Femeia în roşu

Peste tot oamenii pun aceleaşi întrebări legate de biserca modernă. De ce pare atât de slabă şi de compromisă? Unde este vechiul foc şi puterea care a caracterizat biserica generaţiei anterioare? Acestea sunt întrebări care chinuie minţile multor creştini pe când asistă la diminuarea influenţei instituţiilor religioase. Ceva pare să meargă rău. Membrii bisericii petrec mai mult timp la spectacole şi locuri de distracţie decât în Casa Domnului. Se manifestă puţină fermitate în credinţă şi aproape nici un fel de disciplină pentru cei care în slăbiciune se îndreaptă către stilul de viaţă indulgent al firii pământeşti şi al lumii.

Unde putem găsi pastorii curajoşi care nu se tem să numească păcatul pe adevăratul său nume? Pavel îndemna pe păstorii zilelor sale "propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura." Apoi el face acestă prezicere fantastică: "Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite." 2 Timotei 4:2-4.

Aceste cuvinte se împlinesc sub ochii noştri. Se învaţă fabule, mesajele doctrinale au devenit uscate şi milioane se întorc de la adevăr la povestiri plăcute. Orice predică care cere ascultare şi negarea eului este renegată şi dată la o parte ca fiind legalistă şi judecând pe cei din jur. Vocea cercetătoare e auzită arar şi predicarea care identifică anticristul biblic este privită ca dură şi lipsită de dragoste.

Credeţi că am exagerat? Nu cred să existe vreun observator atent al scenei religioase care să creadă aşa ceva. Cu siguranţă Satana lucrează mai greu în interiorul bisericii decât în afara ei, şi planul său este să producă cea mai deşteaptă contrafacere a adevărului care a existat vreodată. Creind un sistem de eroare doctrinală diabolic de asemănător chiar în biserică, a condus deja milioane într-o închinare falsă. Nefastul complot a fost recunoscut şi expus de către Spiritul Sfânt la scurt timp după ce marele înşelător a început să implementeze elementele majore ale planului său în biserica post-apostolică.

Dar înainte de a ne întoarce la relatarea inspirată a istoriei sordide din cartea Apocalipsei să citim o altă descriere profetică a stării spirituale din această perioadă turbulentă. Pavel avertizează:"Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârâ între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma." Faptele Apostolilor 20:29 Şi scrie din nou: "Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă, şi de a se descoperi omul fărădelegii (sau: omul păcatului); fiul pierzării, potrivnicul;care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte "Dumnezeu", sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu." 2 Tesaloniceni 2:3, 4.

Cuvintele lui Pavel nu descoperă natura apostaziei nici identitatea "omului păcatului" care îşi va asuma prerogativele lui Dumnezeu, dar e clar că aceasta a început încă din timpul bisericii timpurii. La puţin timp după avertizarea criptică despre o mişcare anicristică în interiorul bisericii, Ioan, ucenicul iubit, începe să înregistreze misterioasele sale viziuni apocaliptice de pe insula Patmos. Pe măsură ce simbolurile acestor descoperiri au fost explicate mai clar prin studiul comparativ al profeţiilor, este uşor de văzut că Ioan pur şi simplu descria pe larg referinţele indirecte făcute mai înainte de Pavel privind dezvoltarea unei dihotomii între bine şi rău în biserica post-apostolică.

Fără a înţelege semnificaţia istorică a propriului său limbaj enigmatic, Ioan descrie cu credincioşie lupta cosmică dintre Hristos şi Satana încă de la început. Conflictul de veacuri se va concentra în final asupra unui Hristos contrafăcut manipulat de însuşi Satana, care va căuta să distrugă legea lui Dumnezeu, guvernarea Sa şi poporul Său. Într-un conflict ajuns la apogeu, numit bătălia de la Armaghedon, marele adversar va uni puterile pământului atât cele religioase cât şi cele seculare împotriva unui grup minoritar de credincioşi loiali care vor refuza să calce poruncile lui Dumnezeu. Sistemul anitcristic, sub controlul Satanei, va fi forţa majoritară de suprimare a adevărului căutând pedeapsa cu moartea pentru cei care refuză să coopereze cu confederaţia răului.

În epistolele sale, preaiubitul Ioan declarase: "şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Isus, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Anticrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum. " 1 Ioan4:3. Pentru că recunoscuse că "spiritul" acestui anticrist profetizat opera încă din zilele sale, Ioan a colaborat din plin cu Duhul Sfânt îmbrăcând prezentarea sa puternică într-un limbaj simbolic, ce nu putea fi recunoscut de duşmanii care ar fi căutat să distrugă cu totul mesajul inspirat.

Ioan a folosit o varietate de tipuri şi simboluri viu colorate pentru a portretiza elementele implicate în lupta finală dintre Hristos şi Satana: de exemplu un balaur, un miel şi două animale sălbatice foarte crude. Dar cea mai proeminentă reprezentare ale celor două părţi este centrată pe două femei demne de luat în seamă, descrise în capitolele 12 şi 17. Nu putem găsi cuvinte pentru a identifica mai viu natura forţelor aflate în aceasă luptă. Pe de o parte este femeia pură din Apocalipsa 12, îmbrăcată în slava soarelui, purtând o coroană de stele şi stând în picioare pe lună. Aici este reprezentată adevărata biserică, mireasa lui Hristos: Profetul scrisese:"Pe frumoasa şi subţirica fiică a Sionului, o nimicesc!" Ieremia 6:2. "şi să zic Sionului: ,Tu eşti poporul Meu!'" Isaia 51:16

Mai târziu, Pavel foloseşte acelaşi simbolism pentru biserică scriind: "pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată. " 2 Corinteni 11:2

Pe de altă parte, Ioan scrie în Apocalipsa 17 despre activităţile unei prostituate, beată, îmbrăcată în haine stacojii, şezând pe multe ape şi ţinând în mână o cupă aurită plină cu spurcăciuni. Aici este antiteza femeii pure din capitolul 12. Femeia aceasta simbolizeză o biserică, dar una care a comis adulter spiritual. Cupa ei este plină cu necurăţiile desfrânării ei. După cum spune Biblia, aceasta reprezintă o îndepărtare de la Hristos şi necredincioşie faţă de Cuvântul Său. "Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? "Iacov 4:4 Deşi căsătorită cu Hristos această biserică nu a ascultat de Cuvântul Său, ci de învăţăturile lumii, vrăjmaşul Său şi astfel a devenit prostituată spiritual. Spurcăciunile din cupa ei reprezintă învăţăturile şi doctrinele false care sunt contrare lui Hristos, adevăratul ei soţ.

Aşa după cum clasifică Apocalipsa toţi locuitorii lumii vor fi în cele din urmă urmaşi ai lui Hristos sau ai balaurului, ascultând de adevăr sau de eroare, primind semnul fiarei sau al lui Dumnezeu, aşa încât prezintă pe fiecare individ la sfârşitul vremii de partea prostituatei simbolice sau a fecioarei pure. Ce solemn este gândul că toţi cei ce citesc aceste cuvinte acum vor aparţine unei din cele două categorii. Nu va fi cale de mijloc. Va fi un grup al celor mântuiţi şi unul al celor pierduţi. Profetul a privit la una din părţi şi a văzut mânia lui Dumnezeu căzând peste cei având semnul fiarei (Apocalipsa 14:10,11). Apoi a privit în partea celaltă şi a declarat "Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus." Apocalipsa 14:12. O experienţă a credinţei - experienţa lui Isus - care produce ascultare de poruncile Sale, este cea care produce diferenţa între urmaşii lui Hristos şi urmaşii fiarei.

Cum cea mai mare parte a studiului nostru este concentrată asupra sistemului religiei false care a evoluat gradual de la apostazia bisericii timpurii, ar trebui să citim întreaga descriere a "curvei celei mari" aşa cum ne este prezentată de Ioan. "Apoi unul din cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte potire, a venit de a vorbit cu mine, şi mi-a zis: "Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care stă pe ape mari. Cu ea au curvit împăraţii pământului; şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!" Şi m-a dus, în Duhul, într-o pustie. Şi am văzut o femeie, şezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă, şi avea şapte capete şi zece coarne. Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu; era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mână un potir de aur, plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei. Pe frunte purta scris un nume, o taină: "BABILONUL CEL MARE, MAMA CURVELOR ŞI SPURCĂCIUNILOR PĂMÂNTULUI." Şi am văzut pe femeia aceasta, îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Isus. Când am văzut-o, m-am mirat minune mare." Apocalipsa 17:1-6.

Nu e nici o exagerare să observăm că mântuirea noastră veşnică ar putea depinde foarte bine de o identificare corectă a acestui sistem bisericesc corupt. Autorul Apocalipsei declară că "tot pământul se mira după fiară." Apocalipsa 13:3. Nu avem timp în acest studiu să punem împreună o listă convingătoare a caracteristicilor puterii fiarei în Biblie, dar Amazing Facts a tratat complet această problemă într-o carte intitulată Fiara, balaurul şi femeia. Aici vom lua în consideraţie evidenţa din contextul capitolului 17 din Apocalipsa, pentru a identifica femeia decăzută şi fiicele care sunt desemnate prin numele "Babilon."

Vom încerca să avem o perspectivă clară şi logică pe măsură ce privim la faptele descoperite. Mai întâi, am văzut că femeia reprezintă un sistem religios, deşi unul fals. În al doilea rând, ea este sprijinită de o fiară asemănătoare balaurului, având şapte capete şi zece coarne. Cine este fiara care susţine femeia? Din nou, nu vom avea timp să epuizăm subiectul, dar versetul 9 ne dă un reper puternic: "Cele şapte capete sunt şapte munţi, pe care stă femeia."

Aceste cuvinte ating o coardă foarte familiară. Care cetate e clădită pe şapte dealuri? Vechiul imperiu păgân roman, îşi avea capitala în cetatea Romei, care se întindea pe şapte coline, pe râul Tibru. Chiar dacă misterioasa fiară implică mult mai mult decât Roma păgână, avem suficientă evidenţă că Roma a fost cu siguranţă o parte a a puterii care a sprijinit sistemul bisericii decăzute. Aceasta ne conduce la întrebarea, ce biserică a primit suprijin din partea imperiului păgân roman? Una singură, desigur, şi aceasta a fost biserica catolică, al cărei cap papal şi-a asumat şi titlul de Pontifex Maximus, ca direct succesor al cezarilor romani.

Următoarea evidenţă care ne îndreaptă către papalitate este găsită în versetul 6. "Şi am văzut pe femeia aceasta, îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Isus." Istoria ne descoperă o singură biserică care a purtat un război frenetic împotriva creştinilor credincioşi. Peste 50 de milioane de martiri au căzut victimă închiziţiilor teribile ale Bisericii din Roma potrivit estimărilor celor mai conservatoare. A fost într-adevăr o biserică care persecută. Evidenţe multiple, incluzând ceea ce biserica însăşi admite, pot fi prezentate pentru a suporta acest semn de identificare.

Un alt punct de reper interesant este găsit în versetul 4: "Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu." Oricine a vizitat Vaticanul poate confirma că acestea sunt culorile predominante în piaţa Sfântul Petru. Cardinali cu robe purpurii sunt printre vizitatorii cei mai frcvenţi ai scaunului papal.

Ioan observă mai departe că femeia "era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare." Ce contrast între simplitatea femeii pure din Apocalipsa 12 care nu are niciun fel de podoabă artificială - doar slava veşmintelor de lumină. În toată Biblia, bijuteriile şi articolele de podoabă sunt folosite simbolic ca indicatori ai apostaziei şi necredincioşiei. (Cu astfel de conotaţii negative, creştinul adevărat ar trebui să evite deşertăciunile unei astfel de etalări lumeşti pline de mândrie.)

În trecere, ar trebui să notăm şi faptul că fiara pe care şade prostituata are zece coarne. Îngerul le-a explicat astfel:" Cele zece coarne... sunt zece împăraţi, care n-au primit încă împărăţia, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara. Toţi au acelaşi gând, şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor. Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui... Cele zece coarne, pe care le-ai văzut, şi fiara, vor urî pe curvă, o vor pustii, şi o vor lăsa goală. Carnea i-o vor mânca, şi o vor arde cu foc." Apocalipsa 17:12-16.

Acest scenariu profetic este deosebit de interesant. Pentru că numărul zece desemnează desăvârşire omenească, aşa după cum numărul şapte indică desăvârşire divină, putem recunoaşte în această profeţie o confederaţie universală a guvernelor pământeşti dând sprijin fiarei pentru o anumită perioadă de timp. Aşa după cum Roma păgână a fost una din puterile politice care au predat puterea sistemului papal acum, la sfârşitul timpului, vedem o unire a tuturor împăraţilor pământului în a sprijimi scopurile catolicismului. Ioan declara că "tot pământul se mira după fiară." Apocalipsa 13:3.

Chiar înainte de judecarea prostituatei celei mari urma să aibă loc o schimbare. Se pare că regatele pământului vor realiza că au fost înşelate de sistemul babilonic şi îşi vor retrage susţinerea. Limbajul profetic ne face să credem că la sfârşitul vremii ei se vor întoarce violent împotriva femeii şi "o vor pustii, ....şi o vor arde cu foc."

Aceasta ne ajută să înţelegem o altă relatare simbolică a experienţei femeii. Deşi e aşezată pe "multe ape," aceste ape urmau să "se usuce." Apocalipsa 16:12. Îngerul a explicat: "Apele, pe care le-ai văzut, pe care stă curva, sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi." Apocalipsa 17:15.

Când aceste ape de noroade şi naţiuni îşi vor retrage suportul, va fi cu adevărat o uscare a apelor care ţineau Femeia în această poziţie. Este imposibil de descris în detaliu cum se va desfăşura acest lucru, dar imaginea de ansamblu stă clară în faţa noastră în limbaj profetic.

Să privim puţin mai atent conţinutul cupei aurite din mâna prostituatei. Am stabilit deja natura spirituală a acestor adultere oribile. O biserică poate să fie necredincioasă îndepărtându-se de legea soţului ei, care e Hristos. Fără discuţie, cupa e plină cu vârf cu doctrine şi practici nescripturistice. Multe dintre ele se pot identifica cu uşurinţă pentru că au fost absorbite de religiile care au apărut ulterior. Vom vorbi despre acestea puţin mai târziu.

În cupă vom găsi botezul prin stropire în locul botezului prin scufundare. Acesta e un obicei care n-a fost niciodată practicat sau aprobat de Domnul. Când Isus a vorbit despre botez a folosit un cuvânt special care are posibilă o singură definiţie. Nu poate însemna stropire sau o folosire parţială a apei. Traducerea literară înseamnă scufundare totală.

Tot în cupă vom găsi şi învăţătura privind ţinerea duminicii în loc de păzirea Sabatului. Nu găsim nicăieri în Biblie că legea cea mare a celor Zece Porunci scrise de degetul lui Dumnezeu a fost abrogată sau schimbată. Isus a ţinut Sabatul zilei a şaptea, "după obiceiul Său", şi nu ştia absolut nimic despre observarea primei zile a săptămânii. Luca 4:16. "Ziua soarelui" o sărbătoare păgână, a fost adoptată mult după vremea apostolilor pentru a împăca influxul masiv de închinători la soarele Mithraic şi împăratul lor, păgânul declarat "convertit" Constantin.

Un element major al cupei aurite ar fi fără îndoială conceptul greco-păgân că sufletul nemuritor al omului zboară la moartea acestuia către răsplata sau pedeapsa veşnică. Adevărul este că Biblia nu vorbeşte nicăieri despre suflete nemuritoare. Isus numeşte moartea somn. După doctrina predicată de El, există un somn al morţii în mormânt, inconştient şi fără vise, din care toţi vor fi treziţi în ziua judecăţii pentru a primi viaţa veşnică sau moartea pentru veşnicie. "Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată." Ioan 5:28, 29.

Isus a contrazis o altă eroare populară păstrată în cupa aurie a ororilor. Doctrina chinurilor veşnice într-un iad arzând necontenit este responsabilă de îndepărtarea multora de la harul unui Mântuitor plin de iubire. Din nou cuvintele lui Isus sunt clare şi lipsite de orice ambiguitate: "Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă." Matei 10:28.

Fără discuţie textul stabileşte cu autoritate că sufletul este supus morţii. Doar cei neprihăniţi primesc darul vieţii veşnice. "Fiindcă plata păcatului este moartea." Romani 6:23. "Sufletul care păcătuieşte, acela va muri." Ezechiel 18:4 "Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi, vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oştirilor... Şi veţi călca în picioare pe cei răi, căci ei vor fi ca cenuşa sub talpa picioarelor voastre." Maleahi 4:1,3.

Mărturia consistentă a Scripturii indică o execuţie finală a judecăţii celor răi în iazul cu foc. Va fi o moarte veşnică în care nu există nici supravieţuire nici înviere. Deoarece sufletul nu este nemuritor prin sine însuşi, toţi cei răi vor suferi soarta descrisă atât de viu de Isus "distruge şi sufletul şi trupul în gheenă."

Acestea şi numeroase alte "învăţături" şi alte pervertiri ale doctrinei adevărate pot fi identificate în potirul misterios al prostituatei. Fiecare dintre ele înseamnă lipsă de loialitate şi infidelitate faţă de relaţia spirituală pe care ar trebui s-o aibă fiecare creştin sincer cu Hristos. De aceea numele scris pe fruntea ei este: "Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului." Ce titlu! Cuvântul "Babilon" înseamnă confuzie. Îşi are originea la turnul Babel. Acolo Dumnezeu le-a încurcat limbile ca să nu se poată înţelege unul pe altul. Vorbim o amestecătură de limbi. Dumnezeu numeşte această femeie Babilon pentru amestecul nesfânt de adevăr şi minciună care face pe "locuitorii pământului" să "se îmbete de vinul curviei ei." Cu alte cuvinte, întreaga lume va fi contaminată şi încurcată de învăţăturile ei.

Să aruncăm acum o privire mai atentă la acest nume împodobit. Notaţi că este vorba evident de un nume de familie, pentru că are fiice; şi ele sunt prezentate ca fiind prostituate întocmai ca mama lor. Cum am stabilit deja că în aceste scrieri profetice femeile reprezintă bisericile, vom căuta acum să identificăm aceste fiice. Cum şi ele se fac vinovate de infidelitate, putem trage concluzia că împărtăşesc aceeaşi doctrină falsă care constituie adulter spiritual. Cu alte cuvinte, vor bea din acelaşi potir aurit, poţiunea nescripturistică a învăţăturilor pseudo-creştine. Ce biserici ar putea fi reprezentate prin aceste fiice? Deoarece am identificat biserica catolică ca fiind mama, trebuie să ne uităm după alte corpuri religioase ieşite din aceeaşi biserică mamă, biserica din Roma, şi au dus cu ele câteva din aceleaşi doctrine confuze ale acestei biserici.

Nimeni nu poate evita să ajungă la concluzia că aceste fiice sunt bisericile protestante care au moştenit multe dintre tradiţiile goale ale strămoşilor catolici. Fie că ne place sau nu, trebuie să admitem că multe din cele mai populare doctrine ale bisericilor protestante recunoscute îşi au rădăcina în acea perioadă de amurg a aşa-zisului creştinism în care biserica post-apostolică a fost copleşită de influenţe păgâne.

Dacă privim la un singur exemplu al legii morale vedem cât de serios au fost afectate învăţăturile bisericii de această infiltrare şi atunci dar şi acum. Deşi aveau în faţă cele mai clare învăţături ale celor zece porunci, "Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea," conducătorii bisericii timpurii s-au supus protestelor politice şi au acceptat în biserică milioane de foşti închinători ai soarelui care nu erau dispuşi să renunţe la obiceiul lor de a se închina în prima zi a săptămânii - o zi pe care ei au numit-o şi ţinut-o în cinstea venerabilului zeu-soare.

Ierarhia bisericii catolice a schimbat pur şi simplu ziua de închinare din ziua a şaptea în ziua întâia, pretinzând că Dumnezeu i-a dat o astfel de putere. Milioane de protestanţi continuă această practică alterată, chiar dacă se bazează doar pe acţiunile nelegitime ale sistemului catolic apostat. Niciunui conducător omenesc al bisericii, fie el cardinal, preot sau papă nu i s-a dat autoritatea de a schimba marea lege morală a universului, cele zece porunci.

Nu e interesant că fiicele au urmat orbeşte practica majoritară a bisericii catolice compromise, deşi au identificat-o corect ca fiind puterea anticristică descrisă în profeţie? Cum se poate acest lucru? De ce este atât de uşor să acceptăm ceva ce este în contradicţie flagrantă cu porunca clară a lui Dumnezeu? Poate că răspunsul la această întrebare va fi mai clar urmărind cum noi înşine suntem confruntaţi cu o poruncă la fel de concisă şi specifică. Să ne întoarcem la punctul cel mai important al acestei profeţii extraordinare şi să punem următoarea întrebare: Ce crede Dumnezeu despre această femeie şi fiicele ei?

Găsim răspunsul în primele versete din Apocalipsa 18. Vom găsi aici porunca lui Dumnezeu pe care puţini sunt doritori s-o asculte în zilele noastre. "După aceea, am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare, şi a zis: "A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte; pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, şi împăraţii pământului au curvit cu ea, şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei." Apoi am auzit din cer un alt glas care zicea: "Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit, şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei. " Apocalipsa 18:1-5.

O examinare atentă a acestor versete ne descoperă că o solie specială este vestită, solie care va afecta profund orice colţ al planetei. Sub simbolul celui de-al patrulea înger puternic o avertizare puternică se vesteşte împotriva evangheliei contrafăcute reprezentată prin femeie şi fiicele ei. Nu doar că a căzut din punct de vedere spiritual din graţia lui Dumnezeu, dar vinul doctrinelor ei înşelătoare au aşezat-o într-o alianţă nesfântă cu regii pământului. Toate naţiunile sunt reprezentate comiţând adulter cu ea prin aceea că sprijină învăţăturile ei false. Ei folosesc această relaţie ilicită pentru propriul avantaj politic şi "s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei."

Deodată însă chemarea îngerului al patrulea e oprită de o voce şi mai urgentă care strigă din ceruri. De data aceasta nu e nici o îndoială privind persoana al cărei mesaj merge de la un capăt al cerurilor la celălalt. Dumnezeu e cel care vorbeşte! El însuşi se adresează "poporului Meu."

Şi se adresează folosind aceste cuvinte: "Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: "Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!" Apocalipsa 18:4. Acum imaginea devine mai distinctă. În aceste biserici, reprezentate prin curva mamă şi fiicele ei sunt oameni sinceri. Pentru că ei au fost credincioşi întregii lumini a adevărului care le-a fost descoperit, Dumnezeu le trimite o invitaţie finală plină de har. Ce solie! Este fără îndoială cea mai şocantă şi mai revoluţionară chemare pe care au auzit-o vreodată urechile omeneşti.

Ce înseamnă aceasta? Este un singur răspuns. Aceste corpuri religioase reprezentate prin sistemul Babilonului căzut s-au îndepărtat atât de tare de temelia adevărului biblic încât Dumnezeu nu le mai poate recunoaşte ca fiind ale Sale. Preferând să aleagă tradiiţile omeneşti, decât poruncile lui Dumnezeu, ei s-au descalificat din poziţia de păstori de încredere ai turmei lui Dumnezeu. În timpul evenghelizărilor, vin la mine membri din multe biserici întrebându-mă ce ar putea face pentru biserica şi pastorul lor. În loc să fie sfătuiţi cu dragoste şi în loc de răspunsuri din Biblie, sunt învăţaţi să calce legea lui Dumnezeu. "Cele zece porunci au fost pironite pe cruce. Nu mai trebuie să ţinem Sabatul astăzi. Putem alege oricare altă zi pentru odihnă şi închinare," li se spune.

Apostazia şi trădarea îşi ating limitele atunci când conducătorii încearcă să liniştească oamenii făcându-i să fie mulţumiţi deşi păcătuiesc. Dumnezeu spune, "Până aici, poporul Meu. Nu puteţi să mai staţi într-o biserică care e atât de decăzută spiritual încât vă învaţă să călcaţi legea. Ieşiţi din această confuzie." Ce poruncă plină de teamă şi emoţie vor auzi mulţi oameni pentru prima dată şi ce uşor e să scoţi în evidenţă sentimentele lor confuze. Ei îşi iubesc biserica. Cele mai scumpe amintiri sunt legate de ea- botezul, căsătoria şi consacrarea. Şi deşi recunosc apostazia şi necesitatea de a se separa, ascultarea de această poruncă e unul din cele mai dificile lucruri.

Ce ciudat că limbajul cel mai puternic şi mai acuzator esre folosit împotriva oamenilor religioşi. Isus a pronunţat o judecată teribilă împotriva fariseilor care se prefăceau a fi foarte religioşi în timp ce călcau toate principiile adevărului. În mod similar, Dumnezeu vorbeşte din ceruri împotriva celor ce pretind a-L reprezenta în timp ce Îi calcă poruncile. Neplăcerea Sa maximă se descoperă deopotrivă împotriva celor două grupuri religioase - ipocrite, morminte văruite, pui de năpârci, cei stpâniţi de duhuri rele, locuri ale demonilor, locuinţa oricărei păsări necurate -acestea sunt doar câteva din acuzaţiile aduse. Sunt ele îndreptăţite? De ce o reacţie atât de severă împotriva celor ce sunt atât de religioşi?

Răspunsul la această întrebare este important, Acele biserici -fiecare dintre ele - au permis ca tradiţiile populare, omeneşti să copleşească adevărurile tăgăduitoare de sine ale Cuvântului Său şi a legii Sale. Respingând Sabatul Domnului în favoarea unui substitut pagân, ei se făcuseră vinovaţi pentru că preferau păcatul în locul neprihănirii. Isus zice: "Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti." Matei 15:9.

Cine este Babilonul şi cine sunt copii săi? Orice biserică contemporană ale cărei învăţături sunt contrare învăţăturilor lui Isus. Erorile şi "ismurile" pot fi multiplicate, dar măsura abominaţiei a fost atinsă atunci când în mod deliberat a fost încurajată călcarea marii legi morale a lui Dumnezeu. Învăţând oamenii să calce Sabatul, semnul şi sigiliul mântuirii noastre - odihna în Hristos, bisericile au devenit jefuitorii poporului lui Dumnezeu. Foarte curând aceleaşi biserici vor fi aşa de amarnic pornite împotriva celor ascultătoare încât îşi vor împrumuta influenţa pentru a forţa ascultarea prin legi cu caracter religios. Niciun adevărat copil al lui Dumnezeu nu poate susţine o astfel de organizaţie. Ar fi echivalent cu a subscrie la crezurile şi acţiunile eronate ale acestor grupuri de biserici.

Nu e de mirare deci că Dumnezeu dă semnalul pentru invitaţia radicală: "ieşiţi din ea, poporul meu. Trebuie să părăsiţi acele biserici care au repins legea Mea." Dar unde ar trebui să meargă atunci când ies din bisericile căzute? Vrea Dumnezeu să fie desrădăcinaţi, fără biserică, fără pastor şi părtăşie? Fără îndoială că nu. Pe cât e de adevărat că femeia curvă din profeţie reprezintă religia contrafăcută, tot aşa femeia pură reprezintă adevărata biserică a lui Isus Hristos.

Avem timp doar pentru o scurtă privire în Apocalipsa 12 unde este înregistrată pasionanta istorie a bisericii adevărate. Un studiu complet şi profund se găseşte în cărţulia editată de Amazing Facts şi intitulată În căutarea bisericii adevărate.

Ioan începe povestirea femeii în alb cu această descriere: "În cer s-a arătat un semn mare: o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare, şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap. Ea era însărcinată, ţipa în durerile naşterii, şi avea un mare chin ca să nască." Apocalipsa 12:1,2. Restul capitolului urmăreşte ce se întâmplă cu această gravidă frumoasă şi cu urmaşii ei. Stând în lumina plină de slavă a timpului Noului Testament, cu simbolurile celor 12 apostoli pe cap, e pe punctul de a da naştere unui prunc. Un balaur roşu groaznic stă lângă ea pentru a-i distruge copilul care se va naşte, dar copilul scapă de balaur. Mai târziu îl găsim pe tronul lui Dumnezeu. Cine e copilul? Ioan declară că el urma să stăpânească asupra tuturor naţiunilor pământului; de aceea trebuie să tragem concluzia că e Isus. El este singurul care ajunge pe tronul lui Dumnezeu.

Apoi femeia, biserica adevărată, fuge în pustie în locuri ascunse pentru 1260 de zile. Cum o zi profetică este echivalentul unui an literar, femeia a trebuit sa se ascundă exact 1260 de ani. (Ezechiel 4:6). Istoria ne confirmă că perioada totală a stăpânirii papale, în timpul căreia sfinţii au fost persecutaţi a fost de la anul 538 DC până la 1798 DC. In timpul Evului Mediu intunecat Biblia a fost reprimată şi biserica adevărată nu putea exista.

Cu toate acestea, la sfârşitul celor 1260 de ani, adică puţin după 1798, adevărul urma să iasă din ascunzătoare. Ioan ne prezintă o descriere dramatică a femeii aşa cum va apare ea la sfârşitul timpului, şi cum Satana va continua să încerce să aducă la tăcere mărturia adevărului către lume. "Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu, şi ţin mărturia lui Isus Hristos." Apocalipsa 12:17.

Acest verset conţine una din cele mai pasionante descoperiri ale Bibliei. Ne descoperă că rămăşiţa, sau ultima parte a adevăratei biserici se va caracteriza prin ascultarea de poruncile lui Dumnezeu. Femeia în stacojiu din Apocalipsa 17 s-a îndepărtat de la legea lui Dumnezeu, a respins Sabatul şi a comis adulter spiritual înlocuind doctrinele cu tradiţiile oamenilor. Acum rana este vindecată şi adevărurile spirituale sunt restaurate de către ultima parte a sămânţei femeii curate, biserica rămăşiţei.

În cele din urmă, profeţia lui Isaia va fi împlinită:"Ai tăi vor zidi iarăşi pe dărâmăturile de mai înainte, vei vei ridica din nou temeliile străbune; vei fi numit ,Dregător de spărturi', ,Cel ce drege drumurile, şi face ţara cu putinţă de locuit.' Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfinţeşti pe Domnul, slăvindu-L, şi dacă-l vei cinsti, neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale şi nededându-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în Domnul, şi Eu te voi sui pe înălţimile ţării, te voi face să te bucuri de moştenirea tatălui tău Iacov; căci gura Domnului a vorbit." Isaia 58:12-14.

Astfel a fost descoperit întregul cerc al apostaziei. De la sămânţa femeii din Geneza 3:15 până la sămânţa femeii din Apocalipsa 12:17, biserica adevărată a dus un război implacabil împotriva erorilor de doctrină. În lupta finală femeia în stacojiu părea să triumfe, având suport majoritar, dar mica rămăşiţă credincioasă a femeii în alb care "păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus" biruieşte în cele din urmă. Şi din toate fiarele puternice prezentate în cartea Apocalipsei, Mielul înjunghiat e cel care biruieşte în cele din urmă. Fie ca, prin sângele Mielului să ne adunăm toţi la Muntele Sionului, locul de odihnă şi ocrotire veşnică