Acel tânăr dădea glas convingerii multor mii de creştini de astăzi care sincer cred că Cele Zece Porunci au reprezentat Vechiul Legământ, care a dispărut la cruce şi prin urmare, nu-şi mai găseşte nicio aplicaţie prezentă în viaţa creştinilor salvaţi prin har. Oare este o premisă reală? Dacă ar fi aşa, ar trebui să fim înştiinţaţi de această învăţătură ca să evităm capcana legalismului de moarte. Pe de altă parte, dacă Cele Zece Porunci mai sunt obligatorii, ar fi cea mai teribilă greşeală să nu ţinem seama de vreuna din acele mari precepte morale.
Nimeni nu poate tăgădui că sunt declaraţii din Vechiul Testament care se referă la Cele Zece Porunci ca la un legământ. Totuşi, ne propunem aici să arătăm că Legea Celor Zece Porunci nu a reprezentat vechiul legământ care a fost anulat.
Dar înainte de a săpa în acest subiect fascinant, trebuie să definim ce este un legământ. Există multe tipuri şi forme, dar practic un legământ este un acord între două părţi care se bazează pe făgăduinţe reciproce. De-a lungul veacurilor, Dumnezeu S-a învoit cu poporul Său pe baza legămintelor. El este un Dumnezeu iubitor, aşa că ne invită, "Veniţi totuşi să ne judecăm." Isaia 1:18.
Uneori, Dumnezeu a stabilit învoieli cu oameni ca Moise, Avraam şi David şi uneori cu naţiunea Israel. Legământul cel mai important dintre toate s-a ratificat cu mult înainte ca lumea aceasta să ia fiinţă. A fost un legământ între Tatăl şi Fiul şi a avut de a face cu ipoteza apariţiei păcatului. Isus S-a oferit pe Sine în vasta veşnicie a trecutului ca "Mielului, care a fost înjunghiat, de la întemeierea lumii." Apocalipsa 13:8. El a încuviinţat să devină Jertfă ispăşitoare pentru a-l răscumpăra pe om, în caz că Adam şi Eva ar alege să păcătuiască.
Termenii acelui legământ veşnic nu s-au schimbat şi nu s-au înlocuit niciodată. Deşi de-a lungul anilor s-au înfiinţat multe alte legăminte, termenii simpli ai mântuirii prin credinţă au rămas valabili de-a lungul veacurilor pentru toată omenirea.
Totuşi, legământul care a provocat cea mai mare confuzie este numit de către scriitorul cărţii Evrei "Vechiul Legământ". El mai descrie şi existenţa unui nou legământ care are unele avantaje foarte importante asupra celui vechi. Iată cum le descrie el pe cele două: "Dar acum Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă cu cât legământul al cărui mijlocitor este El, e mai bun, căci este aşezat pe făgăduinţe mai bune. În adevăr, dacă legământul dintâi ar fi fost fără cusur, n-ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea. Căci ca o mustrare a zis Dumnezeu lui Israel: "Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou; nu ca legământul, pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână, ca să-i scot din ţara Egiptului. Pentru că n-au rămas în legământul Meu, şi nici Mie nu Mi-a păsat de ei, zice Domnul. Dar iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu. ... Pentru că le voi ierta nelegiuirile, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor". Prin faptul că zice: "Un nou legământ", a mărturisit că cel dintâi este vechi; iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de pieire." Evrei 8:6-13.
Descrierea această nu dă loc la nicio îndoială cu privire la soarta Vechiului Legământ. El a fost pus deoparte în favoarea unuia nou care avea făgăduinţe mai bune. Firesc că dorim să cunoaştem totul cu privire la acel nou legământ care va aşeza legea lui Dumnezeu în inimă şi minte, dar trebuie să înţelegem şi natura legământului care a dispărut. Milioane de oameni au fost învăţaţi că acesta era Legea celor Zece Porunci şi ei se laudă că au fost izbăviţi de sub Lege şi pretind că umblă într-o slobozenie totală faţă de legământul faptelor Vechiului Testament.
Mai întâi de toate, observăm că Vechiul Legământ avea nişte făgăduinţe destul de sărace în el. Ni se spune că Noul Legământ "este aşezat pe făgăduinţe mai bune." Versetul 6. Spuneţi-mi, a reuşit cineva vreodată să arate vreo făgăduinţă slabă în Cele Zece Porunci? Niciodată. Din contră, Pavel declară că ele erau foarte bune. "Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept. 'Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta' - este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă - 'ca să fii fericit, şi să trăieşti multă vreme pe pământ.' " Efeseni 6:1-3.
Doar această declaraţie şi ar fi de ajuns ca să arate că autorul cărţii Evrei nu acuza legea morală că ar avea vreo făgăduinţă slabă. Vechiul Legământ, orice altceva ar putea fi, dar n-ar fi putut fi niciodată Cele Zece Porunci.
Al doilea lucru greşit la Vechiul Legământ a fost că era cu greşeli. Biblia declară, "În adevăr, dacă legământul dintâi ar fi fost fără cusur, n-ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea." Evrei 8:7. Daţi-mi voie să vă pun o întrebare: A reuşit cineva vreodată să găsească vreun cusur sau vreo greşeală în ceea ce a scris Dumnezeu? Psalmistul declara, "Legea Domnului este desăvârşită, şi înviorează sufletul." Psalmi 19:7. Iar Pavel scria, "Aşa că Legea, negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună." Romani 7:12.
Sună aceasta ca ceva slab şi nedesăvârşit? Nicio lege n-ar putea fi şi desăvârşită şi cu greşeli în acelaşi timp. Devine din ce în ce mai evident că Vechiul Testament nu putea fi Cele Zece Porunci.
Şi în final, citim lucrul cel mai extraordinar despre Vechiul Legământ - că a fost anulat! "Prin faptul că zice: 'Un nou legământ', a mărturisit că cel dintâi este vechi; iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de pieire." Evrei 8:13. Acum putem pune o întrebare serioasă care să clarifice orice dubiu în această problemă. Oare marea Lege morală a Celor Zece Porunci a pierit? Oricine citeşte Noul Testament trebuie să răspundă, Absolut că nu. Pavel afirmă exact contrarul cu privire la lege. El se întreba, "Deci, prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea." Romani 3:31.
Oare Biblia se contrazice? Poate ceva să fie aproape de pieire şi să fie întărit în acelaşi timp? Oare acelaşi autor declară lucruri opuse despre aceeaşi lege? Doar ca să fim siguri că Pavel nu spunea că Vechiul Legământ era Legea, haideţi să inserăm cuvintele "Vechiul Legământ" în loc de cuvântul "Lege" în Romani 3:31. "Deci, prin credinţă desfiinţăm noi Vechiul Legământ? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Vechiul Legământ." Romani 3:31.
Nu-i aşa că nu sună deloc bine? Ştim că Vechiul Legământ a dispărut şi nu se putea vorbi de el în acest fel. Atunci, foarte clar, putem vedea că legământul care a ajuns la sfârşit nu se putea să fi fost Cele zece Porunci.
Remarcaţi cum Dumnezeu l-a rugat pe Moise să-i facă cunoscută oferta Sa poporului. Iată toate elementele unui adevărat legământ. De ambele părţi se află condiţii şi făgăduinţe. Dacă copiii lui Israel urmau să accepte propunerea lui Israel, se stabilea un legământ. Cum au reacţionat ei la oferta divină? "Moise a venit de a chemat pe bătrânii poporului, şi le-a pus înainte toate cuvintele acestea, cum îi poruncise Domnul. Tot poporul a răspuns: "Vom face tot ce a zis Domnul!" Moise a spus Domnului cuvintele poporului." Exodul 19:7, 8.
De îndată ce a ajuns acest răspuns la Dumnezeu, s-a pus temelia Vechiului Legământ. Dar înainte ca să devină operaţional ca formă, trebuia să existe o sigilare sau o pecetluire a pactului. Acest ceremonial implica stropirea poporului cu sângele unui bou sacrificat, aşa cum se descrie în Exodul 24:4-8: "Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s-a sculat dis-de-dimineaţă, a zidit un altar la poalele muntelui, şi a ridicat douăsprezece pietre pentru cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. A trimis pe nişte tineri dintre copiii lui Israel, să aducă Domnului arderi-de-tot, şi să junghie tauri ca jertfe de mulţumire. Moise a luat jumătate din sânge, şi l-a pus în străchini, iar cealaltă jumătate a stropit-o pe altar. A luat cartea legământului, şi a citit-o în faţa poporului. Ei au zis: "Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul." Moise a luat sângele, şi a stropit poporul, zicând: "Iată sângele legământului, pe care l-a făcut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte."
Din nou ni se aminteşte că acest legământ nu era legea însăşi, ci a fost făcut "pe temeiul tuturor acestor cuvinte". Cele Zece Porunci reprezentau temeiul acordului. Oamenii au făgăduit să ţină acea lege, iar în schimb Dumnezeu a promis să-i binecuvinteze. Punctul slab crucial din întreaga învoire se învârtea în jurul promisiunii făcute de Israel. Nu se sugera deloc că puteau să nu se conformeze total tuturor cererilor lui Dumnezeu. Nici nu era vreo implicaţie de ajutor divin. "Aşa vom face", au insistat ei. Iată un exemplu perfect de a te baza pe factorul uman şi de a avea încredere în tăria omului. Cuvintele sunt pline de încredere de sine. "Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul."
Au reuşit ei să ţină acel legământ? În ciuda asigurărilor repetate pe care le-au dat, şi-au călcat teribil cuvântul chiar înainte ca Moise să coboare de pe munte cu tablele de piatră. Începem să înţelegem din ce constau făgăduinţele slabe ale Vechiului Legământ?
Cartea Evreilor începe să se desfăşoare în faţa noastră. Acolo, se aminteşte: "Ca o mustrare a zis Dumnezeu." Evrei 8:8. "Pentru că n-au rămas în legământul Meu, şi nici Mie nu Mi-a păsat de ei." Versetul 9. Vina este aşezată direct asupra părţii omeneşti din pactul reciproc. Astfel, putem vedea exact de ce a scris Pavel aşa cum a scris despre acest Vechi Legământ din Evrei 8. A generat robie, s-a dovedit plin de greşeli, a avut făgăduinţe slabe şi s-a spulberat -- toate din pricina faptului că poporul nu a reuşit să asculte de partea sa de legământ. Adunând toate acestea laolaltă, putem vedea de ce era disperată nevoie de un nou legământ, care urma să aibă făgăduinţe mai bune.
Cum erau mai bune făgăduinţele Noului Legământ? Pentru că Dumnezeu le făcuse şi garantau o ascultare plină de succes doar prin tăria Lui. "Voi pune legile Mele în mintea lor . . . Eu voi fi Dumnezeul lor . . . Pentru că le voi ierta nelegiuirile, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor". Evrei 8:10-12.
Cum a fost ratificat Noul Legământ? La fel cum a fost şi vechiul - prin vărsare de sânge, dar în loc ca să-şi verse sângele un bivol, nepătatul Fiu al lui Dumnezeu Şi-a dat sângele: "Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, să vă facă desăvârşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui, şi să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin." Evrei 13:20, 21.
Ce contrast faţă de slabele făgăduinţe ale firii omeneşti făcute de Israel la Sinai. În locul cuvintelor "vom asculta" ale poporului, făgăduinţa Noului Legământ al lui Dumnezeu este "să vă facă desăvârşiţi în orice lucru bun . . . şi să lucreze în noi." Nu mai intervine efortul omului. Nu lucrează atât de mult omul, ci El "lucrează în noi". Şi cum avem la dispoziţie această putere? "Prin sângele legământului celui veşnic" din pricina a ceea ce a făcut Isus pe cruce.
Astfel descrie Pavel această schimbare: "Căci - lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească (Greceşte: carnea, aici şi peste tot unde e "firea pământească") o făcea fără putere - Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe Însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului." Romani 8:3, 4.
Cuvântul pentru neprihănire este "dikaima," care înseamnă "cerinţă dreaptă" a Legii. Cu alte cuvinte, din pricina vieţii fără de păcat a lui Isus în firea pământească, cerinţa legii poate fi împlinită în noi. El a biruit păcatul în acelaşi fel de trup ca al nostru aşa ca să ne poată împărtăşi biruinţa. Practic, El Îşi va trăi propria Lui viaţă sfântă, despărţită de păcat în trupurile noastre pământeşti, dacă noi Îi vom îngădui să facă aceasta. Aceasta este făgăduinţa Noului Legământ pentru fiecare copil, care crede în Dumnezeu şi are încredere în El. Şi este absolut unicul mod prin care cineva poate să împlinească cerinţele Legii: "Hristos în voi, nădejdea slavei." Coloseni 1:27. "Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine." Galateni 2:20.
Este deosebit de important să înţelegem că legea Noului Legământ scrisă în inimă este exact aceeaşi lege care a fost scrisă în piatră. Acele mari principii spirituale reflectă chiar caracterul lui Dumnezeu şi alcătuiesc temelia guvernării Lui. Deosebirea nu constă din lege, ci în felul cum lucrează legea. Scrise doar pe tablele de piatră, nu pot decât să condamne şi să aducă moarte. "Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti ... nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună." Romani 8:7. Primită în inima care a devenit spirituală prin puterea de convertire a lui Hristos, aceeaşi lege devine o plăcere. Ioan, ucenicul iubit, declara, "Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele." 1 Ioan 5:3. Nu numai că legea nu este grea pentru copilul lui Dumnezeu umplut de Duh Sfânt, dar ascultarea devine o bucurie. Psalmistul scria, "Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii mele." Psalmi 40:8.
Un alt text nu lasă niciun loc de îndoială cu privire la această problemă: "Fraţilor, (vorbesc în felul oamenilor); un testament, chiar al unui om, odată întărit, totuşi nimeni nu-l desfiinţează, nici nu-i mai adaugă ceva." Galateni 3:15. Apostolul Pavel vrea să spună aici că după moartea unui om, testamentul sau legământul său nu se poate schimba. Nu se mai poate adăuga nimic, după moartea celui ce l-a făcut. Legământul este valabil veşnic exact la fel cum era şi când a murit cel care l-a făcut. După moartea Domnului Hristos, nu se mai putea face nicio schimbare în condiţiile prin care era mântuită omenirea. Aceste condiţii erau sigilate şi ratificate prin vărsare de sânge. Fiecare cerinţă fusese clarificată exact prin modelul perfect lăsat de viaţa Lui fără de păcat şi se luaseră măsuri ca Legea Lui să fie scrisă, prin Duhul Sfânt în mintea fiecărui credincios.
În termenii acelui Nou Legământ, niciun suflet nu urma să fie lăsat să lupte fără ajutor cu impulsurile puternice ale unei naturi decăzute. "Dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult." Romani 5:20. Făgăduinţe veşnice ancorate în natura fără schimbare a lui Dumnezeu urmau să aducă putere de biruinţă asupra oricărei slăbiciuni moştenite sau cultivate. Nu este de mirare că Biblia accentuează "făgăduinţele mai bune" ale acestui nou legământ plin de slavă!
Acum ne vine uşor să înţelegem unele din lucrurile pe care le-a făcut Domnul Isus chiar înainte de a muri. De exemplu, de ce a orânduit El Cina Domnului înainte ca să se frângă trupul Lui? În noaptea de joi înainte de moartea Lui în agonie din acea vineri, Domnul Isus S-a întâlnit cu ucenicii în acea cameră de sus. Cu paharul în mână, El a spus, "căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor." Matei 26:28.
Nu este curios ca Domnul Hristos să rostească aceste cuvinte înainte ca să se verse sângele Lui? El poruncea să se comemoreze un eveniment care încă nici nu avusese loc! De ce? Deoarece trebuia introdus înainte de moartea Sa ca să intre în Noul Legământ. După moartea Sa, nu se mai putea adăuga nimic.
Acum, îngăduiţi-mi să revin la întâmplarea pe care am început să vi-o povestesc la începutul cărţii. Tocmai terminasem de predicat despre subiectul Sabatului într-una din campaniile mele de evanghelizare. Când am coborât de pe podium ca să salut oamenii care plecau, trei tineri mi-au blocat calea spre ieşire. Unul din ei mi s-a adresat cu o voce destul de tare încât să se poată opri şi să audă şi cam cincizeci de oameni din faţa publicului.
"Frate Joe," îmi spuse el, "am fost dezamăgiţi în seara asta de modul cum ne-ai pus iar înapoi sub Vechiul Legământ. Nu-ţi dai seama că trăim acum sub Noul Legământ şi ar trebui să ţinem duminica în locul sabatului?"
Deşi majoritatea adunării pleca din clădire, grupul din faţă s-a strâns mai aproape ca să audă tot ceea ce ziceau tinerii. Era evident că trebuia să-mi iau timp să răspund la întrebarea celor trei. După cum bănuiam, s-au dovedit a fi seminarişti tineri care urmau la un colegiu biblic din localitate. Îşi ţineau cu zel Bibliile în mână şi aşteptau triumfători ca să le răspund.
De obicei, nu-mi place să dezbat probleme controversate în public de teama de a nu stârni, fireşte, lupte, dar se părea că nu exista niciun mod de a evita discuţia cu aceşti studenţi de la seminar. Oricum, îmi blocaseră complet drumul, iar cercul de ascultători mă privea aşteptând o explicaţie.
"Ei bine, s-ar părea că aţi studiat destul de profund subiectul legămintelor," am sugerat eu.
"Da," au afirmat ei, "ştim totul despre legăminte."
"Bine," le-am răspuns eu. "Fără îndoială că ştiţi când s-a instituit Vechiul Legământ". Unul dintre ei mi-a răspuns repede, "A început la Sinai."
"Şi cum a fost ratificat?" i-am întrebat eu. Fără vreun moment de ezitare, unul din ei mi-a răspuns, "Prin stropirea cu sânge de bivol."
"Foarte bine," am comentat eu, "şi cum a fost ratificat Noul Legământ?" Toţi trei au răspuns în cor, "Prin sângele lui Isus la cruce."
I-am lăudat pe tineri pentru cât de bine cunosc Scripturile şi i-am rugat să citească tare două texte din Biblia lor - Evrei 9:16, 17 şi Galateni 3:15. Amabili, au răspuns invitaţiei şi au citit textele, comentându-l pe fiecare după ce l-au citit. "Suntem de acord că Noul Legământ nu a intrat în vigoare decât după ce a murit Hristos şi nimic nu se mai poate adăuga sau îndepărta după ce l-a ratificat El pe cruce," a afirmat cel care vorbea în numele grupului. Toţi trei au fost întru totul de acord asupra acestui punct.
Le-am spus, "Acum trebuie să-mi mai răspundeţi la două întrebări. Iat-o pe prima şi trebuie să vă gândiţi atent înainte să-mi daţi răspunsul corect: De când a început să se ţină duminica?" A urmat un moment de tăcere şocantă, apoi altul, şi apoi altul. Tinerii se uitară unii la alţii, iar apoi în jos la picioarele lor şi apoi iar la mine. Cu gingăşie, le-am spus din nou, "Sigur că puteţi să-mi răspundeţi la întrebarea aceasta. Aţi ştiut să răspundeţi la toate celelalte şi aţi răspuns corect. Când credeţi şi de ce credeţi că oamenii au început să ţină duminica?"
În cele din urmă, unul dintre ei a spus, "Ţinem duminica în cinstea învierii lui Isus." I-am răspuns, "Atunci trebuie să vă pun ultima mea întrebare. Cum ar putea păzirea duminicii să facă parte din Noul Legământ? Tocmai aţi declarat că nimic nu s-a mai putut adăuga după moartea Domnului Hristos. El a murit vineri şi a înviat duminică. Dacă s-a trecut la duminică după ce a murit Domnul Isus, duminica nu va putea niciodată să facă parte din Noul Legământ, nu-i aşa?"
Cei trei tineri au privit neajutoraţi în jur, iar unul din ei a spus, "Vom mai cerceta asta şi vom vorbi mai târziu." Apoi au fugit de pe podium cât au putut de repede. Pot să vă asigur şi că nu s-au mai întors niciodată ca să mai vorbească despre legăminte.
Adevărul este că chiar dacă ţinerea duminicii ar fi început din ziua învierii, ar fi fost cu trei zile prea târziu ca să intre în Noul Legământ. Atât Biblia cât şi istoria dovedesc că biserica apostolică nu a ţinut niciodată duminica. Duminica a fost adăugată cu mult, mult mai târziu ca urmare a apostaziei treptate care a apărut în primele secole ale bisericii şi care a culminat cu schimbarea sâmbetei în duminică de către Constantin în 330 d.Hr.
Milioane de membri ai bisericii consideră duminica drept o zi sfântă care este păstrată în amintirea învierii lui Hristos. Desigur că este adevărat că Domnul Hristos a înviat în prima zi a săptămânii, dar nicăieri în Biblie nu ni se porunceşte să sfinţim acea zi. Evenimente ca răstignirea şi învierea ar trebui să însemne mult pentru fiecare creştin, dar nu se face nicio aluzie în Biblie că ar trebui ţinută vinerea sau duminica. Singura zi din săptămână poruncită vreodată pentru închinare este ziua a şaptea a săptămânii - acelaşi Sabat pe care l-a ţinut Isus în timpul săptămânii creaţiunii şi cel pe care îl va ţine împreună cu poporul Său de-a lungul întregii veşnicii. Geneza 2:1-3; Isaia 66:22, 23.
Motivul cel mai puternic de a respinge să te închini duminica este că ea nu este inclusă în cerinţele Noului Legământ care au fost ratificate prin moartea Domnului Isus. Dacă Hristos ar fi dorit ca în cinstea învierii Lui să se ţină duminica, ar fi putut să o introducă în acea ultimă joi noaptea de la Cina Domnului. Atunci ar fi devenit o parte din Noul Legământ, împreună cu serviciul de împărtăşire şi de spălare a picioarelor. Isus nu a ezitat să poruncească păstrarea amintirii morţii Sale, deşi nu avusese încă loc. Tot atât de uşor ar fi putut să poruncească ţinerea învierii Sale, care era încă în viitor, ca să devină o cerinţă a Noului Legământ. Dar nu a făcut aşa! Şi nimeni altcineva nu a făcut-o, până ce n-a început să se împlinească profeţia lui Pavel în legătură cu apostazia ce urma să apară după plecarea lui. Fapte 20:29, 30. El a mai vorbit despre o cădere care va duce la întronarea Antihristului. 2 Tesaloniceni 2:3, 4. Dar este adevărat că nu există nicio aluzie în Scripturi de vreo schimbare a Legii. Legea morală de neschimbat s-a păstrat atât în Vechiul cât şi în Noul Testament ca descoperirea desăvârşită a voii lui Dumnezeu.
Pavel îi zugrăveşte pe Isaac şi pe Ismael, cei doi fii ai lui Avraam, ca reprezentând Vechiul şi Noul Legământ. El arată clar că fiul lui Agar, Ismael, simbolizează Vechiul Legământ, iar fiul Sarei, Isaac, este un simbol al Noului Legământ. "Şi voi, fraţilor, ca şi Isaac, voi sunteţi copii ai făgăduinţei. ... De aceea, fraţilor, noi nu suntem copiii celei roabe, ci ai femeii slobode. Versetele 28-31.
Interesant. Cum reprezintă cei doi fii ai acelor două femei cele două legăminte? Practic, sunt o ilustraţie perfectă pentru tot ceea ce am învăţat până acum. Dumnezeu îi făgăduise lui Avraam un fiu prin soţia lui, Sara, dar întrucât avea aproape 90 de ani, niciunul din ei nu credea că s-ar putea întâmpla aşa ceva. Sara ştia că nu mai putea da naştere şi că trecuse de mult de vârsta de a mai face copii, aşa că îi sugeră soţului ei să o ia pe Agar, roaba ei, şi să aibă un copil cu ea. Se părea că este singurul mod de a-L salva pe Dumnezeu dintr-o făgăduinţă imposibilă. Cu timpul, Avraam a cedat acestei proceduri de a salva onoarea lui Dumnezeu şi a avut un copil cu Agar.
Iată o ilustraţie exactă a principiului Vechiului Legământ, "Vom asculta". Avraam a încercat să împlinească făgăduinţa în firea omenească, prin strădaniile şi planurile omeneşti. Aranajamentul vechi a dat greş tot atât de sigur cum au dat greş făgăduinţele Vechiului Legământ, deoarece nu se bizuiau pe puterea divină. Dumnezeu nu l-a recunoscut niciodată pe Ismael ca fiind sămânţa făgăduită.
Când s-a născut Isaac, a avut loc o minune. Dumnezeu a creat practic o viaţă nouă dintr-un pântece biologic steril. Neputinţa fizică a cedat puterii creatoare, supranaturale a lui Dumnezeu. Isaac reprezintă perfect principiul legăturii Noului Legământ bazat pe renaştere, experienţa naşterii din nou, care naşte viaţa Fiului lui Dumnezeu în toţi cei care cred. Pântecul firesc al Sarei nu era deloc în stare să producă vreun rod. În acelaşi mod, trupul şi mintea firească a unui păcătos nu pot da pe faţă rodul ascultării. Când Dumnezeu S-a folosit de puterea Sa pentru a crea o viaţă nouă în Sara, a avut loc imposibilul şi ea a născut un fiu. Când Dumnezeu Îşi foloseşte puterea de a crea o viaţă nouă în suflet, are din nou loc imposibilul - un om ajunge duhovnicesc şi ascultător.
Isaac nu "se născuse în chip firesc," ci "prin Duhul." Galateni 4:29. Deoarece omul este firesc şi "slab prin fire," nu are nicio putere să atingă neprihănirea legii. Şi el trebuie să se nască prin Duhul. Orice încercare de a asculta pe temeiul strădaniei omeneşti a Vechiului Legământ nu va produce decât fii ai robiei. Legea trebuie scrisă în inimă de Duhul Sfânt şi împlinită prin "Hristos în voi".
Alegoria aceasta cu Agar şi Sara clarifică un alt punct de adevăr foarte important. Cei care sunt sub Vechiul Legământ sunt cei care calcă porunca, iar cei care sunt sub Noul Legământ sunt cei care păzesc poruncile. Doar când Avraam nu a ascultat de Dumnezeu şi a luat-o pe Agar, a împlinit principiul Vechiului Legământ. Când s-a încrezut în Dumnezeu să-i dea un fiu prin Sara, a ascultat de voia lui Dumnezeu şi astfel îi reprezintă potrivit pe creştinii Noului Legământ. Şi totuşi cât de des interpreţii moderni amestecă aceste adevăruri! Asemenea celor trei tineri studenţi, ei îi acuză pe cei care ţin legea că sunt sub Vechiul Legământ. Adevărul este exact invers. Legea nu este ţinută cu adevărat până ce nu este scrisă în inima credinciosului transformat. Atunci devine semnul de identificare - simbolul iubirii - pentru acei care s-au născut din Duhul. Domnul Isus a declarat, "Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele." Ioan 14:15. Ioan a mai scris, "Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui." 1 Ioan 5:3.
Pavel compara adevărata tăiere împrejur cu "ceea ce se numeşte tăiere împrejur." Tăierea în carne nu era adevărata tăiere împrejur deloc: "Iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este Iudeu; şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne. Ci Iudeu este acela care este Iudeu înăuntru; şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de Iudeu îşi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu." Romani 2:28, 29. Observaţi cum Pavel trece de la carne la Duh. El declară că adevărata tăiere împrejur are loc în inimă, şi înalţă ceea ce face Dumnezeu, nu omul. Reprezintă îndepărtarea firii omeneşti prin convertire. Naşterea din nou reprezintă experienţa adevăratei tăieri împrejur.
Cea mai clară explicaţie se găseşte în epistola lui Pavel către Coloseni: "În El aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur, făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti." Coloseni 2:11.
Aici lucrarea spirituală a lui Hristos asupra inimii se cheamă tăiere împrejur. Se face fără mâini, arătând prin asta că nicio strădanie omenească nu poate împlini acestă acţiune. Nu reprezintă o tăiere în carnea fizică, ci îndepărtarea firii omeneşti a păcatului prin sălăşluirea lui Hristos. Este la dispoziţia tuturor exact pe acelaşi temei: "Şi dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi "sămânţa" lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă." Galateni 3:29. Toţi cei care Îl primesc pe Hristos devin moştenitori ai tuturor făgăduinţelor făcute lui Avraam. Cei care trăiesc adevărata tăiere împrejur a inimii sunt adevăraţii evrei.
Nimeni nu se mai poate lăuda că aparţine familiei care trebuie. Nu mai există nici evreu, nici neamuri, nici bărbat, nici femeie. Primirea se bazează pe credinţa personală în Isus Hristos ca Mântuitor. Nimeni nu poate să mai pretindă favoruri speciale pentru că s-a tăiat împrejur. Acele lucruri se făceau de către oameni care se întemeiau pe "vom face". Ei căutau îndreptăţirea şi mântuirea prin faptele cărnii. Noul plan al lui Dumnezeu prin Hristos nu se bazează pe fapte, ci pe har prin credinţă.
Înseamnă asta oare că faptele nu mai sunt importante? Întrucât legea nu poate îndreptăţi, oare ar trebui călcată de către credincios? Doctrina legămintelor stabileşte dincolo de orice îndoială că legea este tot atât de importantă sub noul ca şi sub vechiul. În loc de a fi săpată pe piatră, este scrisă în inimă. În loc de a fi împlinită de noi, este împlinită de Isus în noi. În loc de a ţine legea ca să fim mântuiţi, o ţinem pentru că suntem mântuiţi. Aceleaşi fapte de ascultare sunt prezente, dar ele există dintr-un motiv diferit şi dintr-o raţiune diferită.
Uneori, fără să ne dăm seama, putem să începem să ne încredem în exerciţiile noastre religioase tradiţionale cu mult mai mult decât ar trebui. Niciun sistem de merite n-ar trebui să blocheze canalele libere ale credinţei, iubirii şi harului. Ascultarea în poziţia ei potrivită este importantă şi necesară, dar trebuie să fie întotdeauna în acea poziţie - urmând harul şi însoţită de iubire. De fapt, este cu putinţă să ne aşezăm iarăşi sub Vechiul Legământ chiar astăzi dacă începem să ne încredem în faptele noastre ca să ne mântuiască. Aşa cum sfinţii din vechime puteau să primească adevărata tăiere împrejur, acceptând naşterea din nou spirituală, putem să cădem din nou în greşeala Vechiului Legământ, încrezându-ne în propriile fapte ca să ne mântuiască.