Armură de la Dumnezeu

"Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul. Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri pentru toţi sfinţii".

Efeseni 6:10-18.

Ştiaţi că: Se apreciază că au avut loc mai bine de 14.500 de războaie din anul 3600 în. Hr. până în prezent - şi numărul continuă să crească. De fapt, de-a lungul aceleiaşi perioade, au fost 5.305 de ani de război ... şi numai 292 ani de pace.

Biblia descrie nenumărate războaie. De la Geneza la Apocalipsa, paginile ei dezvăluie că se dau atât bătălii spirituale cât şi fizice. Bătăliile fizice au dominat istoria de pe vremea când Cain l-a ucis pe fratele său Abel, şi până în prezent. Aceasta n-ar trebui să ne surprindă, pentru că Domnul Isus a prezis, "Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie. ... Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii" (Matei 24:6, 7).

Totuşi, atenţia primordială a Bibliei se concentrează asupra conflictului permanent dintre Hristos şi Satana. Apocalipsa declară că ceea ce a început ca un război cosmic în cer se va sfârşi în curând la Armaghedon. În această confruntare dintre forţele binelui şi forţele răului, adevărul şi lumina se află sub atacul continuu al înşelăciunii şi al întunericului.

Şi, fie că ne place sau nu, fiecare dintre noi suntem implicaţi. Terenul de bătaie în lupta aceasta spirituală, intensă, nu este vreo proprietate de pe pământ, ci este inima omului. Atât pe Domnul Isus cât şi pe cel rău îi interesează deosebit de mult să ne câştige mintea şi inima noastră. Din acest motiv, creştinii sunt chemaţi să fie mai mult decât spectatori tăcuţi sau mijlocitori în acest conflict cataclismic. Trebuie să ne declarăm luptători de linia întâi.

Dumnezeu a lăsat ca toate bătăliile înregistrate în Biblie - de pe vremea conflictului dintre Ghedeon si madianiţi până la victoria lui David asupra lui Goliat - să ne servească drept lecţii cum să trăim experienţa victoriei în bătăliile spirituale. Fireşte, este cât se poate de raţional ca, deoarece aceste bătălii sunt de natură spirituală, armele pe care le folosim trebuie să fie şi ele de natură spirituală. De aceea ne aminteşte Pavel că "Noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti" (Efeseni 6:12).

Deşi armătura şi armele noastre sunt de natură spirituală, aceasta nu înseamnă că ele sunt ireale sau fără efect. "Măcar că trăim în firea pământească, totuşi nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească. Căci armele cu care ne luptăm noi, nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile" (2 Corinteni 10:3, 4).

Pavel clarifică şi faptul că legământul credinciosului faţă de cauză şi faţă de Comandant ar trebui să fie la fel de reale şi desăvârşite ca şi pentru orice soldat. "Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos. Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste" (2 Timotei 2:3, 4).Armătura lui Dumnezeu, nu a omului

Prima dată când am studiat despre armătura lui Dumnezeu, am căutat toate referinţele biblice legate de armătură, căutând pasajele care să fie în sprijinul importanţei de a purta o armură atunci când mergi la luptă. Am fost cam dezamăgit când am aflat că armura lui Saul nu i s-a potrivit lui David şi că armura nu l-a ocrotit pe Goliat de piatra lui David. Am mai descoperit şi că o săgeată la întâmplare a "găsit" o crăpătură în armura lui Ahab şi l-a omorât pe împăratul nelegiuit. "Mult i-a mai folosit armura!"mi-am zis eu.

Dar, apoi mi-am dat seama că nu suntem chemaţi să purtăm armura imperfectă a lui Saul, Ahab sau Goliat. Mai degrabă, noi trebuie să îmbrăcăm armătura desăvârşită dată de Dumnezeu! De fapt, chiar în momentul în care Pavel îşi scria epistola către Efeseni, se putea să fi fost legat cu un lanţ de un soldat care purta armura Imperiului Roman. Pavel putea să vadă cu ochii lui ce şubredă este apărarea omului împotriva prinţului întunericului. De aceea, a subliniat el, de două ori, "armătura lui Dumnezeu." De asemenea, este clar că Pavel dezvolta cuvintele profetului Isaia din Vechiul Testament, care făcuse o asemănare spirituală între două dintre componentele armurii. "Se îmbracă cu neprihănire ca şi cu o platoşă, Îşi pune pe cap coiful mântuirii" (Isaia 59:17).

Acum, după ce am stabilit că trebuie să purtăm armătura lui Dumnezeu şi nu a omului, trebuie să fim atenţi să nu trecem cu vederea avertizarea de a purta toate componentele prevazute de Dumnezeu. Efeseni 6:11 ne avertizează, "Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu," iar Efeseni 6:13 declară, "De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu." Aici greşesc mulţi creştini. Ei iau o parte din armătura, dar uită o parte sau două a ei ... şi plătesc cu veşnicia preţul pentru neglijenţa lor. Sub inspiraţia Duhului Sfânt, apostolul Pavel compară spiritual şapte dintre articolele armurii unui soldat de pe pământ. Haideţi să urmărim fiecare dintre aceste articole de apărare, unul câte unul să vedem ce putem învăţa.

În timpurile biblice, cureaua din jurul mijlocului ţinea strâns îmbrăcămintea soldatului, care altfel s-ar fi putut împiedica în timpul marşului sau al luptei. Însemnătatea spirituală este că Dumnezeu nu doreşte ca noi doar să subliniem adevărul, ci doreşte ca noi să-l purtăm şi să ne "îmbrăcăm" în el. Centura, nu numai că ţine totul în loc, dar şi serveşte la purtarea tecii care ţine sabia Duhului gata de luptă. Unii oameni au sabia Cuvântului lui Dumnezeu, dar fără cingătoarea adevărului ajung la concluzii nesocotite.

Acum câţiva ani, am slujit ca pastor într-o tabără de lângă un lac unde învăţam un grup de băieţi să schieze pe apă cu picioarele goale. Ca să poţi schia pe apă cu picioarele goale, este nevoie să mergi mult mai repede decât atunci când porţi schiuri obişnuite ca să stai pe vârful apei. Când un schior cade la viteza aceasta mare, nu este ceva neobişnuit ca el să se rostogolească şi să se lovească puternic de suprafaţa apei înainte de a se scufunda.

Într-o seară, făceam ultima încercare de a-l învăţa pe un băieţel de 11 ani, foarte voliţional cum să schieze cu picioarele goale. Pe când barca mergea cu 60 km la oră, pentru o clipită a schiat şi el, dar apoi dintr-odată, s-a rostogolit şi a început să se învârte pe suprafaţa lacului ca o piatră azvârlită. Când am înconjurat locul unde plutea băieţelul ameţit cu vesta de salvare pe el, am observat că avea o privire uimită pe faţă.

- Eşti bine? l-am întrebat noi. A făcut semn că da.

- Mai vrei să încerci o dată? l-am întrebat. Puştiul a dat din cap că nu.

- OK, atunci, a spus cel ce conducea barca. Sări în barcă şi hai să mergem la mal.

Dar de data aceasta, a vorbit cu curaj:

- Nu, a spus.

Uimiţi, am repetat:

- Ţi-e bine? Iarăşi a dat din cap că da.

- Atunci care e problema? l-am întrebat.

Uitându-se disperat în jur, băiatul a răspuns:

- Nu-mi mai găsesc chiloţii de baie!

Comercianţii de costume de baie oferă o curea ca o sfoară pentru a evita situaţii atât de jenante, dar tânărul nostru neglijase să se lege cu ea. Asemănător, mulţi creştini uimiţi au fugit goi şi ruşinaţi, când au fost loviţi de vrăjmaşul deoarece ei nu şi-au făcut rost de o cingătoare a adevărului. Să nu uitaţi niciodată să purtaţi cingătoarea adevărului. Nu uitaţi niciodată că să porţi cigătoarea adevărului înseamnă să te îmbraci cu Hristos, deoarece El este "calea, adevărul şi viaţa" (Ioan 14:6). Iată de ce apostolul Pavel a declarat: "Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos". (Galateni 3:27, sublinierea autorului).

Platoşa reprezenta un articol important de apărare care ocrotea trunchiul din faţă şi toate organele vitale de vreo rană de moarte. Adesea se confecţiona dintr-o bucată solidă de metal, dar putea conţine şi multe bucăţele mici care erau cusute în fibre sau piele care se suprapuneau asemenea solzilor unui peşte. Aceşti solzi puteau ajunge la cifra de 700 sau 1000 de solzi pe "veşmânt". Când soarele strălucea direct pe armură, se încingea foarte tare. Aşa că, pentru a evita să se ardă sau chiar să se pişte de bucăţelele de metal care se mişcau, soldaţii purtau o haină groasă sub armură.

Cu alte cuvinte, să porţi platoşa neprihănirii merge întotdeauna mână în mână cu haina neprihănirii Domnului Isus. "Mă îmbrăcam cu neprihănirea şi ea îmi slujea de veşmânt". (Iov 29:14 - Versiunea King James). Mai reţineţi şi faptul că marele preot purta o platoşă de aur peste haina lui de in care era brodată cu 12 pietre preţioase, pe fiecare fiind înscris numele celor 12 seminţii din Israel. Locul acesta însemna apropiere de inimă. "Când va intra Aaron în sfântul locaş, va purta pe inima lui numele fiilor lui Israel, săpate pe pieptarul judecăţii" (Exodul 28:29). Singurul mod prin care putem trăi experienţa biruinţei împotriva celui rău este prin încrederea că neprihănirea Domnului Isus ne acoperă inima şi suntem iertaţi.

Un alt aspect interesant al platoşei era că nu oferea nicio protecţie pentru spatele celui ce o purta. Se presupunea că soldaţii nu îşi vor întoarce spatele în faţa duşmanilor ca să se retragă. Asemănător, soldaţii creştini ar trebui să stea tari şi să nu predea niciodată terenul celui rău. În schimb, fie ca diavolul să fie cel care fuge de credincioşia ta statornică. "Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi". (Iacov 4:7, sublinierea autorului). Aceasta a fost strategia folosită de Domnul Isus pentru a ieşi biruitor după ce a fost ispitit de diavol în pustie. "Pleacă, Satano", i-a răspuns Isus. "Căci este scris: 'Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti'. Atunci diavolul L-a lăsat". (Matei 4:10, 11). Scutul credinţei

Scutul războinicului reprezenta prima lui linie de apărare. De obicei făcut din lemn sau bronz, era ades destul de mare ca să ferească întreg corpul atunci când soldatul se aşeza pe vine sub o ploaie de săgeţi. Asemănător, credinţa în sângele Domnului Hristos reprezintă prima noastră apărare împotriva marelui acuzator (Zaharia 3:1–5).

Vrăjmaşul aruncă permanent lovitură după lovitură prin acele săgeţi fierbinţi ale poftei trupeşti. Scopul acestui scut al credinţei era să devieze săgeţile arzătoare ale duşmanului şi să le împiedice de a se atinge vreodată de ţintă. Mulţimi de creştini cad pe câmpul de luptă şi nu reuşesc să biruiască răul deoarece aşteaptă până când se scufundă în focul ispitei înainte ca să facă vreun efort să se împotrivească. La acel punct, ades este prea târziu. De îndată ce recunoşti că se îndreaptă spre tine o săgeată arzătoare, nu mai ai timp de pierdut. Ridică scutul şi fă tot ce îţi stă în putere ca să te ţii cât mai departe cu putinţă de ispită. Dacă cedăm fără să ne luptăm, în realitate invităm ispita.

Scutul nu era ţinut lejer de mâna soldatului, ci era ferm legat printr-o curea de antebraţul lui aşa ca soldatul să se poată împotrivi loviturilor puternice date de sabia duşmanului fără să se teamă că îi va scăpa din mâini. Asemănător, credincioşii nu îşi pot permite să aibă o credinţă slabă în timp ce se află în toiul luptei spirituale.

Scuturile din vechime ades erau de o natură distinctă, uneori marcate de însemnele sau numele regelui pentru a-i ajuta pe soldaţi să nu ajungă să se lupte cu proprii lor camarazi în confuzia bătăliei. La fel, când cel rău îşi trimite săgeţile arzătoare ale ispitei, trebuie să ridicăm scutul care poartă numele Împăratului împăraţilor, Domnul Isus. Prin credinţa în numele Lui, ne putem împotrivi oricărei ademeniri. "Nu v-a ajuns nicio ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda." (1 Corinteni 10:13).

Există câteva istorisiri în Biblie care accentuează importanţa protejării capului în timp ce te afli în luptă. De exemplu, împăratul Abimelec a murit deoarece a luat cu asalt zidul unei cetăţi fără ca mai întâi să-şi pună coiful. "Atunci o femeie a aruncat o piatră de râşniţă pe capul lui Abimelec, şi i-a sfărâmat ţeasta capului" (Judecătorii 9:53).

Într-o altă situaţie, doar purtarea coifului într-un mod nepotrivit s-a dovedit a fi o greşeală fatală. Uriaşul Goliat s-a simţit jignit că un tânăr ca David a îndrăznit să vină împotriva lui cu nimic altceva decât cu un toiag de păstor şi o praştie în mână. S-ar părea că semeţia l-a inspirat pe Goliat să-şi lase neatent coiful, deoarece peste câteva minute o piatră netedă din praştia lui David a pătruns adânc în fruntea uriaşului (1 Samuel 17:40-49).

Unii pretinşi creştini au "pietre în cap" care vin din nepurtarea coifului. Dar scopul acestui coif al mântuirii nu este doar să evite pietrele, ci să şi păstreze mintea! Mintea dvs. nu trebuie deschisă la orice şi la toate. Pe măsură ce studiaţi şi ajungeţi să înţelegeţi Cuvântul lui Dumnezeu, ar trebui să existe o fixare în adevăr "ca să nu mai fim copii,plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire" (Efeseni 4:14).

Corpul dvs. are şapte deschizături sacre de la gât în sus: două nări, două urechi, doi ochi şi o gură. (De obicei cea mai mare problemă o constituie ceea ce intră şi iese din gură. Poate că de aceea Domnul nu ne-a dat decât una - vezi Iacob 3:5). Doar în veşnicie vom aprecia cât de cruciale pentru mântuirea fiecăruia au fost alegerile cu privire la ceea ce au îngăduit să intre în minte prin aceste simţuri vitale. Trebuie deci să fixăm tare coiful mântuirii la locul lui şi să ferim aceste intrări ale sufletului. Picioare încălţate cu râvna evangheliei

În Biblie, piciorul este un simbol pentru direcţia "umblării" vieţii cuiva. Dacă avem picioarele încălţate cu pregătirea evangheliei păcii, aceasta ne dă o stabilitate bună... şi ne împiedică şi să nu alunecăm. Pe măsură ce ne implicăm în răspândirea veştii celei bune, aceasta ne va întări pe noi (şi pe alţii) împotriva atacurilor vrăjmaşului. "Ce frumoase sunt pe munţi, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte pacea, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte mântuirea! Picioarele celui ce zice Sionului: 'Dumnezeul tău împărăţeşte!' " (Isaia 52:7).

Întrucât am crescut în New York City, fratele meu Falcon şi cu mine ne duceam din când în când să patinăm la Centrul Rockefeller. Într-una din zile, el şi cu mine am ajuns la o neînţelegere frăţească şi am descoperit că este foarte dificil să boxezi când porţi patine. Este esenţial să ai stabilitate pe picioare într-o luptă ca să capeţi biruinţa. Altfel suntem înclinaţi să alunecăm peste tot.

Un prieten de-al meu călătorea prin nişte munţi de deşert cu o climă deosebit de fierbinte când a dat de un pârâu rapid şi mare. După ce a băut apă, şi-a scos ghetele noi de drumeţie şi şosetele ca să nu şi le ude când urma să traverseze pârâul. Dar în ciuda eforturilor atente, şi-a pierdut echilibrul şi a alunecat pe o stâncă umedă, pierzându-şi ambele ghete noi şi şosetele în apa învolburată. Şi-a descris apoi suferinţa de a merge kilometri cu picioarele goale pe stânci care ardeau de fierbinţeală prin poteci cu cactuşi pe margine. Lecţia pe care m-a învăţat prietenul meu se aplică şi la viaţa creştinului. Evident că nu doriţi să fiţi prinşi fără să aveţi picioarele încălţate cu râvna evangheliei în timp ce pribegiţi prin această pustietate! Aşa că nu vă scoateţi cu niciun chip râvna evangheliei din picioare. Nu trebuie să ne facem griji că poate ea se uzează; Dumnezeu le va pune talpa din nou de fiecare dată când ne întoarcem la cruce. El ne va spune aşa cum le-a spus copiilor lui Israel: "Încălţămintea nu vi s-a învechit în picior" (Deuteronomul 29:5).

Sabia era cea mai obişnuită armă de luptă. Într-adevăr, cuvântul "sabie" apare de 449 de ori în Scriptură. Celelalte componente din arsenalul lui Dumnezeu sunt defensive în natura lor, dar sabia este mai întâi de toate o armă de atac. De fapt, sabia Cuvântului lui Dumnezeu este ceea ce a folosit Domnul Isus împotriva diavolului şi ea i-a provocat şi fiarei din Apocalipsa 13 o rană de moarte (Apocalipsa 13:3, 14). Când Domnul Isus a declarat: "N-am venit să aduc pacea, ci sabia," nu vroia să spună că El, Prinţul păcii, venise ca să pornească războaie (Matei 10:34). Mai degrabă, vroia să scoată în evidenţă că sabia Cuvântului lui Dumnezeu desparte.

De mai multe ori, această sabie este zugrăvită ca având două tăişuri:"Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii" (Evrei 4:12). Apoi iarăşi în Apocalipsa 1:16, Biblia declară: "În mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri."

Cele două tăişuri ale sabiei Duhului sunt cei doi martori ai Cuvântului lui Dumnezeu, Noul şi Vechiul Testament. Se mai numeşte o sabie cu două tăişuri şi pentru că trebuie folosită atât împotriva vrăjmaşului cât şi în folosul personal. Asemenea temnicerului din Filipi, trebuie să fim gata să aplicăm sabia Cuvântului lui Dumnezeu la noi înşine (Faptele 16:27).

Soldaţii din vechime îşi mai foloseau săbiile la gătit, la despărţirea cărbunilor care ardeau în foc, şi la tăierea frânghiilor prin care îşi eliberau captivii ce fuseseră legaţi. Asemănător, Cuvântul lui Dumnezeu reprezintă o unealtă practică pentru orice domeniu al vieţii, ca şi pentru lupta cu cel rău. În timpurile biblice, nu exista oţel inoxidabil. O sabie nefolosită ruginea, devenea ştearsă, mâncată de timp. Săbiile se ţineau curate pentru a fi folosite frecvent sau erau ascuţite de o piatră (Stânca veacurilor) sau de sabia altui soldat. "După cum fierul ascute fierul" (Proverbele 27:17). Asemănător, atunci când studiem Biblia cu alţii, îndemânarea noastră în mânuirea Cuvântului se ascute. Un soldat care parcurgea un teritoriu inamic îşi ţinea întotdeauna sabia la îndemână. Asemănător, creştinul ar trebui "să fie totdeauna gata să răspundă oricui îi cere socoteală de nădejdea care este în el; dar cu blândeţe şi teamă" (1 Petru 3:15).

Ultima piesă din armament este de fapt o atitudine. Orice general ştie că victoria depinde aproape întotdeauna de elementul de surpriză. În istoria lui Ghedeon, soldaţii au fost aleşi pe baza vegherii lor; ei şi-au prins duşmanii dormind şi au câştigat prin surpriză. Chiar şi cea mai bună armură este aproape inutilă dacă soldaţii sunt găsiţi aţipind. Ni se porunceşte "Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa" (Efeseni 6:18). Iată alte câteva versete din Biblie care să adauge greutate acestui punct:

• "Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită" (Matei 26:41).
• "Luaţi seama, vegheaţi şi rugaţi-vă; căci nu ştiţi când va veni vremea aceea" (Marcu 13:33).
• "De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji" (1 Tesaloniceni 5:6).
• "Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită" (1 Petru 5:8).

"Tot felul de rugăciuni" în esenţă este acelaşi lucru cu a te ruga neîncetat (1 Tesaloniceni 5:17). Asta nu înseamnă să mergem pe genunchi toată ziua, ci mai degrabă să fim conştienţi tot timpul de prezenţa lui Dumnezeu şi că există un vrăjmaş care se ţine după noi. În întâmplarea cu Neemia, aflăm că poporul lui Dumnezeu se afla sub ameninţarea permanentă a atacului. Acest grup ne oferă un bun exemplu de ce înseamnă veghere permanentă. "Cei ce zideau zidul, şi cei ce duceau sau încărcau poverile, cu o mână lucrau, iar cu alta ţineau arma. Fiecare din ei, când lucra, îşi avea sabia încinsă la mijloc. Cel ce suna din trâmbiţă stătea lângă mine" (Neemia 4:17, 18).

De trei ori, apostolul Pavel îşi îndeamnă cititorii să-şi "poarte" armura. O armată nu este mai bună decât disciplina pe care o are; fără ea, este sortită pieirii. A venit timpul ca soldaţii din armata lui Dumnezeu să nu mai comenteze poruncile Lui, ci pur şi simplu să le asculte. "Luptă-te lupta cea bună a credinţei" (1 Timotei 6:12). Dacă nu ne vom păstra poziţia de a lupta pentru ceva, ne vom lăsa duşi de orice.

În timpul unei lupte sălbatice din Războiul Civil, o companie a Uniunii se lupta sub o ploaie de gloanţe ca să câştige un deal strategic de la Confederaţie. După ce au înaintat cam jumătate de drum spre deal, obosiţi, soldaţii s-au descurajat de barajul permanent şi au început să se retragă în josul dealului. Atunci au observat că stegarul, care purta steagul companiei, a refuzat să coboare. Datoria stegarului era să ţină steagul deasupra teritoriului ocupat de armata lui. - Adu-ne seagul jos la noi! i-au strigat colegii soldatului. Dar în ciuda faptului că tunurile explodau în jurul lui, acest soldat curajos nu a vrut să cedeze niciun centimetru. El le-a răspuns: - Nu! Veniţi voi unde este steagul! Inspiraţi de curajul camaradului lor, yankeii şi-au reînnoit eforturile şi au ocupat dealul.

Prea mulţi soldaţi ai lui Dumnezeu fraternizează cu duşmanul şi încearcă să ajungă la lume coborând standardele bisericii până la nivelul lumii. Dumnezeu ne cheamă să ne urcăm cu curaj până la standardul Lui.

Unul din vitejii lui David se numea Eleazar. El a devenit renumit atunci când oastea lui Israel s-a retras şi a fugit de vrăjmaş pentru că şi-a păstrat poziţia de partea lui David şi cei doi s-au luptat spate la spate până ce au învins forţele filistene (1 Cronici 11:12–14; 2 Samuel 23:9).

Când toţi ceilalţi se retrag, trebuie să menţinem linia. Dacă v-aţi botezat, I-aţi făcut o promisiune lui Dumnezeu, iar forţa acestei consacrări nu s-a micşorat deloc de-a lungul timpului. Când v-aţi înrolat în armata lui Dumnezeu, aţi promis să lucraţi în biserică şi să veniţi la biserică, să daţi zecimea, să vă îmbrăcaţi modest, să mâncaţi şi să beţi spre slava lui Dumnezeu şi să aveţi grijă de templul corpului dvs. Dumnezeu vă cheamă să fiţi extraordinar şi diferit--să rămâneţi ferm într-o lume de miracole aparente. Dacă aţi fost ispitit să vă retrageţi, întoarceţi-vă şi reveniţi la standardul Lui.

La încheiere, aş dori să vă asigur că deşi suntem într-o luptă, nu trebuie să ne fie frică. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune cum se va termina lupta şi cine va fi biruitorul în cele din urmă. Cel care ne-a făurit armura ne garantează eficienţa ei şi ne promite că "porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui" (Matei 16:18).

Cum ne putem menţine poziţia? Cum ne putem lupta? Ap.Pavel ne dă răspunsul la începutul pasajului nostru. "Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui" (Efeseni 6:10). Domnul Isus a declarat: "Căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic" (Ioan 15:5). Dar ni s-a dat şi asigurarea: "Pot totul în Hristos, care mă întăreşte" (Filipeni 4:13).

În prima lui epistolă către biserica din Corint, Pavel pune întrebarea: "Cine merge la război pe cheltuiala sa?" (1 Corinteni 9:7). Dumnezeu plăteşte toată cheltuiala pentru întregul arsenal. Tot ceea ce avem nevoie a fost cumpărat la Golgota cu sângele propriului Său Fiu drag. Aşa cum Ionatan l-a iubit atât de mult pe David încât i-a dat armura, sabia, hainele şi chiar propriul lui tron (1 Samuel 18:3, 4), tot astfel Domnul Isus ne dă tot ceea ce avem nevoie ca să fim siguri de biruinţa finală, totală.

Până atunci, ne vom lupta pentru ziua când "Din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare: niciun popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia, şi nu vor mai învăţa războiul" (Isaia 2:4).