Un exemplu perfect apare în primele versete din 2 Corinteni 5, unde Pavel vorbeşte despre viaţă şi moarte. Limbajul său a fost înţeles de mulţi ca învăţând că răsplata celor neprihăniţi se acordă în momentul morţii şi că un suflet nemuritor părăseşte corpul pentru a căpăta imediat o răsplată sau o pedeapsă. Dacă aceasta e adevărata semnificație a cuvintelor lui Pavel, atunci ne confruntăm cu câteva inconsecvenţe serioase în epistolele sale. Să examinăm versetele din 2 Corinteni 5:1-8 şi să descoperim ce ne-a învăţat Pavel cu adevărat despre acest subiect crucial.
"Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mână ci este veşnică. Şi gemem în cortul acesta, plini de dorința să ne îmbrăcăm peste el cu locașul nostru ceresc, negreșit dacă atunci când vom fi îmbrăcați nu vom fi găsiți dezbrăcați de el. Chiar în cortul acesta deci, gemem apăsați; nu că dorim să fim dezbrăcați de trupul acesta, ci să fim îmbrăcați cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi, să fie înghițit de viață. Şi Cel ce ne-a făcut pentru aceasta, este Dumnezeu, care ne-a dat arvuna Duhului. Aşadar, noi întotdeauna suntem plini de încredere; căci ştim că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul, -- pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere. -- Da, suntem plini de încredere, şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul."
Pentru a ne forma o imagine clară în minte, să revedem aceste versete punct cu punct.
Cu subiectul în întregime în faţă, să definim sensul termenilor pe care îi foloseşte Pavel în aceste texte. Ce înţelege el prin "casă pământească" şi "casă cerească"? Prin fiind "îmbrăcat" şi "dezbrăcat"? Prin "fire muritoare" care este "înghiţită de viaţă"? Prin "a părăsi trupul" şi "acasă la Domnul"?
Apostolul ne răspunde la toate aceste întrebări. În versetul 6, el defineşte "casa noastră pământească" drept fiind "acasă în trup." Caracteristica principală a acestei case este că ea poate fi "desfăcută". Cu alte cuvinte, este muritoare. Această casă pământească este, prin urmare, corpul nostru muritor sau condiţia noastră actuală de om muritor. Acest fapt apare prea evident ca să necesite comentarii suplimentare.
Casa din cer este "veşnică" sau nemuritoare şi reprezintă starea de nemurire care îi aşteaptă pe răscumpăraţi după înviere. Aici este locul unde apare cea mai mare neînţelegere. Unii au crezut că "clădirea din cer" se capătă la momentul decesului. Dar apostolul explică în mod clar MOMENTUL în care căpătăm nemurirea.
Corintenilor le scria Pavel următoarele:
"Şi gemem în cortul acesta..." (2 Corinteni 5:2)
"Ne-a pus în inimă arvuna Duhului." (2 Corinteni 5:5).
"Plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc." (2 Corinteni 5:2).
Romanilor le scria Pavel:
"Suspinăm în noi ..." (Romani 8:23) "Noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului" (Romani 8:23) "Cu o dorinţă înfocată... aşteptăm ... răscumpărarea trupului nostru..." (Romani 8:19, 23).
Aceste două pasaje vorbesc despre aceeaşi experienţă. Scopul final, în ambele cazuri, este de a schimba acest trup muritor în trupul nemuritor şi de a schimba această "casă pământească" cu "casa veşnică". Vă rugăm să observaţi că într-unul dintre versete Pavel era "plin de dorinţa de a fi îmbrăcat" cu casa lui din cer, şi în celălalt verset dorinţa lui “înfocată" era "răscumpărarea trupului."
Comparaţia demonstrează că această îmbrăcare din cer are loc la "răscumpărarea trupului." Pavel adaugă clarificarea finală în 1 Corinteni 15:51-53, când descrie din nou MOMENTUL când are loc această schimbare: "... toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă ... Căci trebuie ca ... trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire." Cu alte cuvinte, Pavel face foarte clar adevărul conform căruia, chiar dacă moartea ar desface acest trup muritor, nu vom îmbrăca acea casă din cer (nemurirea) până la venirea Domnului Isus şi până la răscumpărarea trupului. Acest lucru este, de asemenea, confirmat de trimiterile repetate la starea de "gol" sau "dezbrăcat".
Adevărul este că Pavel nu vorbeşte aici deloc despre suflet. El nu menţionează nici măcar o dată sufletul în acest pasaj sau în contextul său. Pur şi simplu, el pune în contrast viaţa prezentă cu mult mai glorioasa viaţă viitoare din cer. El nu aştepta cu nerăbdare somnul morţii (să fie "dezbrăcat"), caz în care nu urma să fie cu Domnul, ci el tânjea după răscumpărarea trupului, atunci când va fi îmbrăcat cu "casa veşnică". Cât timp urma să fie încă în această viaţă, el urma să fie îmbrăcat cu un trup muritor; şi după ce "ce este muritor" urma "să fie înghiţit de viaţă", el avea să aibă un trup ceresc, nemuritor. Oricum, fie în cortul pământesc, fie în casa din cer, el încă urma să aibă un trup. Nicăieri Pavel nu desparte sufletul de trup. Ori este un trup de pe acest pământ, fiind departe de Domnul, ori este un trup răscumpărat în ceruri, fiind acasă la Domnul.
Nu omiteţi indiciul pe care îl dă Pavel, că "arvuna Duhului" arată spre timpul când va fi primită în întregime moştenirea noastră şi va avea loc răscumpărarea trupului. Pavel a folosit aceeaşi expresie în 2 Corinteni 5:5, atunci când a vorbit despre îmbrăcarea casei din cer, "Şi Cel ce ne-a făcut pentru aceasta, este Dumnezeu, care ne-a dat arvuna Duhului..." Acest Duh este garanţia învierii trupului. Un alt text înlătură orice dubiu: "Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său care locuieşte în voi..." (Romani 8:11). Acest verset dă o dovadă de netăgăduit că locuirea Duhului este o garanţie că trupurile noastre muritoare vor fi înviate la înviere.
Evident, firea muritoare poate fi înghiţită doar de nemurire sau viaţă veşnică. Este aceasta cumva trecerea sufletului din trupul muritor, în ceasul morţii? Haideţi să cercetăm. Ce are omul, lucru pe care îl crede toată lumea, care este muritor? Trupul. În plus, ce este nemuritor? Sufletul. Presupunând, pentru o clipă, că acest lucru ar fi adevărat, atunci ce se întâmplă la moarte? La moarte, trupul, care este muritor, nu devine nemuritor, ci îşi pierde întreaga sa viaţă şi se descompune în ţărână, în mormânt. Mai mult decât atât, sufletul, care era nemuritor înainte, este la fel de nemuritor şi după aceea. Există aici vreo "înghiţire a firii muritoare de către viaţă"? Tocmai invers! Firea muritoare, sau partea muritoare, este înghiţită de moarte! Nu este mai multă viaţă după aceea, decât era înainte, pentru că doar după moarte sufletul trăieşte, în timp ce trupul, care era viu înainte, acum este mort. Acest punct de vedere este în contradicţie cu ceea ce spune de fapt Cuvântul lui Dumnezeu. Trebuie să-l respingem.
Pavel ştia că cei din Corint nu vor fi încurcaţi de limbajul lui din 2 Corinteni 5 cu privire la firea muritoare înghiţită de nemurire, pentru că el le scrisese deja prima sa epistolă pentru a le explica momentul în care va fi îmbrăcată acea nemurire. "... Într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, ATUNCI se va împlini cuvântul care este scris: 'Moartea a fost înghiţită de biruinţă… ' " (1 Corinteni 15:52-54). Când moartea sau firea muritoare va fi "înghiţită?" "ATUNCI", a spus Pavel. Când este ATUNCI? "Într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă." Cum poate cineva să se poticnească de limbajul atât de clar al acestor versete?
Pavel tânjea după acea schimbare de la trupul pământesc, muritor, la trupul slăvit, nemuritor. El a declarat că schimbarea va avea loc în ziua învierii – a luării la cer. Se părea că speranţa sa primordială se concentra pe a fi luat la cer, fără a fi vreodată "dezbrăcat" în moarte. El era nerăbdător să fie "îmbrăcat" prin luare la cer, la venirea lui Isus, astfel încât să nu fie găsit "gol" (în mormânt). Luarea la cer ar însemna că firea muritoare urma să fie "înghiţită de viaţă."
Cu toate acestea, el s-a grăbit să-şi exprime încrederea, aşa cum tocmai am arătat, în certitudinea unei învieri, când moartea va fi înghiţită de biruinţă (1 Corinteni 15:54). În ambele cazuri, fie prin luare la cer, fie prin înviere, el urma să fie "îmbrăcat" cu trupul nemuritor. Fie firea muritoare urma să fie "înghiţită" prin luare la cer, fie moartea urma să fie "înghiţită" prin înviere.
Pavel nu insistă asupra stării de "dezbrăcat", pentru că îşi punea speranţele în trupul nou pe care urma să-l primească la venirea lui Hristos. El nu putea fi "pentru totdeauna cu Domnul", până ce această schimbare nu avea loc "într-o clipeală din ochi." Somnul de moarte provizoriu, în mormânt, nu i-a reţinut deloc interesul lui Pavel, pentru că celui care a murit i se va părea ca o fracţiune de secundă de uitare totală. Privind dincolo de goliciunea neprimitoare a morţii în ţara vieţii, Pavel a exclus orice posibilitate a vreunei stări intermediare între moarte şi înviere, unde spirite fără trup ar putea fi prezente cu Domnul.
"Mă aştept şi nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de ruşine cu nimic; ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie prin moartea mea. Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig. Dar dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face să trăiesc; şi nu ştiu ce trebuie să aleg. Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine; dar, pentru voi, este mai de trebuinţă să rămân în trup."
În primul rând, să clarificăm ce era de fapt "aşteptarea plină de zel" a lui Pavel, privitor la a fi cu Hristos. Se aştepta să fie cu El la moarte? Niciun text din Biblie nu învaţă un astfel de lucru. Să-l lăsăm pe apostol să răspundă singur cu privire la aşteptarea sa "plină de zel". "De asemenea, şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu." (Romani 8:19). Ce era acea manifestare, când vor fi descoperiţi fiii lui Dumnezeu? Versetul 23 ne răspunde: "... dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului suspinăm în noi, şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru." Aşteptarea şi nădăjduirea cu tărie a lui Pavel era pentru momentul în care trupul său urma să fie răscumpărat.
El nu a spus niciun cuvânt în Filipeni 1:20-24 despre TIMPUL când urma să fie cu Domnul. Unii au încercat să interpreteze acest text ca şi cum Pavel a spus că el dorea să plece şi să fie cu Hristos imediat, dar cuvântul imediat nu este în Scriptură. În aceste versete, Pavel nu precizează CÂND urma să fie cu Domnul.
El afirmă doar că "aşteaptă cu tărie" să fie acolo. Am găsit din alte pasaje că aşteptarea sa se concentra asupra învierii sau luării la cer a trupului. Alte pasaje clarifică în continuare, fără niciun echivoc, când se aştepta marele apostol să fie cu Hristos.
Pavel a avut în vedere două situaţii: să trăiască sau să moară. Între acestea două era constrâns. Cauza lui Dumnezeu pe pământ l-a adus aici, dar se săturase de bătăi, împroşcări cu pietre şi suferinţe trupeşti. Simţea aproape că moartea ar fi mai de dorit decât să continue să se lupte în viaţă. Atât de egale erau influenţele care îl atrăgeau în ambele direcţii, încât de-abia dacă deosebea ce cale prefera. Cu toate acestea, el a declarat că îi era mai de folos bisericii, ca el să rămână aici, pentru a le oferi ajutor prin sfatul şi lucrarea sa.
Vă rog să observaţi semnificaţia cuvântului "ASTFEL". Înseamnă "în acest mod", "în acest fel", "prin acest mijloc" . "ASTFEL," în acest mod, prin acest mijloc, "vom fi totdeauna cu Domnul". Descriind, fără nicio rezervă, modul şi mijlocul prin care vom ajunge să fim cu Domnul, Pavel exclude oricare alte mijloace. Dacă există vreo altă cale de a fi cu Domnul, atunci limbajul lui Pavel este de o falsitate surprinzătoare.
Dacă vom ajunge să fim cu Domnul prin intermediul sufletului nostru nemuritor atunci când murim, atunci nu vom ajunge să fim cu El la venirea vizibilă a lui Isus, prin învierea morţilor şi transformarea celor vii. Atunci cuvintele lui Pavel nu ar fi adevărate. Nu există nicio cale posibilă ca să evităm această concluzie, cu excepţia cazului când s-ar susţine că Domnul coboară din cer, cu un strigăt puternic, cu trâmbiţa, morţii înviază şi cei vii sunt preschimbaţi,AR AVEA TOATE LOC ATUNCI CÂND MOARE CINEVA - o poziţie prea absurdă ca să fie luată în considerare.
Din moment ce însuşi Pavel defineşte atât de atent modul de a ajunge să fii cu Domnul, de ce să încerce omul să interpreteze Filipeni 1:23 ca însemnând ceva contrar propriei explicaţii a scriitorului? Aşa cum tocmai am observat la 1 Tesaloniceni 4:16, 17, Pavel ştia doar de două moduri de a fi cu Domnul - prin luare la cer sau prin înviere.
Dar, după luarea în considerare a celor două alternative, asupra cărora nu putea să se hotărască (să trăiască sau să moară), lui Pavel îi vine deodată în gând o a treia posibilitate de alegere, pe care rapid o declară a fi "cu mult mai bună" decât celelalte două. El a descris-o: "Aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine" (Filipeni 1:23). Mai bine decât ce? Evident, decât oricare dintre cele două alternative pe care tocmai le menţionase (să trăiască sau să moară). Din nou, ni se aminteşte de dorinţa copleşitoare a lui Pavel de a fi luat la cer, fără a trece prin starea de "dezbrăcat" în moarte. Aceasta a fost dorinţa lui cea mai profundă.
Încă o dată, suntem constrânşi să ne întrebăm: când aştepta Pavel să aibă loc această luare la cer? Mai mult, când anticipa el schimbarea de la firea muritoare la nemurire? El ne răspunde: "Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, ATUNCI vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă." (Coloseni 3:4). Când este acel ATUNCI? La a doua Sa venire. S-au arătat deja aceştia împreună cu El în slavă? Nu, ci se va întâmpla ATUNCI, când Se va arăta El.
Ioan este de acord cu Pavel: "Dar ştim că ATUNCI CÂND SE VA ARĂTA EL, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este." (1 Ioan 3:2). Gândiţi-vă pentru un moment la implicaţiile acestei afirmaţii.
Nu se putea ca Ioan să fi crezut că morţii neprihăniţi se aflau deja în prezenţa Domnului. Dacă ar fi fost aşa, ei ar fi putut să-L vadă "aşa cum este El" chiar în acel moment şi ar fi fost deja schimbaţidupă "asemănarea" lui Hristos. Cu toate acestea, el respinge ideea că cineva L-ar fi văzut deja şi afirmă fără echivoc că totul se va întâmpla "atunci când Se va arăta El."
În cel mai clar limbaj posibil, Pavel nu numai că explică ci şi subliniază că i se va da răsplata la venirea lui Hristos. Chiar dacă plecarea sa în moarte era "aproape", el nu se aştepta să fie cu Hristos imediat. El aştepta "de acum". Coroana nemuririi a fost "pusă deoparte pentru mine" (traducerea King James – n.t.), a spus el. El o va primi "în acea zi", împreună cu alţii care vor fi "iubit venirea Lui." Cu siguranţă, aceia dintre noi care trăim astăzi, ar trebui să anticipeze aceeaşi glorioasă apariţie, atunci când vom primi şi noi, împreună cu Pavel, cununa neprihănirii, care nu se vestejeşte.