"Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau; dar, în ziua când a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer, şi i-a pierdut pe toţi. Tot aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul omului. În ziua aceea, cine va fi pe acoperişul casei, şi îşi va avea vasele în casă, să nu se pogoare să le ia; şi cine va fi pe câmp, de asemenea, să nu se mai întoarcă. Aduceţi-vă aminte de nevasta lui Lot." Luca 17:28-32.
Ce a vrut să spună Domnul Isus prin expresia criptică "Aduceţi-vă aminte de nevasta lui Lot?" Ce are de a face acea femeie care a trăit cu atât de mult timp în urmă cu oamenii care urmăresc încheierea istoriei? De ce a legat-o Învăţătorul pe Dna Lot cu zilele noastre? Domnul Isus a folosit-o ca pe o avertizare de moarte. Acea femeie a devenit rece, neglijentă şi neascultătoare. În cele din urmă, judecăţile lui Dumnezeu au căzut peste ea şi s-a transformat într-un stâlp de sare pe câmpia Sodomei.
Consider că unul din pericolele cele mai de moarte pentru copiii lui Dumnezeu din ultimile zile va fi să alunece încet de la adevăr aşa cum a alunecat şi Dna Lot. Domnul Isus a avertizat că pierderea puterii spirituale are loc aproape pe neaşteptate: "Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci." Matei 24:12. În timp ce presiunea conformismului şi compromisul dau buzna, treptat credinţa se şterge şi dispare.
Vă mărturisesc că aceasta este problema care mă nedumereşte cel mai mult în calitate de pastor. Poate că o familie botezată de curând în biserică arde de experienţa minunată a dragostei dintâi. Sunt gata să se ducă oriunde şi să facă orice pentru Domnul. Entuziasmul lor contagios este o bucurie ca să-l priveşti. Dar curând, pastorul observă că zelul începe să scadă puţin şi familia nu mai este aşa de entuziasmată de credinţa ei. Încet încep să nu mai participe şi chiar să lipsească de la biserică. Pastorul vizitează familia şi încearcă să descopere problema. Spre surprinderea lui, descoperă că ei au rămas în aceeaşi credinţă, dar şi-au pierdut iubirea pentru adevăr.
Cum putem explica această scădere de putere spirituală? Cum reuşeşte Satana să fure chiar esenţialul din experienţa creştină? Un lucru este sigur: aceasta nu are loc deodată sau peste noapte. Oamenii îşi pierd iubirea pentru adevăr treptat. Încetul cu încetul ei coboară standardele şi fac compromis cu credinţa, până ce nu mai rămâne decât un formalism mort şi gol.
După ce citim tot ceea ce a spus Domnul Isus despre cei care sunt mântuiţi, vedem un mare adevăr care se evidenţiază clar. Nu vor exista în cer inimi împărţite. Nu va exista nicio predare pe jumătate din partea celor răscumpăraţi. Cei care vor intra în împărăţia lui Dumnezeu se vor afla acolo deoarece şi-au dorit viaţa veşnică mai mult decât orice altceva din întreaga lume. Domnul Isus S-a folosit de nevasta lui Lot ca de un exemplu al acelora care nu vor fi cu tot sufletul pentru adevăr, care vor iubi lucrurile materiale mai mult decât lucrurile lui Dumnezeu. Domnul Hristos a declarat, "Tot aşa, oricine dintre voi, care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu." Luca 14:33.
Vă amintiţi istorisirea din Biblie despre neguţătorul care s-a dus să caute pietre preţioase în lume? În cele din urmă, a găsit una şi a aflat că era de vânzare. Dar preţul era extrem de mare! Ca să cumpere mărgăritarul, trebuia să-şi vândă casa, afacerea şi să trăiască cumpătat tot restul vieţii. Dar reţineţi: Dorinţa lui de a avea acel mărgăritar era atât de profundă şi puternică încât el nu s-a tocmit la preţ. Nu s-a gândit să mai aştepte până ce ar fi putut să-şi permită să-l cumpere. Nici n-a încercat să se tocmească pentru un preţ mai bun. Imediat, cu o dorinţă mare, s-a grăbit să vândă tot ce avea şi a adus toţi banii ca să cumpere mărgăritarul de la proprietari. Desigur, mărgăritarul reprezintă viaţa veşnică şi cei care o doresc trebuie să fie pregătiţi să investească tot ceea ce au ca s-o capete.
Apoi au apărut neînţelegeri între păstorii celor doi bogaţi, care erau şi rude. Turmele şi cirezile lor mari nu aveau destul loc să pască într-o regiune atât de restrânsă, aşa că au trebuit să se despartă. Lui Lot i s-a oferit alegerea direcţiei întrucât în faţa lui se întindea pământul cât vedeai cu ochii. De o parte se aflau dealurile înverzite cu copacii lor înalţi, iar cealaltă parte cobora spre centrele comerciale aglomerate, unde se făcea negoţ. Cetăţile prospere au avut un impact imediat asupra lui Lot, iar Biblia raportează foarte simplu că el "şi-a întins corturile până la Sodoma." Geneza 13:12. Soarta unei viitoare previzibile tragedii a fost marcată de acea decizie de început de a se muta aproape de acele cetăţi rele.
Lot reprezintă un om cu intenţii bune. Este destul de evident că nu şi-a propus să-şi ducă familia în mediul orăşenesc al păcătoasei Sodome. A vrut doar să locuiască în apropiere, unde să se bucure de avantajele economice ale unei astfel de capitale înfloritoare comercial. Foarte probabil că a avut rezerve în minte în a-şi lăsa familia să se amestece cu locuitorii stricaţi din Sodoma şi Gomora. De fapt, nici nu i-a trecut prin cap să renunţe la religia lui. Mutarea lui a fost dictată de grija egoistă pentru avantaje trecătoare şi nu a avut nicio intenţie de a pierde totul.
Dar ce s-a întâmplat în ciuda tuturor intenţiilor minunate? Bietul Lot şi-a pierdut nevasta, averile, şi chiar şi viaţa. Nu a fost de ajuns să aibă numai intenţii bune. S-a apropiat din ce în ce mai mult de cetăţi până ce în cele din urmă, s-a mutat în ele şi a ajuns să locuiască cu sodomiţii. Planurile lui de a păzi interesele spirituale ale copiilor săi n-au ajuns să se materializeze. S-ar părea că tot raţionamentul său de contracarare a răutăţii prin planuri stricte de rugăciune şi de altar în familie nu au mers aşa cum îşi propusese. Treptat, a făcut compromis cu mediul înconjurător şi şi-a văzut copiii asimilând încet obiciurile vecinilor lor păgâni.
Sunt sigur că Lot nu s-a simţit în largul lui când s-a aşezat la început între locuitorii cei răi din acel loc abominabil. În fiecare zi, auzea veşti despre rata crescândă a criminalităţii. Probabil că bancurile urâte şi limbajul obscen îi creau repulsie şi chiar oroare. Apoi, a fost nevoie să privească cu stupoare cum familia lui era din ce în ce mai fascinată de stilul stricat de viaţă al prietenilor şi tovarăşilor lor.
În cele din urmă, fetele lui s-au îndrăgostit de bărbaţi din lume şi s-au căsătorit cu ei. În afara căminului, unite cu vrăjmaşi ai lui Dumnezeu, ele şi-au pierdut toată credinţa în religia strămoşească a copilăriei şi tinereţii lor. Au început să-l privească pe Lot drept strâmt şi bigot şi curând şi-au exprimat dispreţul total faţă de apelurile lui făcute cu jumătate de inimă pentru a restabili adevărata închinare în casa lor. Cu toate acestea, încă tindem să-i luăm partea lui Lot în încercările lui de a ţine frâul asupra soţiei şi copiilor lui nenăscuţi din nou. A avut mult de luptat, dar cel mai mult a fost din partea propriei lui slăbiciuni şi indecizii. Un compromis a dus la altul, până ce în cele din urmă probabil că s-a demoralizat de tot cu privire la răzvrătirea familiei lui lumeşti.
Putem oare analiza cauza unei întorsături atât de şocante? Cum de i s-a putut întâmpla asta soţiei unei rude de-a lui Avraam? Oare pentru că nimeni nu se ruga pentru ea în acea situaţie provocatoare? Nu, desigur. Avraam îşi trimitea rugăciunile şi jertfele înainte, noapte şi dimineaţă, pentru familia nepotului său. Oare nu s-au dat avertizări cu privire la pericolele spirituale? Nu putem crede că acei îngeri mesageri i-au lăsat fără să-i informeze pe deplin cu privire la capcanele din Sodoma. Atunci ce a provocat această teribilă distrugere a sufletului acestei femei? A fost oare că n-a crezut apelul lui Dumnezeu de a ieşi afară? Nu. Ea nu şi-a bătut joc de mesaj aşa cum au făcut-o fiicele şi soţii lor. Ea a crezut avertizarea şi a şi pornit-o pe drum spre locul de siguranţă.
Dar reţineţi! Nu avea nicio dorinţă în inima ei şi niciun entuziasm pentru asta. A fost atât de împotrivitoare să-şi lase întâlnirile mondene din casa ei bogată din Sodoma după care tânjea. Inima şi viaţa ei se legaseră atât de mult de lucrurile materiale încât cu greu s-a rupt de bogăţiile strânse din acele camere mobilate cu gust. Mai întârzia, deşi moartea era la picioarele ei. Mai întârzia, deşi o aştepta viaţa şi siguranţa pe vârful muntelui. Ce era greşit la femeia aceasta? Iubea lumea mai mult decât Îl iubea pe Dumnezeu. Mai credea adevărul; ştia ce trebuie să facă; vroia să fie salvată, dar mai întârzia.
Mai găsim destui oameni exact ca doamna Lot. Şi ei cred adevărul, ştiu ce ar trebui să facă şi doresc să fie mântuiţi. Dar şi ei, întârzie, aşa cum a întârziat şi ea. Asemenea soţiei lui Lot, mulţi aşteaptă până ce atracţia lumii depăşeşte voinţa de a acţiona şi ei nu mai reuşesc să se rupă de "lucruri". De ce întârzie oamenii să răspundă chemării lui Dumnezeu? Vi s-a întâmplat? Milioane de oameni au tot amânat până ce au pierdut cei mai buni ani din viaţa lor. Au amânat până ce au crescut copiii mari şi s-au pierdut în lume. Au amânat până ce lumea i-a prins prin lanţuri de oţel, iar glasul lui Dumnezeu încet încet a fost acoperit.
Dar în cele din urmă, doamna Lot a început să se mişte. Raportul inspirat ne descrie cum îngerii au trebuit să-i ia de mână, să-i grăbească să iasă din cetatea blestemată. Îngerii au strigat, "Scapă-ţi viaţa; să nu te uiţi înapoi." Geneza 19:17. Dar nevasta lui Lot nu a ajuns la siguranţa oferită de munţi. De ce? Biblia ne spune că ea "s-a uitat înapoi," şi imediat s-a prefăcut într-un stâlp de sare. De ce S-a purtat aşa de aspru Dumnezeu cu ea? Nu era oare cea mai mică jignire doar să întorci puţin capul? Cuvântul lui Dumnezeu are un nume pentru acest gen de acţiune: păcat. Ea nu a ascultat de porunca lui Dumnezeu şi faptul că a fost imediat judecată certifică urgenţa ascultării. Când Dumnezeu spune ceva, aşa şi este. Nu există nicio scuză pentru păcat, iar Dumnezeu nu poate să-l treacă cu vederea.
Şi astăzi se folosesc argumente similare în legătură cu lucruri care au fost sfinţite de către Dumnezeu. Deseori, se pune întrebarea, "Care este deosebirea dintre închinarea în Sabat şi închinarea duminică? O zi este tot atât de bună ca şi alta." Deosebirea extraordinară este că Dumnezeu a sfinţit o zi şi a scris o lege de neschimbat despre ea pe table de piatră. Ziua este diferită deoarece are asupra ei binecuvântarea deosebită a lui Dumnezeu. Vai de omul care cu mâini obişnuite se atinge de aceste orânduiri sfinte ale lui Dumnezeu!
Nadab şi Abihu nu erau vinovaţi de nicio sfidare răzvrătită cât priveşte credinţa lor în alte ramuri din slujba lor religioasă. Nu s-au gândit niciodată să refuze să ducă la îndeplinire corect genul de jertfă în modul prescris de orânduirile levitice. Problema mică a focului a fost singura poruncă ce i-a făcut să fie frivoli şi arbitrari. Doar în acea privinţă, s-au simţit îndreptăţiţi să facă o mică schimbare care să se potrivească mai uşor şi mai bine ideii lor de închinare. Ei au judecat că o deviere atât de mică de interese într-un program atât de sfânt nu putea să aducă nişte urmări serioase. Cu siguranţă că Dumnezeu nu urma să considere un păcat să aducă o îmbunătăţire într-un program de închinare la adresa lui Dumnezeu.
Ce ironie că atâta neascultare de Legea lui Dumnezeu are loc în numele religiei! Domnul Hristos a recunoscut că oamenii I se vor închina în timp ce vor înlocui cerinţele Lui cu "poruncile oamenilor". El a respins o astfel de închinare drept zadarnică şi goală. În predica de pe munte, El a descris o mare mulţime care vor căuta să intre în Împărăţie deoarece au proorocit, au scos draci şi au făcut multe fapte minunate "în numele Tău." Cu toate acestea, Isus le va zice, "Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine." Matei 7:23.
Cum pot oamenii să fie atât de orbiţi şi să se înşele întratât încât să creadă că vor fi cu siguranţă mântuiţi în timp ce calcă de bună voie poruncile lui Dumnezeu? În închinarea lor zadarnică, s-au rugat regulat, au cântat cântece de laudă şi probabil că n-au lipsit de la niciun serviciu divin. Au mărturisit că au o mare iubire pentru Dumnezeu şi au dat mărturii mişcătoare. Nu este cumva aceeaşi problemă şi cu noi astăzi? Oare unii, care mărturisesc că Îl iubesc, nu cumva nu ascultă de legea lui Dumnezeu? În orice Sabat, priviţi în jur să vedeţi ce se întâmplă. Oamenii nesocotesc chiar porunca pe care a scris-o Dumnezeu pe tablele de piatră: "Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea." Exod 20:10.
Cine sunt aceşti oameni care nesocotesc porunca Sabatului lui Dumnezeu? Când îi vedeţi grăbindu-se la programul lor regulat de muncă, urmărindu-şi propriile plăceri în ziua Sabatului, s-ar părea că nu există nicio remuşcare pentru călcarea poruncii exprese a lui Dumnezeu. Cu toate acestea, mâine, mulţi dintre ei se vor afla în biserică, se vor ruga, vor cânta şi vor vorbi despre cât de mult Îl iubesc pe Isus. De unde au înţeles ei definiţia iubirii? Oare de pe stickerele de pe maşini "Zâmbeşte, dacă Îl iubeşti pe Isus," "Fă semn cu mâna, dacă Îl iubeşti pe Isus," "Claxonează dacă Îl iubeşti pe Isus"? Dar nu asta a spus Isus, nu? El a declarat, "Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele." Ioan 14:15.
Dumnezeu a declarat prin profetul Samuel, "Ascultarea face mai mult decât jertfele." Este de asemenea mai bună decât toată închinarea inutilă a o mie servicii religioase realizate printr-o călcare făţişă a poruncii Lui. Ascultarea, mai bine decât orice altceva, reuşeşte să ne descopere iubirea. Domnul Isus a zis, "Dacă Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele." Neascultarea este mai rea decât orice deoarece reprezintă un act de necredincioşie în însăşi natura ei. Păstrarea unei zile false derivată din închinarea păgână la soare nu Îi este mai plăcută lui Dumnezeu decât oile şi vitele de preţ ale lui Saul. Dumnezeu nu este onorat prin neascultare şi este mai ales ofensat de călcarea poruncilor Lui în numele închinării.
Aţi remarcat că în întâmplarea cu Nadab, Abihu şi Uza, aparent mica greşeală avea de a face cu lucrurile puse deoparte de Dumnezeu pentru o folosinţă sfântă? Focul era sfânt şi chivotul legământului era sfânt. Ambele trebuiau rezervate şi păstrate doar pentru un scop sfânt. Nu trebuia ca mâini obişnuite să se aşeze pe chivot, iar focul obişnuit nu trebuia să înlocuiască focul sfânt. Când acele lucruri "puse deoparte" au fost tratate ca şi celelalte lucruri, a venit judecata lui Dumnezeu.
Mai există şi astăzi lucruri pe care Dumnezeu le-a pus deoparte pentru o folosire sfântă? Sabatul este descris de Dumnezeu ca "ziua Mea sfântă". Isaia 58:13, 14. Acea a şaptea parte din timp a fost în deosebi binecuvântată şi Dumnezeu a poruncit ca în ea să ne odihnim şi să ne închinăm. Zecimea este altceva care a fost pus deoparte prin Cuvântul lui Dumnezeu pentru un scop sfânt, deosebit. Să ne însuşim acea a zecea parte pentru noi înşine reprezintă practic să furăm chiar din vistieria lui Dumnezeu. Scripturile declară astfel: " 'Se cade să înşele un om pe Dumnezeu, cum Mă înşelaţi voi?' Dar voi întrebaţi: 'Cu ce Te-am înşelat?' 'Cu zeciuielile şi darurile de mâncare.' " Maleahi 3:8.
Unii sunt îngroziţi când citesc despre judecata care a căzut asupra lui Uza când s-a atins de chivotul lui Dumnezeu şi de nevasta lui Lot când doar şi-a întors capul. Oare infracţiuni atât de mici sunt atât de serioase încât să atragă subit moartea? Oare arată aceasta că nu cantitatea de păcat este atât de însemnată, ci calitatea lui? Dacă simplu fapt al muşcării din fruct făcut de Eva a atras şase milenii de suferinţă şi moarte pe această planetă, cu siguranţă că nu îndrăznim să măsurăm neascultarea în termeni de mărime sau aparenţă.
Atunci, nu este de mirare că nevasta lui Lot a suferit aceleaşi urmări teribile ca toţi ceilalţi care au tratat cu uşurinţă cuvântul unui Dumnezeu sfânt. Actul de a privi înapoi indica o voinţă împărţită. Mai descoperea şi adevărul că inima ei era încă legată de problemele unei ordine sociale stricate şi de osândit. Două glasuri se băteau în ea ca să fie ascultate: unul, glasul munţilor - glasul lui Dumnezeu, care o chema la libertate, curăţire şi mântuire; al doilea, glasul câmpiei - glasul popularităţii şi plăcerii, glasul Sodomei. Încet, glasul de jos a câştigat supremaţia unei conştiinţe înclinate spre rău, iar doamna Lot rămâne în faţa noastră drept un exemplu tragic al unei inimi împărţite.
Domnul Isus a spus, "Aduceţi-vă aminte de nevasta lui Lot," şi le-a spus asta acelora care urmau să treacă prin clipele traumatizante ale sfârşitului istoriei acestui pământ. El ne-o spune şi nouă chiar acum, "Aduceţi-vă aminte de nevasta lui Lot." Milioane de oameni au conştiinţa exact ca doamna Lot. Nu-şi găsesc timp să se roage cu familia. Ca doamna Lot, mulţi citesc reviste mai mult decât Biblia, şi astfel au doar o formă superficială de religie. Ca doamna Lot, întârzie în jurul păcatului - nu-şi iau nicio decizie importantă de a asculta permanent de Dumnezeu.
Ce confruntare fantastică: un ultim apel, o şansă de ultimul minut de a trece de la moarte la viaţă! Vă sună familiar? Dacă nu vă sună, ar trebui să priviţi în jur şi să vedeţi ce se întâmplă în lume. Aceeaşi soartă de moarte prin foc care plana asupra Sodomei este decretată şi în acest veac ticălos. Domnul Isus arăta starea asemănătoare dintre cele două perioade ale istoriei. După ce descrie excesele şi abuzurile din zilele lui Lot, Isus declară, "Tot aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul omului." Luca 17:30.
Ce a vrut să spună El prin "tot aşa"? Probleme morale şi sociale asemănătoare? Fără îndoială că asta. A prevestit El un apel final puternic faţă de oameni ca Lot şi ca soţia lui care întârzie şi a căror voinţă aproape că a paralizat din lipsă de decizie? Într-adevăr, limbajul Învăţătorului pare să indice că în faţa Lui se afla întregul tablou murdar al unei lumi pe moarte. Ca şi în zilele Sodomei, oamenii nu vor avea decât o ultimă şansă să zică Da sau Nu; iar apoi se va sfârşi.
Unii, asemenea soţiei lui Lot, vor fi atât de legaţi de lume încât nu se vor putea rupe la timp. Vor trebui să piară împreună cu lucrurile pe care le-au iubit mai mult decât L-au iubit pe Dumnezeu. Alţii, asemenea lui Lot, se vor trezi chiar la timp ca să aleagă repede şi decisiv. Fără să privească deloc înapoi, vor ieşi într-o ascultare desăvârşită de voia lui Dumnezeu. Toţi vor fi confruntaţi cu această alegere.
Aceleaşi probleme care au precipitat pieirea spectaculară a Sodomei lucrează şi în bisericile creştine aproape la orice nivel. Materialismul şi starea de încropeală marchează felul de viaţă a milioane care mărturisesc a fi urmaşii adevărului de astăzi. În timp ce vânturile nimicirii alunecă încet prin degetele celor patru îngeri din Apocalipsa care le ţin în frâu, cei ce mărturisesc a fi copiii lui Dumnezeu se relaxează într-o lume a visurilor trupeşti, pline de siguranţă. Asemenea familiei lui Lot, ei au ajuns să se simtă bine în societatea burselor şi a unei credinţe compromise.
Dumnezeu Se uită cu scârbă la amestecul de firesc şi spiritual şi îl consideră intolerabil. În calitate de Martor Adevărat al Bisericii Laodiceea, El cheamă această rămăşiţă să se pocăiască. Aşa cum acei mesageri cereşti şi-au adus ultimatumul cu mult timp în urmă, şi noi suntem chemaţi să părăsim totul sau să pierim. Nu mai avem timp de împărţit. "Decideţi-vă!" ne spune Dumnezeu. "Fiţi fie în clocot, fie reci. Ieşiţi afară ca să trăiţi sau rămâneţi căldicei şi veţi pieri. Nu poate exista predare pe jumătate în biserica ce va fi luată la cer!
Întâmplarea cu Lot şi familia lui dovedeşte că Dumnezeu nu va mai tolera mult o viaţă dublă din partea celor care mărturisesc a fi copiii Săi. Cei care încearcă să trăiască în două lumi trebuie să ia o decizie. Cuvântul lui Dumnezeu declară că prietenia cu lumea este vrăjmăşie cu Dumnezeu. "Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu." Iacov 4:4. Un alt scriitor al Bibliei, care era cel mai apropiat dintre ucenicii lui Hristos, declară, "Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El." (1 Ioan 2:15).
Ce ştiu membrii bisericilor moderne despre principiul tăgăduirii de sine şi părăsirii a tot ce au? Cartea Apocalipsei a prevestit un amestec nesfânt de creştinism laodiceean care Îi va face rău lui Dumnezeu. El a declarat, "Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea." Apocalipsa 3:16. Probabil că aceste cuvinte sunt cele mai tari care au ieşit vreodată de pe buzele Domnului nostru. El Se referea la ipocrizia din timpurile sfârşitului. Un limbaj tot atât de puternic a folosit Isus pentru a descrie aceeaşi stare printre conducătorii religioşi din zilele Lui. El i-a numit făţarnici, un neam de şerpi şi morminte văruite.
În Vechiul Testament, Dumnezeu a folosit cuvinte similare pentru a-Şi chema poporul care oscila să ia o decizie. "Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El; iar dacă este Baal, mergeţi după Baal!" 1 Regi 18:21. În toate aceste situaţii, Dumnezeu le vorbea acelora care pretindeau că sunt aleşii Lui, preferaţii Lui. Cu toate acestea, trăirea lor nu corespundea cu mărturisirea lor. În experienţa lor, exista un amestec între sfânt şi nesfânt. Spuneau una şi făceau altceva. Urmarea era o mărturie slabă, fără putere care nu avea nicio influenţă pozitivă asupra altora. Dumnezeu consideră o astfel de mărturie dezgustătoare. Iată de ce cere ca să se ia o decizie, dar remarcaţi că nu erau posibile decât două alternative. Fie Dumnezeu, fie Baal, ascultarea sau neascultarea.
Una din obsesiile cele mai ciudate ale bisericismului modern este să îmbine într-o veselie concepul mântuirii cu cel al păcatului. Biblia arată foarte clar că o fărădelege de bună voie este antiteza unei siguranţe spirituale. Apelul lui Dumnezeu este "ieşiţi din ea şi despărţiţi-vă." O neascultare făţişă nu poate coexista cu o conştiinţă limpede de creştin. Cuvântul lui Dumnezeu are multe de spus despre păcat, dar niciodată un cuvânt bun. Nimeni n-a citit vreodată în Biblie cea mai mică aluzie cum că păcatul ar trebui redus sau micşorat. Ori de câte ori se vorbeşte despre păcat, se declară că nu se negociază cu păcatul. Păcatul trebuie părăsit, respins şi total repudiat. Domnul Isus nu i-a spus femeii prinse în adulter: "Du-te şi să păcătuieşti mai puţin în sensul acesta." El i-a zis: "Du-te şi să nu mai păcătuieşti." Ioan nu a scris: "Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să păcătuiţi din ce în ce mai puţin." El a declarat clar, "Vă scriu ca să nu mai păcătuiţi."
Întâmplarea cu soţia lui Lot reprezintă o ilustraţie importantă a faptului că prezenţa unei mici fapte de neascultare voită poate duce la pierdere veşnică. Orice efort de a împăca iubirea, caracterul şi neprihănirea lui Dumnezeu cu toleranţa faţă de păcat trebuie să se sfârşească într-un eşec lamentabil. Dar dvs. cum sunteţi astăzi? În acest ultim segment de timp de cercetare, aţi renunţat la orice altcineva sau altceva care Îi ia lui Hristos locul întâi în inima dvs.?
Aşa cum îngerii se rugau de Lot şi de familia lui să se predea total, tot aşa ne îndeamnă Duhul Sfânt să ne predăm astăzi. Ne cheamă să ne despărţim şi să acţionăm urgent. Mulţimi întârzie în zona crepusculară a indeciziei în timp ce flăcările nimicirii sunt ţinute în frâu pentru distrugerea acestei lumi. Atât cei din lume, cât şi cei ce mărturisesc a fi creştini aud rugămintea lui Dumnezeu de a se rupe de păcat. Uşa harului mai este deschisă doar câteva clipe.
Pentru fiecare suflet vine o ultimă clipă de aur pentru a se decide înainte ca să se închidă uşa. Oare vor reuşi toţi să recunoască acea clipă? Din nefericire, nu. Unii, cu simţurile amorţite de compromisul cu lumea, nici măcar nu vor discerne plecarea definitivă a mesagerului lui Dumnezeu pentru mântuire. Păcatele Sodomei sunt tot atât de tentante şi ispititoare astăzi aşa cum erau cu mult timp în urmă. Aceleaşi obiceiuri stricate au ajuns mai obişnuite şi mai populare decât erau în cetatea blestemată din câmpie. Lot nu a avut timp să-şi ia nimic cu el. Nici noi nu avem. Trebuie să avem o dorinţă de tăgăduire a eului şi de a ne rupe de urâciunile firii în orice formă. Singura noastră nădejde este să ne mişcăm repede în a ne despărţi de legăturile rele dintr-o societate stricată. În spatele invitaţiei Se află un Mântuitor iubitor, "Ieşiţi dintre ei şi despărţiţi-vă, spune Domnul."
Secretul de a reuşi să te împotriveşti şi să respingi chemarea unei societăţi stricate şi apostate este să priveşti la crucea Domnului Isus Hristos. S-ar putea să urâm răul şi să dorim eliberarea, dar există o singură sursă de tărie în stare să rupă lanţurile păcatului. Moartea înlocuitoare a Domnului Hristos la Golgota a plătit vina pe care o aşezase nelegiuirea pe fiecare suflet viu din lumea aceasta. Legea călcată cerea moartea, iar când Isus a suferit acea vină pentru fiecare om pe cruce, a avut loc o înlocuire glorioasă. Legal, fiecare suflet pierdut a fost eliberat de vina neascultării. Din nou, într-un sens legal, întreaga lume a fost răscumpărată prin ispăşirea de la cruce. Vina tuturor urmaşilor lui Adam a fost anulată prin îndreptăţirea acordată tuturor prin moartea Domnului Isus.
Putem asigura chiar acum fiecare păcătos că sentinţa lui de moarte a fost deja satisfăcută şi executată de înlocuitorul său, Domnul Isus. Ce adevăr extraordinar! Aceasta înseamnă că de fapt Dumnezeu a luat iniţiativa de a-l salva pe om. Aproape că a făcut să-i fie greu să se piardă, declarând o eliberare de sub robia păcatului pentru fiecare om care o va primi. Dar vă rog să reţineţi că s-a făcut ceva şi pentru cei care nu urmau s-o primească. S-a realizat practic o îndreptăţire pentru întreaga lume, atât pentru cei buni cât şi pentru cei răi. Prin această îndreptăţire universală, s-a şters blestemul unei osânde universale, iar copiii lui Adam puteau să se nască fără să poarte vina păcatului tatălui lor. (Romani 5:18)
Dar urmarea cea mai extraordinară a ispăşirii se vede în experienţa acelora care cer o îndreptăţire personală prin credinţa în sângele Lui. Ap. Pavel a descris-o astfel: "Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu; pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel încât, să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus." (Romani 3:24-26) Aici ni se descoperă clar o acceptare individuală a tuturor acelora care Îl recunosc pe Domnul Isus drept Cel care iartă şi Cel care îndreptăţeşte.
Ce se realizează pentru cei care intră în această relaţie intimă de îndreptăţire prin credinţă? Suntem doar izbăviţi din vina păcatului sau şi primim izbăvirea de sub păcat? Ap. Pavel a răspuns la această întrebare. "În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume!" Galateni 6:14.
În acest verset descoperim că biruinţa asupra sistemului universal al păcatului se leagă clar de ispăşirea de la cruce. Nimeni nu a fost izbăvit de păcatele cărnii fără să primească acea izbăvire ca un dar prin meritele suferinţei şi morţii lui Hristos. Ajungem să fim morţi faţă de chemarea lumii privind în faţa Celui ce ne-a mântuit şi a murit în locul nostru. Iubirea Lui agape, descoperită la cruce, topeşte voinţa încăpăţânată şi ne lecuieşte inima de orice atracţie pe care poate s-o inventeze lumea. Iată cum Isus "a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare." 1 Corinteni 1:30. Toate se află în cruce. Priviţi la ea în fiecare zi şi amintiţi-vă de nevasta lui Lot ca să fiţi cruţaţi de soarta ei teribilă.