Unii oameni nutresc visul că în cele din urmă societatea se va îndrepta ea singură şi va apărea o epocă de aur, plină de o pace milenară. În această măreaţă utopie, se presupune că toţi se vor converti şi vor colabora în a zidi împreună o lume nouă de frăţie şi pace. Mi-aş dori ca acesta să fie într-adevăr un tablou adevărat al viitorului, dar este exact opusul a ceea ce zugrăveşte Biblia. Domnul Isus a declarat: "Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului." Luca 17:26. Ap.Pavel a zis: "Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şi pe ei înşişi." 2 Timotei 3:13. Ei bine, acest vis al unui mileniu de timp este doar o mare amăgire, iar pe noi nu ne interesează visele sau închipuirile. Vrem să ştim adevărul cu privire la viitor şi ceea ce se va întâmpla cu fiecare om care a trăit vreodată pe acest pământ. Aşa că ne apucăm să studiem subiectul celor o mie de ani, aşa cum este redat în Biblie.
Majoritatea oamenilor ştiu că nici măcar nu se găseşte cuvântul "mileniu" în Biblie. El este format din două cuvinte latineşti "milli" însemnând "o mie" şi "annum", însemnând "un an". Dar deşi cuvântul nu este amintit în Scripturi, există referiri la perioada de o mie de ani. Fără îndoială, ele se învârt în jurul doctrinei învierii din morţi.
Folosirea termenului "întâia înviere" dovedeşte că trebuie să fie mai multe. Dacă de exemplu spun: "Asta este prima casă care mi-am făcut-o", veţi şti cu siguranţă că mi-am zidit cel puţin încă o casă. Două puncte esenţiale se stabilesc în acest text. Mai întâi, doar cei buni vor avea parte de prima înviere. Textul declară clar: "Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere!" În al doilea rând, aflăm că învierea acelor sfinţi reprezintă punctul de început al celor o mie de ani, deoarece după ce vor fi înviaţi "vor împărăţi cu El o mie de ani." Conform cu acest verset, nici un nelegiuit nu va avea parte de prima înviere. Acelaşi lucru se arată şi în versetele 4 şi 5, care descriu învierea acelora "care nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani. ... Aceasta este întâia înviere."
Nu încape nici o îndoială despre cei care vor fi incluşi în prima înviere. Ea este doar pentru cei care I-au rămas credincioşi lui Hristos. Dar în mijlocul acelui text, găsim o propoziţie semnificativă, ca o paranteză: "Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani." Versetul 5. Evident că expresia "ceilalţi morţi" nu se poate referi decât la cei răi. Ei vor învia din morminte la sfârşitul celor o mie de ani--când "s-au sfârşit cei o mie de ani." Acum avem un tablou clar înaintea ochilor noştri cu privire la cele două învieri care sunt despărţite de cei o mie de ani. Cei neprihăniţi sunt înviaţi la începutul celor o mie de ani, iar cei nelegiuiţi înviază la sfârşit.
Când va reveni Domnul Isus, vor exista doar patru grupe de oameni cu care va avea de a face: morţii neprihăniţi, cei drepţi în viaţă, morţii nelegiuiţi şi cei răi în viaţă. Toţi cei care s-au născut vreodată vor intra într-una din aceste categorii. Biblia ne oferă un tablou fascinant cu privire la ce se va întâmpla cu fiecare din aceste clase atunci când Domnul Se va întoarce în slava Lui. Mai întâi, se descrie că morţii neprihăniţi vor învia mai întâi ca să-L întâmpine pe Domnul. Apoi, ap.Pavel continuă cu aceste cuvinte: "Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul." 1 Tesaloniceni 4:17.
Încercaţi doar să vă imaginaţi acel tablou de bucurie neînchipuită şi slavă, care întrece orice imaginaţie. Sfinţii sunt înviaţi din patul lor de ţărână şi transformaţi în nemurire veşnică. În aceeaşi clipă, drepţii în viaţă sunt preschimbaţi şi li se dau trupuri nemuritoare exact ca ale celor înviaţi. Ap.Pavel scrie: "Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire." 1 Corinteni 15:51-53.
După ce au căpătat acele trupuri noi care nu vor mai suporta niciodată durerea şi nu vor mai muri, toţi cei mântuiţi vor fi luaţi în văzduh ca să-L întâmpine pe Domnul Isus. Picioarele Domnului nu vor atinge pământul de această dată. El va veni pentru a onora făgăduinţa făcută poporului Său, chiar înainte de a pleca de pe acest pământ: "În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. ... Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi." Ioan 14:2, 3.
Textul acesta reprezintă o dovadă interesantă cu privire la faptul că într-o bună zi Petru urma să se ducă în locul unde urma Domnul Isus să Se ducă. Şi unde era asta? Isus a spus: "Mă duc să vă pregătesc un loc". Dar nu S-a înălţat El la casa Tatălui Său, în ceruri, unde se află locaşurile? Domnul Hristos i-a spus lui Petru că el (Petru) nu poate să-L urmeze atunci, dar că într-o bună zi Îl va urma acolo unde Se ducea. Există unii care declară că nimeni de pe acest pământ nu va merge niciodată la cer, dar afirmaţia aceasta ar contrazice cuvintele Domnului Isus. Ea ar fi contrară şi descrierii făcute de Ioan în Apocalipsa 19:1: "După aceea, am auzit în cer ca un glas puternic de gloată multă, care zicea: ' Aleluia! A Domnului, Dumnezeului nostru, este mântuirea, slava, cinstea şi puterea!'"
În viziunea lui Ioan cu privire la viitor, sfinţii se află în ceruri. Acolo le-a făgăduit Domnul Isus că-i va duce--la casa Tatălui Său şi la locul pe care El li l-a pregătit. Acesta nu va fi căminul permanent al mântuiţilor, dar cu siguranţă reprezintă locul unde îi va duce Hristos ca să petreacă o mie de ani cu El. Acum, haideţi să descoperim ce se întâmplă cu toţi cei răi când va reveni Hristos. Am stabilit deja că morţii nelegiuiţi nu înviază din nou "până ce nu se sfârşesc cei o mie de ani". Pur şi simplu rămân în mormânt în timpul celor o mie de ani. Nu are loc nici o schimbare cu ei decât după o mie de ani.
Dar ce putem zice despre cei răi care vor trăi până la revenirea Domnului Hristos? Ap.Pavel ne răspunde: "Şi să vă dea odihnă atât vouă, care sunteţi întristaţi, cât şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de evanghelia Domnului nostru Isus Hristos. Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică, de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui, când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi." 2 Tesaloniceni 1:7-10.
Observaţi ce se întâmplă cu păcătoşii în acelaşi timp când sfinţii sunt proslăviţi. Păcatul nu poate exista în prezenţa Lui, iar cei răi sunt nimiciţi de slava Lui. "Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale." 2 Tesaloniceni 2:8. Ioan descrie încercările disperate ale celor răi de a scăpa de prezenţa Domnului Hristos atunci când Se va întoarce. Ei se vor ascunde în crăpăturile stâncilor şi ale peşterilor şi se vor ruga: "Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului; căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui şi cine poate sta în picioare?" Apocalipsa 6:16, 17.
Păcătoşii vor fi distruşi de slava puternică a lui Dumnezeu ca şi când ar fi căzut peste ei o mie de volţi de electricitate. Domnul Isus a vorbit despre acele momente prin următoarele cuvinte: "Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului. Oriunde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii." Matei 24:27, 28. Domnul Hristos a arătat că trupurile celor răi morţi vor fi împrăştiate ca urmare a slavei orbitoare a revenirii Sale. Ioan i-a descris pe cei răi care au supravieţuit războiului de la Armaghedon. "Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia, care ieşea din gura Celui ce şedea călare pe cal. Şi toate păsările s-au săturat din carnea lor." Apocalipsa 19:21. Cuvintele lui se aseamănă cu cele ale Domnului Isus. Trupurile celor pierduţi vor fi hrană pentru vulturi, imediat la arătarea Domnului din ceruri.
Acum suntem pregătiţi să răspundem la o întrebare care i-a nedumerit pe mulţi oameni. Oare după venirea Domnului Isus se mai poate ca cineva să se mai pocăiască şi să fie mântuit? Absolut că nu. Biblia este foarte clară cu privire la acest punct. Ioan raportează cuvintele exacte ale unei hotărâri autoritare pe care o declară Domnul Hristos chiar înainte de revenirea Sa pe acest pământ. "Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat, să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană, să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe! Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui." Apocalipsa 22:11, 12.
Asta ne arată că fiecare caz va fi fost deja hotărât pentru veşnicie. Timpul de har s-a terminat. Domnul Hristos Îşi pune deoparte hainele Lui de Mare Preot şi părăseşte sanctuarul ceresc unde a mijlocit ca Marele nostru Preot. Acum Se întoarce ca Împărat al împăraţilor pentru a executa judecata. Nu mai există nici o ocazie de pocăinţă. Toţi vor rămâne aşa cum au fost găsiţi în cărţile din ceruri. De fapt, cine s-ar mai putea pocăi şi ar mai putea fi salvat în timpul celor o mie de ani? Neprihăniţii au deja nemurirea în ceruri, iar cei răi sunt toţi morţi. Ar fi cât se poate de nelogic să ne imaginăm că cineva s-ar scula din coşciug şi s-ar pocăi sau să credem că cineva s-ar întoarce la Dumnezeu după ce va reveni Domnul Isus.
Lui Ieremia i s-a arătat acest pământ în vedenie, după revenirea Domnului Hristos. El l-a descris astfel: "Cei pe care-i va ucide Domnul în ziua aceea vor fi întinşi de la un capăt al pământului până la celalt; nu vor fi nici jeliţi, nici adunaţi, nici îngropaţi, ci vor fi un gunoi de pământ." Ieremia 25:33. Desigur că nu vor fi strânşi, doar nimeni n-o să facă asta. Nimeni nu-i va plânge, deoarece pământul este în totalitate gol, fără nici un locuitor. Trupurile moarte ale celor răi vor fi împrăştiate peste tot pământul, în aceleaşi locuri unde au fost doborâţi de slava prezenţei lui Dumnezeu.
Şocul şi urmările acelui cutremur vor aduce pustiire în orice colţ al pământului. Insule locuite de oameni vor dispărea în mare, mari lanţuri muntoase se vor desprinde şi vor dispărea. Ieremia scria: "Mă uit la pământ şi iată că este pustiu şi gol; mă uit la ceruri şi lumina lor a pierit! Mă uit la munţi şi iată că sunt zguduiţi, şi toate dealurile se clatină! Mă uit şi iată că nu este nici un om şi toate păsările cerurilor au fugit! Mă uit şi iată, Carmelul este un pustiu şi toate cetăţile sale sunt nimicite înaintea Domnului şi înaintea mâniei Lui aprinse!" Ieremia 4:23-26.
La venirea Domnului Isus, orice lucrare a omului se va transforma în ţărână. Zgârie-norii vor cădea la pământ, cerul se va întuneca şi chiar păsările vor dispărea. Cei drepţi vor fi luaţi de pe pământ şi toţi cei răi vor fi ucişi. Nu e de mirare că Biblia zice că mare lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului Celui Viu. Să fii nepregătit în acea zi reprezintă cea mai mare tragedie cu putinţă.
Din fericire, nu mai este nevoie să facem speculaţii cu privire la locul acelui Adânc. Biblia clarifică asta. Cuvântul din originalul grecesc pentru "Adânc" este "abussos", de unde avem cuvântul românesc "abis", care înseamnă "un loc adânc". Acelaşi cuvânt s-a folosit în versiunea greacă a textului din Geneza 1:2: "Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric." Cuvântul "adâncul" de aici este cuvântul grecesc "abussos" care s-a tradus cu "adânc" în Apocalipsa 20:1. Cu alte cuvinte, acest pământ s-a numit "abussos" după ce l-a făcut Dumnezeu; mai înainte ca El să cheme ordine şi formă din el. Să rămână într-un întuneric dezorganizat se făcea referire ca la adânc.
În timpul celor o mie de ani, această planetă va trece la o stare asemănătoare de pustiire şi haos. Ieremia o descrie chiar prin aceste cuvinte: "fără formă şi gol". Iar profetul Ioan o descrie ca "adâncul" sau "abisul". Satana va fi limitat chiar aici la această lume distrusă şi răvăşită timp de o mie de ani în timp ce sfinţii se vor afla în ceruri.
Cineva s-ar putea să întrebe: "Dar cum rămâne cu lanţul?" Amintiţi-vă că Satana este un înger căzut, iar fiinţele spirituale nu pot fi înlănţuite în lanţuri materiale. Biblia ne vorbeşte că îngerii răi sunt legaţi cu lanţurile întunericului. Scopul acestei legări este "ca să nu mai înşele neamurile până ce se vor fi împlinit cei o mie de ani." Singura modalitate prin care s-ar putea împlini aceasta ar fi ca Satana să fie despărţit de toţi oamenii sau oamenii să fie despărţiţi de el. Chiar dacă ar fi pus practic într-o groapă literală, asta nu l-ar împiedica să-i înşele pe oameni deoarece are la dispoziţie milioane de spiriduşi, care să-i împlinească lucrarea.
Adevărul este că Satana va fi legat de situaţia însăşi care îi va interzice accesul la vreun om în timpul celor o mie de ani. Recent, cineva mi-a zis că Satana este deja legat şi este legat încă din anul 1914. M-a uimit această declaraţie ca fiind una din cele mai incredibile. Desigur că dacă acum este legat, îi face altcineva treaba. Iar dacă lumea se află în starea în care se află chipurile fără ca el să-şi împlinească planurile lui rele, mai bine ne-am ruga ca să nu fie dezlegat că altfel va fi vai de noi. Dar dacă ar fi legat acum, asta s-ar putea doar cu un lanţ din cauciuc care să se întindă de la New York până la Moscova şi de-a lungul întregului cerc al pământului.
Nu, nu este încă legat, dar va fi când pământul acesta se va afla într-o dezordine haotică. Neputând să înşele nici măcar un suflet, va fi nevoit să locuiască pe această planetă pustie timp de o mie de ani şi să contemple dezastrul pe care l-a provocat răutatea lui. Cei drepţi se află în ceruri, iar cei răi au murit toţi, aşa că nu mai are pe nimeni pe care să-l ispitească până la sfârşitul mileniului.
Am încercat să mă gândesc la Satana în această perioadă. Ce-o să facă? Pământul va fi acoperit de întuneric, trupuri moarte se vor afla pretutindeni şi totul nu va fi altceva decât un haos de nedescris. Timp de şase mii de ani, Satana a fost foarte ocupat. I-a urmărit pe oameni pretutindeni încercând să le plănuiască distrugerea. Preocuparea lui de căpătâi timp de secole n-a fost alta decât să acuze, să conducă greşit şi să nimicească. Deodată, se trezeşte că nu mai are ce să facă. I s-a luat totul şi nu i s-au lăsat decât propriile gânduri. Ce va face Satana? Practic va fi pedeapsa cea mai groaznică pe care va trebui s-o sufere. Silit să stea singur timp de o mie de ani! Să nu mai aibă pe nimeni pe care să-l înşele; doar să se gândească, să se gândească şi iarăşi să se gândească!
Sunt sigur că se va gândi la trecut şi îşi va aminti de toate faptele groaznice ale întunericului pe care le-a comis. Se va gândi la viitor şi la profeţiile lui Dumnezeu cu privire la propriul său destin. Ştiţi, Satana cercetează Biblia cu sârguinţă. Nu vă lăsaţi amăgit. Recunoaşteţi-i meritele! El cunoaşte Biblia mai bine ca dvs. Ei bine, oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu au scris aşa cum erau îndemnaţi de Duhul Sfânt, dar Satana privea peste umărul lor şi memora fiecare cuvânt. Satana cunoaşte mai bine decât noi că fiecare cuvânt al Bibliei este adevărat. Ştie că totul despre cer este adevărat, deoarece a locuit acolo. Ştie că este tot atât de frumos şi minunat precum îl descrie Biblia, dar doreşte ca nimeni altcineva să nu creadă acest adevăr. Aşa că, se străduieşte cu disperare să-i împiedice pe oameni ca să studieze această Carte şi să-i facă pe oameni să nu stea pe genunchi.
Satana ştie că odată ce oamenii ar înţelege ce învaţă Biblia despre măreţul plan al mântuirii, chiar în acea clipă i-ar fi nimicită puterea. Aşa că mi-l închipui gândindu-se la aceste lucruri, privind înainte în viitor, ştiind că nimicirea lui totală a fost deja hotărâtă. Însăşi Biblia declară că el va fi ars şi transformat în cenuşă.
Mai bănuiesc, de asemenea, că se va gândi la mulţi dintre oamenii pe care i-a ispitit în timp ce mai exista pământul. Poate că gândurile lui se vor duce înapoi spre bietul alcoolic care se lupta să se elibereze. În repetate ocazii, s-a târât afară din noroi, hotărât să nu mai ia nici un pahar. Dar Satana i-a întins cursa permanent ispitindu-l şi necăjindu-l, aşa că iar a ajuns în şanţ. În cele din urmă, nenorocitul de alcoolic a îndrăznit să se agaţe de Domnul Isus Hristos ca Domnul şi Mântuitorul său şi a fost eliberat de sub puterea lui Satana. Acum, Satana ştie că acel om nu se va mai afla niciodată sub influenţa lui şi că nu va mai fi în stare niciodată să-l ispitească.
Încerc să mi-l închipui pe Satana plimbându-se pe această planetă fără oameni şi lovindu-se de trupurile descompuse ale acelora care au fost ucişi de slava lui Dumnezeu. Şi poate că unul din acele trupuri îi va atrage atenţia lui Satana deoarece îl va recunoaşte şi îşi va aminti de acel om. Era un om bun şi moral cu o familie deosebită. Toată lumea îl plăcea. Era cinstit şi îşi plătea datoriile. Oamenii îl plăceau. Era un vecin bun şi un bun cetăţean. Au existat ocazii când acest om a fost atras să ia o hotărâre ca să-L urmeze pe Domnul. Soţia lui l-a îndemnat să-L urmeze pe Domnul, iar fetiţele lui s-au rugat pentru el în fiecare seară. Practic un singur lucru îi stătea în cale, dar întrucâtva n-a fost în stare să-şi predea întreaga voinţă Domnului Hristos. Întotdeauna şi-a păstrat în minte ideea că într-o bună zi se va preda, dar Satana tot îi aducea scuze ca să mai amâne. Apoi, deodată, pe neaşteptate, norii s-au dat deoparte asemenea unei cortine şi a revenit Hristos. Omul nostru n-a fost pregătit. A fost lăsat jos împreună cu toţi ceilalţi care trăiau pentru eul lor.
Acum Satana se uită la trăsăturile chinuite ale celui mort şi un rânjet hidos i se aşează pe faţă. Strategia lui a avut succes, iar acest om, cel puţin, nu va mai avea niciodată vreo altă şansă să fie salvat. Este pierdut pentru totdeauna.
O, ce nebunie curată să amâni să te hotărăşti pentru Hristos în timp ce se scurg clipele harului! Unii se joacă cu păcatul şi tot amână convingerea de păcat trimisă de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Puteţi fi un membru al bisericii, care mărturiseşte că este un creştin adevărat, dar dacă mai există chiar acum în viaţa dvs. un păcat drag, vă jucaţi cu mântuirea. Mărturisiţi-vă acel păcat şi părăsiţi-l, fără să mai întârziaţi măcar o clipă. Dacă s-ar putea să ni se deschidă ochii măcar o secundă şi am putea vedea urmările teribile ale păcatului, nimeni n-ar mai îndrăzni să nu-L urmeze pe Domnul Isus tot drumul.
Poate că vă întrebaţi cum i-ar mai putea înşela pe aceia care deja nu mai pot fi mântuiţi. Iată cum răspunde Ioan la această întrebare: "şi va ieşi din temniţa lui, ca să înşele neamurile, care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării. Şi ei s-au suit pe faţa pământului şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea prea iubită. Dar din cer s-a pogorât un foc care i-a mistuit." Apocalipsa 20:8, 9.
În aceste versete ni se aduc la cunoştinţă mai multe lucruri importante. După ce vor învia cei răi la sfârşitul celor o mie de ani, Satana îi va îndemna să atace Noul Ierusalim. Îi va face să creadă că practic sunt în stare să cucerească locul unde Se află Dumnezeu şi sfinţii care au nemurirea. După cei o mie de ani, Noul Ierusalim va coborî din ceruri. "Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei." Apocalipsa 21:2.
Acesta reprezintă evenimentul descris de profeţii din vechime, când sfinţii se vor întoarce pe acest pământ din paradis. Zaharia descrie că picioarele Domnului Hristos vor atinge pământul şi alte lucruri spectaculare vor avea loc. "Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe muntele Măslinilor care este în faţa Ierusalimului, spre răsărit; muntele Măslinilor se va despica la mijloc, spre răsărit şi spre apus ... Şi atunci va veni Domnul, Dumnezeul meu şi toţi sfinţii împreună cu El!" Zaharia 14:4, 5.
Observaţi vă rog că Domnul Isus va atinge pământul când Se va întoarce cu sfinţii. Când S-a întors ca să-i ia pe sfinţi la începutul celor o mie de ani, picioarele Lui nu au atins pământul. Toţi au fost luaţi în văzduh ca să-L întâmpine. Dar acum pe când se va apropia de această planetă cetatea cea mare, spaţială şi cerească, muntele Măslinilor se va despica la atingerea picioarelor Fiului lui Dumnezeu. Se va forma o câmpie largă ca o platformă de aterizare, iar Noul Ierusalim se va aşeza pe pământ.
Presupun că se vor afla acolo Napoleon, Alexandru cel Mare, Sanherib, Hitler şi Stalin. Desigur, nu sunt sigur; le folosesc numele numai ca exemple. Poate că unii dintre aceştia s-au pocăit înainte de a muri, dar vor fi nenumăraţi mari generali şi conducători militari în rândul oastei lui Satana, atunci când se va ridica împotriva lui Dumnezeu. Mulţi dintre aceşti oameni au murit cu blesteme pe buze la adresa lui Dumnezeu, iar acum, când vor învia, tot vor mai blestema şi se vor afla în aceeaşi stare de spirit de luptă. Aşa că nu-i va fi greu lui Satana să-i alinieze când vor înainta în marş împotriva Cetăţii lui Dumnezeu.
Uneori oamenii mă întreabă: "Cât timp se vor bate? Cât le va lua să se pregătească pentru acea luptă?" Nu ştiu exact, deoarece Biblia păstrează tăcerea în această privinţă. Totuşi, sunt sigur că Satana nu va încerca să cucerească Sfânta Cetate doar aruncând cu pietre în ea. Desigur că va inventa nişte arme teribil de devastatoare pe care să le folosească cu acea ocazie. Când este vorba de unelte de război, are o minte deosebit de ingenioasă. Fără îndoială că vor fi implicate şi arme atomice. Vor fixa o zi de începere a atacului. Va exista şi o numărătoare inversă conform căreia vor plănui să arunce în aer Cetatea cea Sfântă. Din toate punctele de vedere omeneşti, s-ar părea că sfinţii sunt sortiţi pieirii. Armele nimicitoare şi explozive ar fi în stare să zguduie zidurile şi să le transforme în ruine. Dar deodată, Dumnezeu intervine. El îngăduie ca propria Lui putere de foc să cadă peste oastea adunată a celor răi. Citiţi versetul 9 din Apocalipsa 20: "Şi ei s-au suit pe faţa pământului şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea prea iubită. Dar din cer s-a pogorât un foc care i-a mistuit." Şi aşa sfârşesc cei răi. Chiar aici, pe acest pământ, cade foc de la Dumnezeu. Cei răi vor arde definitiv când vor dori să pornească într-un atac final şi disperat împotriva lui Dumnezeu. Acesta este focul iadului descris în Biblie.
Îmi închipui învierea acelui om care a avut o familie minunată şi care era ca şi gata să se hotărască pentru Hristos, dar care a amânat decizia pe mai târziu. Când învie la a doua înviere, se uită în jur după soţia şi cele două fetiţe ale lui. Dar nimic altceva nu-i întâmpină privirea decât morminte goale, deschise, iar urechile lui se izbesc de ţipetele şi blestemele celor pierduţi. Este practic învăluit de vârtejul de pregătire nebunească pentru luptă.
Pe când se apropie de zidurile transparente şi strălucitoare, este copleşit de splendoarea scenei. La distanţă, vede strălucirea curcubeului slăvit care înconjură scaunul de domnie al lui Dumnezeu. Din scaunul de domnie iese Râul Vieţii, iar ramurile măreţe ale Pomului Vieţii se arcuiesc peste râu, dându-şi roadele minunate ale nemuririi. Omul este paralizat de atâta frumuseţe. Îngeri care radiază de slavă şi strălucire zboară prin Cetate. El se uită la străzile de aurul cel mai curat şi la casele de nedescris de pe fiecare parte a străzilor. Pe când stă uimit în picioare, se gândeşte, "Ce prost am fost că am pierdut aşa ceva."
Apoi, mi-l închipui pe acest om pe când ochii lui încearcă să cuprindă toată măreţia peisajului. Persoanele dinăuntru încep să prindă contur şi deodată, inima lui începe să bată cu putere, când prinde un crâmpei a unor siluete familiare de cealaltă parte a zidului. Ochii i se luminează când o recunoaşte pe soţia lui şi pe copiii care se apropie. Omul le face semn cu mâna. Le strigă ca să le atragă atenţia, dar cuvintele lui se întorc asemenea unui ecou mort de pe zidurile strălucitoare.
Atunci şi doar atunci îşi va da seama de adevărata oroare a situaţiei lui. Un potop de amintiri îi vor umple mintea. Îşi va aduce aminte atât de viu de rugăciunile fetiţelor lui pentru ca tăticul lor să fie mântuit. Va trăi din nou convingerea de păcat, care i-a adus lacrimi în ochi, lupta cu conştiinţa şi decizia de a mai amâna. Cuvintele soţiei lui îi revin în minte acum ca să-l chinuie. "Dragul meu, de ce nu te predai lui Isus? Nu-ţi mai face griji cu privire la serviciul tău. Am să muncesc eu şi ne vom descurca. O să aibă grijă Domnul. Te iubesc atât de mult şi Isus te iubeşte." Se luptase cu răzvrătirea încăpăţânată dar, încet, încet cedase cerinţelor practice ale serviciului său şi ale prietenilor săi fireşti. Acum ar da orice din lume numai să se întoarcă la acea clipă. O, dacă măcar ar putea să-şi ia din nou fetiţele în braţe şi să-şi sărute din nou soţia şi să le asigure că rugăciunile lor au fost ascultate!
O, ce remuşcări vor fi în acele clipe! Omul îşi întinde braţele şi strigă cu putere: "Vă rog, mai rugaţi-vă pentru mine încă o dată!" Dar este prea târziu şi înaintea zidului limpede ca iaspisul, parcă îi şi pot vedea pe tatăl şi pe soţ cum cad la pământ, ţipând şi rugându-se după încă o şansă, care nu îi va mai fi dată niciodată. Desigur că aceasta va fi pedeapsa cea mai mare pentru aceia care îşi vor da seama în cele din urmă ce înseamnă să fii pierdut.
Sunt uimit cât se lasă oamenii de influenţaţi de prietenii lor--de cuvintele acelora care, chipurile, sunt foarte bine-intenţionaţi. Ce alinare vor aduce acele cuvinte atunci când prietenii se vor afla tot în afara zidului şi vor privi înăuntru? Uneori, pe oameni îi reţin averile sau serviciul sau contul din bancă. Dar ce alinare va fi să ai o grămadă uriaşă de comori pământeşti şi totuşi să te afli în afara zidurilor şi să te uiţi prin ele? Dar ce-am putea spune despre conducătorii religioşi şi profesorii care i-au alinat pe oameni, spunându-le să nu-şi facă griji că doar nu trebuie să ţină poruncile? Aceiaşi învăţători religioşi se află şi ei afară.
Fiecare dintre noi ar trebui să cerceteze acum Cuvântul lui Dumnezeu ca să ştie ce să facă. Biblia este cartea mântuirii. Cele mai puternice forţe din societatea de astăzi curând vor fi arătate drept inutile, fără nici o valoare. În cele din urmă, oamenii îşi vor arunca aurul şi argintul pe stradă la şoareci şi la cârtiţe. În sfârşit, oamenii vor fi nevoiţi să renunţe la acele lucruri care au însemnat atât de mult în această viaţă. Dacă în cele din urmă se va ajunge aici -- dacă oamenii vor arunca toate comorile aşa cum descrie Isaia 2 -- de ce nu le aruncă acum ca să-şi facă chemarea şi alegerea sigură?
Dacă amânaţi, refuzând să luaţi hotărârea de a-L urma pe Hristos de aici înainte, vă pot promite un lucru, într-o bună zi, veţi afla că va fi ultima dată când aţi mai auzit acel glas mic şi tăcut al Duhului. Biblia se va închide pentru totdeauna de la amvon, iar bisericile vor fi goale. Deodată, fiecare bărbat, femeie şi copil vor fi chemaţi să stea faţă în faţă cu Dumnezeu. Viaţa agitată din această lume se va opri zdrobitor de şocant. Muzica de jazz se va închide subit, luminile strălucitoare se vor stinge în întuneric pentru totdeauna, iar radio-ul şi televizorul vor pieri pentru vecie. Nimeni nu se va mai duce la treaba lui, deoarece Dumnezeu va interveni şi îl va chema pe fiecare om să dea socoteală. Lumea va fi zguduită de un cutremur devastator despre care citim în Apocalipsa 16. Marea va urla de furie prin glasul unui uragan. Insulele locuite ale acestui pământ se vor zgdui, se vor întoarce încet şi vor dispărea din vedere. Munţii cei mari se vor rostogoli, iar apoi vor fi aruncaţi pe câmpiile desfăcute de vulcanii cei puternici ai pământului. Cerul se va umple de nori negri, mânioşi, ce se vor lovi unul de altul. Fulgere vor ieşi din acei nori şi vor învălui acest pământ într-o flacără puternică. Oamenii, albi ca stafiile, vor alerga încoace şi încolo, în căutarea unui adăpost, dar nu vor găsi nici unul. Iar apoi, în mijlocul ţipetelor de groază, o grindină mare va cădea cu putere de la Dumnezeu, transformând toate clădirile şi casele de pe acest pământ în lemn pentru foc.
În mijlocul acestor evenimente, va apărea în depărtare o pată mică, luminoasă, care se va apropia de pământ, mărindu-se din ce în ce mai mult. La început, foarte puţini o vor observa, dar pe măsură ce se va apropia, lumina ei orbitoare va atrage privirile tuturor. Locuitorii tuturor continentelor de pe pământ se vor uita în sus şi vor privi slava lui Isus şi a îngerilor Săi. Ce moment solemn va fi acesta! Pentru prima dată de la potop, nu va mai exista nici o clipă de distracţie, de râs zgomotos, de frivolitate. Fiecare gură va fi închisă şi un spirit solemn, serios va învălui fiecare inimă.
Cât de fără de valoare va fi atunci dolarul! Cât de ridicol va părea atunci ca cineva să fi îngăduit batjocurei vreunui prieten să-l reţină de a nu se decide pentru Hristos. De fiecare parte se vor auzi glasuri plângând: "Prea târziu! Prea târziu!" Iar acele cuvinte îşi vor auzi ecoul în jurul întregului pământ, în timp ce răscumpăraţii se vor uita în sus şi vor zice: "Iată, acesta este Dumnezeul nostru. L-am aşteptat şi ne va mântui."
Aşa că istoria acestei planete pierdute se încheie exact aşa cum a început. După ce focul îi va nimici pe cei răi şi va arde tot blestemul păcatului, Dumnezeu va crea totul din nou. Acest pământ, eliberat de toate urmările dezastroase ale nelegiuirii, va fi recreat şi refăcut la starea paradisului de la început, aşa cum intenţionase Dumnezeu să fie. "Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea." 2 Petru 3:13. Domnul Isus a declarat: "Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!" Matei 5:5. Şi chiar aşa va fi!