, de îndată ce numărul este complet, Duhul Sfânt este revărsat.

Domnul Isus a binecuvântat, a instruit și a umplut cu Duhul 12 persoane, pentru a-i călăuzi pe ucenicii Săi să câştige de partea Sa casa lui Israel, la prima Sa venire. El va binecuvânta și va alege de 12 ori 12.000 pentru a călăuzi Biserica Sa să câştige lumea de partea Sa, pentru a doua Sa venire. Atunci va fi o mare mulțime convertită ca urmare a predicării lor.