Porci şi alte riscuri

În timpul celor 46 ani de slujire, mai ales în evanghelism public, am observat câteva metode interesante de studiu biblic. De exemplu, mulţi cecetează Biblia perseverent, nu pentru a găsi adevărul ci pur şi simplu pentru a găsi suport pentru ideile lor preconcepute. Minţile lor nu sunt deschise pentru a fi învăţaţi de Duhul Sfânt şi de aceea pot manipula textele ca să însemne exact ceea ce vor ei să creadă.

Unul din marile principii ale studiului Bibliei este acela de a căuta adevărul asupra unui subiect dat din toate textele Bibliei. Este în mod literar adevărat că poţi dovedi aproape orice vrei să dovedeşti folosind un singur text, izolat din Scriptură. Iată de ce este atât de important să vedem consensul a ceea ce spun Moise, David, Isus, Pavel şi alţi autori inspiraţi despre acelaşi subiect. Aceasta poate implica şi o sută de versete sau mai multe! Şi chiar aşa tot poate exista ceva confuzie, pentru că cinci sau şase texte din cele o sută pot todeauna să pară a contrazice restul.

Deci ar trebui să ne lipsim de cele şase versete pentru că nu se armonizează cu celelalte? Într-adevăr, nu! Ar trebui să le acordăm un studiu special în contextul versetelor din jur şi în comparaţie cu cele 95 care sunt în armonie. Vom descoperi foarte repede că ambiguitatea există doar în minte şi că imaginea de ansamblu a Bibliei este în perfectă unitate şi focus. Cineva spunea că un text fără context e doar un pretext, şi îl cred. Aceasta e adevărat mai ales privind câteva texte ciudate care au fost o piatră de poticnire pentru mii de studenţi sârguincioşi ai Bibliei. Cu toate acestea, la o cercetare amănunţită, descoperim că aceste "texte problemă" sunt în prefectă armonie între ele şi cu celelalte din scrierile inspirate. Pentru că aceste texte se referă la dietă - unul din cele mai populare subiecte din mintea publicului de azi- vom căuta să descâlcim câteva din întrebările cele mai confuze care au fost puse despre mâncărurile interzise în Biblie şi legile biblice ale sănătăţii.

Cele patru scrieri pe care le vom examina sunt în aparent conflict cu rezultatele altor declaraţii clare împrăştiate prin Vechiul şi Noul Testament privind subiectul unei diete potrivite. Dar înainte de a începe, este important să notăm câteva din reperele importante pe care le-a făcut Dumnezeu prin scrierile servilor Săi. Capitole întregi, cum e Leviticul 11 şi Deuteoronomul 14, au formulat liste detaliate privind categoriile de animale curate şi necurate. Şi cum dieta originală prescrisă de Dumnezeu nu cuprindea niciun fel de carne (Geneza 1:29), putem fi absolut convinşi că niciun fel de carne interzisă, "necurată" nu a fost inclusă în dieta celor care au trăit înainte de potop şi au ascultat de lege lui Dumnezeu.

După potop, deşi carnea animalelor curate a fost introdusă în dieta celor opt suprevieţuitori, datorită distrugerii universale a oricărei vegetaţii, niciun animal necurat n-a fost permis pentru mâncare. Dumnezeu a poruncit păstrarea în corabie a câte şapte animale curate şi câte două animale necurate. (Geneza 7:1-3). Evident, aceasta a permis să se mănânce numai din categoria animalelor curate, pe când masculul şi femela din animalele necurate au fost păstrate pentru perpetuarea speciilor.

Incidental, aceasta permisiune post- deluviană, de a mânca animale curate, a produs un fenomen interesant. Aproape imediat, lungimea vieţii rasei omeneşti a scăzut de la aproape 800 la aproximativ 150 de ani. Experienţa potopului demolează de asemenea un argument popular folosit de cei care insistă să mănânce atât animale curate cât şi necurate. Ei pretind că legea mâncărurilor necurate se referă numai la poporul evreu. Aceasta nu poate fi corect, deoarece nu existau evrei pe vremea lui Noe, atunci când Însuşi Dumnezeu a pus această restricţie asupra rasei omeneşti. Mai mult, Biblia declară că legea cărnii interzise va fi încă valabilă la a doua venire a lui Isus. (Isaia 66:15-17.)

Să aruncăm acum o privire la patru din cele mai populare argumente folosite pentru a susţine mîncarea cărnii necurate. În Matei 15:11, găsim un text care, la prima vedere pare să suţină aceste argumente. Isus spune: "Nu ce intră în gură spurcă pe om; ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om." Fără a lua în considerare contextul, acest text pare să ne spună că putem mânca orice fără a fi condamnaţi sau contaminaţi. Dar, examinând întregul capitol, descoperim că nu nimic de a face cu dieta. Din versetul 2, aflăm că Isus avea o controversă cu fariseii, care insistau că ucenicii trebuiau să-şi spele mâinile, un ritual ceremonial, înainte de a mânca. Scopul acestei spălări era acela de a curăţa de necurăţia atingerii unui păgân sau unui obiect. Hristos a condamnat ipocrizia acestei tradiţii în versetele 3-10, declarând că degeaba se închinau Lui, învăţând pe oameni legi omeneşti. Apoi în versetul 11, El face o declaraţie privind necurăţirea care iese din om, nu care intră în el.

După aceea, Petru a rugat pe Isus: "Desluşeşte-ne pilda aceasta." Matei 15:15. Această declaraţie ne demonstrează că ceea ce spusese Isus nu trebuia luat literar, pentru că o parabolă este mai degrabă o povestire sau o declaraţie care să ilustreze o idee. Remarcaţi cum a explicat Isus înţelesul declaraţiei Sale figurative: "Nu înţelegeţi că orice intră în gură merge în pântece, şi apoi este aruncat afară în hazna? Dar, ce iese din gură, vine din inimă, şi aceea spurcă pe om. Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele. Iată lucrurile care spurcă pe om; dar a mânca cu mâinile nespălate nu spurcă pe om." versetel 17-20.

Acum începem să înţelegem întreaga poveste. Isus ştia că aceşti lideri religioşi aveau gânduri ucigaşe în inimă împotriva Lui, şi totuşi cea mai preocupare a Lui nu era legată de aceste aranjamente rele, ci privea tradiţia prostească bazată pe prejudecăţi. Hristos a numit pe nume aceste păcate lăuntrice şi apoi a declarat: " Acestea sunt lucririle care îl spurcă pe om: dar a mânca cu mâinile nespălate nu spurcă pe om." Aceasta este explicaţia parabolei. Nu se referă la alimente mâncate, ci la spălarea ceremonială.

Unii au fost încurcaţi prin adăugarea a trei cuvinte în descrierea aceluiaşi incident de către Marcu. Isus este citat aici ca spunând: "El le-a zis: "Nu înţelegeţi că nimic din ce intră în om de afară, nu-l poate spurca? Fiindcă nu intră în inima lui, ci în pântece, şi apoi este dat afară în hazna?" A zis astfel, făcând toate bucatele curate." Marcu 7:18, 19, sublinierea adăugată. Credeţi că expresia "făcând toate bucatele curate" ne spune că că orice am pune în corp e cumva sinfiţit şi sănstos? Cu siguranţă, nu! Isus subliniază din nou faptul că adevărata necurăţire vine din din nutrirea necurăţiei în minte. Mâncarea fizică trece prin procesul de curăţire în timpul digestiei şi este separată de corp, în timp ce păcatul rămâne ca o otravă infiltrată.

Să ne îndreptăm acum către alt text care a fost interpretat greşit cu frică de unii cititori ai Bibliei. Pavel îi scrie tânărului Timotei: "Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor.Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor, pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulţumiri de către cei ce cred şi cunosc adevărul. Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună: şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumiri; pentru că este sfin - ţit prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune."1 Timotei 4:1-5.

Studiind cu atenţie contextul acestor cuvinte, nu găsim nimic care să nu fie în armonie cu restul Scripturii. În aparenţă, este descris un grup specific de la sfârşitul timpului care intrezice căsătoria, este plin de ipocrizie şi este controlat de diavol. În plus, acest grup porunceşte discipolilor săi să se abţină de la mâncăruri evident curate, "pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulţumiri de către cei ce cred şi cunosc adevărul."

Scopul nu este să insistăm asupra identităţii acestor răi, pervertiţi ai evangheliei, ci să îndepărtăm ideea că că rugându-ne pentru o mâncare, o putem face bună de mâncat. Pavel afirmă că orice creatură este accptabilă ca aliment dacă îndeplineşte două condiţii- trebuie să fie aprobată (sau sfinţită) de Biblie, şi trebuie să ne rugăm pentru ea cu mulţumiri. Vă rugăm să notaţi că amândouă aceste cerinţe trebuie îndeplinite pentru ca mâncarea să fie potrivită pentru dieta creştină. În paranteză fie spus, cuvântul "cărnuri" din limba originală nu este limitat numai la mâncăruri din carne. Cuvântul grecesc "broma" înseamnă pur şi simplu "mâncare".

Credeţi că aceste versete sugerează că liliecii, cârtiţa şi şarpele cu clopoţei pot deveni mâncare curată prin rugăciunea făcută pentru binecuvântarea mâncării? Este exact opusul! Nimic nu devine potrivit dacă nu trece primul test, acela de a fi aprobat de Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă Biblia spune că este curat, atunci şi numai atunci pot rugăciunile de mulţumire să asigure sigiliul acceptării lui Dumnezeu.

Probabil cea mai comună bază pentru aşa-zisă curăţire a cărnii necurate este povestea lui Petru şi a viziunii lui despre faşa de masă coborâtă din ceruri. Cu puţină vedere de ansamblu a întâmplării putem înţelege adevărata semnificaţie a viziunii ciudate alui Petru.

Ca iudeu convertit, Petru credea că toţi păgânii erau necuraţi, şi de aceea nu erau vrednici de mântuire. El nu era dispus să le predice sau să interacţioneze cu ei pe plan social. Petru a primit viziunea chiar înainte de sosirea mesagerilor din partea lui Corneliu, un sutaş păgân, la Iope. Dumnezeu îi dăduse poruncă lui Corneliu să trimită după Petru, şi servitorii sîi erau practic la uşa sacând apostolul credincios a avut viziunea pe acoperiş.

În această viziune, Petru a văzut o faţă de masă mare coborând din cer, plină cu tot felul de animale, păsări şi târâtoare. De trei ori petru a fost invitat să mănânce din colecţia dezgustătoare de creaturi, şi de trei ori Petru a refuzat. De fiecare dată un glas din cer a declarat: "Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat." Faptele Apostolilor 10:15. În cele din urmă, faţa de masă a fost ridicată înapoi la cer cu încărcătura ei de zvârcoliri nedorite. La acest punct trebuie să facem câteva observaţii cruciale. Răspunsul lui Petru la invitaţia de a mânca stabileşte un punct foarte important. El spune: "Nicidecum, Doamne", a răspuns Petru. "Căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat." Faptele Apostolilor 10:14. Aceasta dovedeşte că în toţi cei trei ani şi jumătate petrecuţi cu Isus, Petru n-a văzut nici n-a auzit vreodată nimic care să-l facă să accepte mâncărurile necurate. Cu alte cuvinte, Isus nu a schimbat interdicţia privind mâncarea animalelor neîngăduite, pentru că dacă ar fi făcut-o, Petru ar fi ştiut şi n-ar fi răspuns aşa cum a făcut-o.

De fapt, contextul din Fapte capitolul 10 ne descoperă faptul că Petru, la început n-a priceput înţelesul viziunii încurcate. Versetul 17 ne spune că "Petru nu ştia ce să creadă despre înţelesul vedeniei". Şi din nou, în versetul 19 spune că "se gândea Petru la vedenia aceea." Şi pe când încerca să înţeleagă, cei trei servitori trimişi de Corneliu au bătut la uşa lui Petru. El ascultă pe când îi relatau viziunea lui Corneliu, apoi îi invită să găzduiască acolo. A doua zi Petru s-a întors cu ei la Cezarea, unde Corneliu şi familia lui se adunaseră să îi ureze bun venit.

Punctul culminant al acestei povestiri se găseşte în verstul 28, unde un ucenic-pescar care fusese orbit înainte, povesteşte modul în care îi fusese explicată viziunea. Şi se adresează adunării de păgâni cu acest cuvinte: "Ştiţi", le-a zis el, "că nu este îngăduit de Lege unui Iudeu să se însoţească împreună cu unul de alt neam, sau să vină la el; dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe nici un om spurcat sau necurat. " Faptele Apostolilor 10.28, sublinierea adăugată.

Aici vedem clar că Dumnezeu a folosit viziunea cu faţa de masă pentru a învăţa pe un Petru cu prejudecăţi să nu mai evite păgânii. Viziunea nu are nimic de aface cu mâncarea şi băutura. Se referea la atitudinea lui Petru faţă de oameni, nu faţă de mâncare. Ce lecţie dramatică pentru biserica timpurie! Şi este o lecţie pe care toţi trebuie s-o învăţăm. Din acest moment, grăbeşte-te să corectezi pe cei care încearcă să aplice această viziune la orice curăţire a animalelor necurate. De fapt, dovedeşte tocmai opusul, şi scoate în evidenţă una din cele mai mari lecţii pentru creştinii de pretutindeni- socoteşte pe fiecare individ ca având valoare egală înaintea lui Dumnezeu şi depune orice efort pentru a-l câştiga pentru Hristos.

Setul final de versete pe care trebuie să le studiem în context se găseşte în Romani 14. Pentru că mulţi cititori au scos cuvinte şi fraze din contextul lor logic în acest capitol, au fost create câteva interpretări forţate. De-a lungul întregului capitol există o temă comună, foarte importantă. A- proape fiecare verset este legat de subiectul judecării altora, o problemă malignă în biserica creştină primară, aşa cum e şi în biserica modernă de azi. Ca să putem înţelege sfatul dat de pavel în Romani 14, trebuie să recunoaştem mai întâi părţile implicate în judecată şi motivele asupra cărora avea loc judecata.

În biserica timpurie erau două grupe mari de creştini - creştinii evrei care fuseseră convertiţi de la iudaism şi creştinii păgâni care fuseseră convertiţi de la păgânism. Cele două grupr de creştini nu se înţelegeau foarte bine. Se judecau constant unii pe alţii. Să remarcăm despre ce era vorba în fiecare grupare. Creştinii păgâni judecau pe creştinii evrei pentru că aceştia mâncau carne care fusese oferită ca jertfă idolilor. Pentru un păgân convertit, carnea aceasta nu ere potrivită a fi mâncată. Chiar dacăa cum era creştin, el nu putea uita cum oferise cândva mâncare idolilor, şi în mintea sa mâncarea unei astfel de mâncări era conectată cu închinarea la idoli.Iudeul convertit, pe de altă parte, nu avea astfel de remuşcăripentru că el a recunoscut întotdeuna un singur Dumnezeu, şi desigur nu simţea nici o vină mâncând din carnea jertfită idolilor. Era vândută pe piaţă mai ieftin şi pentru iudeul creştin era considerată o afacere de dorit.

Să citim acum primele câteva versete din Romani 14, privind fratele care e slab în credinţă. "Primiţi bine pe cel slab în credinţă, şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoielnice. Unul crede că poate să mănânce de toate; pe când altul, care este slab, nu mănâncă decât verdeţuri. Cine mănâncă să nu dispreţuiască pe cine nu mănâncă; şi cine nu mănâncă, să nu judece pe cine mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit. Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia?" Romani 14:1-4.

Putem noi, comparând alte versete din Scriptură să identificăm fratele slab? Putem noi identifica şi problemele care au creat situaţia "judecării"? Da, putem. Pavel a avut de a face din plin cu această problemă în 1 Corinteni 10 şi 1 Corinteni 8. Observaţi descrierea următoare: "Deci, cât despre mâncarea lucrurilor jertfite idolilor, ştim că în lume un idol este tot una cu nimic, şi că nu este decât un singur Dumnezeu. ... Dar nu toţi au cunoştinţa aceasta. Ci unii, fiind obişnuiţi până acum cu idolul, mănâncă un lucru ca fiind jertfit unui idol; şi cugetul lor, care este slab, este întinat. ... Luaţi seama însă ca nu cumva această slobozenie a voastră să ajungă o piatră de poticnire pentru cei slabi. 1 Corinteni 8:4-9, sublinierea adăugată.

Aici putem localiza pe fratele slab din Romani 14:1-3. El era creştinul venit dintre păgâni care simţea că este păcat să mănânci din carnea jertfită idolilor. Pavel este de acord cu iudeii convertiţi, că nu era nimic rău în a mânca din aceasta mâncare, căci există un singur Dumnezeu. Dar el îi sfătuia să nu mănânce în faţa credincoşilor proveniţi dintre păgâni ca să nu fie o piatră de poticnire pentru ei. Comparaţi acest limbaj cu sfatul lui Pavel în Romani 14:13 "Ci mai bine judecaţi să nu faceţi nimic, care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire."

În 1 Corinteni 8:11, 12, Pavel pune această întrebare: "Şi astfel, el, care este slab, va pieri din pricina acestei cunoştinţe a ta: el, fratele, pentru care a murit Hristos! Dacă păcătuiţi astfel împotriva fraţilor, şi le răniţi cugetul lor slab, păcătuiţi împotriva lui Hristos." Comparaţi această declaraţie cu cea din Romani 14:15: "Nu nimici, prin mâncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos! Citiţi vă rog, şi Romani 14:21:"Bine este să nu mănânci carne, să nu bei vin şi să te fereşti de orice lucru, care poate fi pentru fratele tău un prilej de cădere, de păcătuire sau de slăbire."

Evident, relatările din Romani 14 şi 1 Corinteni 8 se referă la aceeaşi problemă- Pentru descrierea lor este folosit acelaşi limbaj şi acelaşi raţionament are loc cu referire la această problemă. Mai trebuie să clarificăm un singur punct. Carnea despre care e vorba aici nu e "carne necurată" în înţeles biblic. Întrebarea s-a învârtitdoar în jurul mâncării "considerată" a fi necurată de către creştinii dintre Neamuripentru că fusese oferită idolilor. De fapt, păgânii nu ofereau porc sau alte animale necurate în jertfele lor, după cum vedem în Fapte 14:13. Deci, atunci când iudeii creştini cumpărau mâncare ce fusese oferită idolilor, nu era ceva greşit în sine, aşa după cum remarcase şi Pavel. Devenea greşit, doar atunci când ofensa pe "fratele slab", pe creştinul dintre Neamuri, care o considera necuratăprin asociere cu idolul. Unii dintre creştinii dintre Neamuri erau atît de porniţi împotriva acestui lucru încât se abţineanu cu totul de la carne şi mâncau doar ierburi, ca nu cumva să mănânce din carnea ce fusese oferită idolilor. În Romani 14:1-3, Pavel îndemna biserica din Roma să primească astfel de oameni şi să respecte conştiinţa lor. Nu era o problemă de moralăşi nu trebuiau să permită ca astfel de probleme să dividă biserica.

Examinând aceste aparente contradicţii din Biblie referitoare la alimentaţie, am descoperit şi rădăcina multor confuzii telogice din lumea religioasă de astăzi. O simplă înţelegere a circumstanţelor din spatele scrierilorne face în stare să înţelegem cuvintele şi frazele în contextul iniţial şi să recunoaştem frumuseţea, armonia şi unitatea Bibliei.

Cântăriţi cu atenţie următorul fapt. Dacă anumite animale erau considerate necurate înainte de potop; dacă încă erau considerate necurate pe vremea lui Petru, care le-a refuzat în viziune; în Apocalipsa 18:2 sunt numite tot necurate, atunci cnând vorbeşte despre păsări "necurate"; şi dacă Isaia declară că toţi cei care mănâncă porc şi alte lucruri urîcioase vor pieri la a doua venire (Isaia 66:15-17), cum putem crede că acum sunt bune de mâncat? Când au devenit curate?

Ne-a dat Dumnezeu vreun motiv pentru care a interzis folosirea anumitor animale drept hrană? El nu lucrează nciodată în mod arbitrar. Nu avem nici o indicaţie că interzicerea era bazată pe argumente ceremoniale, umbra lucrurilor viitoare. Atât cât am putut determina, toate categoriile interzise sunt clasificate astfel pentru că Dmnezeu dorea ca poporul Său să fie sănătos şi fericit. Pur şi simplu nu sunt potrivite pentru consumul uman şi Dumnezeu a spus poporului Său să nu le folosească drept hrană.

Această concluzie este verificată de descoperirile nutriţioniştilor moderni, care au identificat multe dintre mâncărurile "necurate" ca având cantităţi mari de grăsimi dăunătoare sau elemente ce povoacă diverse boli. În vechime Dumenzeu Şi-a acuzat poporul că piere din lipsă de cunoştinţă (Osea 4:6) şi le-a promis că-i va păzi de boli dacă ascultă de legile Sale(Exodul 15:26). De ce ar trebui să continuăm noi răzvrătirea distrugătoare care a marcat istoria trecută a Israelului?

Cel care a creat corpurile noastre a asigurat şi manualul de operare pentru întreţinerea corectă a acestor organisme delicate. Aşa după cum apostaziile frecvente ale vechiului Israel cuprindeau "mâncare şi băutură" (Exodul 31:5), tot astfel poporul lui Dumnezeu. Israelul modern de astăzi, rătăceşte în acelaşi mod indulgent. Avem motive puternice să credem că Dumnezeu a considerat legile sanitare pentru păstrarea corpului ca templu ca fiind de egală importanţă cu principiile morale ale legii scrise.

Am stabilit deja că Isus nu a comunicat niciodată vreo schimbare ăn legile alimentare lui Petru sau altor ucenici. Vom examina aum un incident din viaţa Învăţătorului care ne va arăta clar dacă El considera animalele necurate ca fiind potrivita ca hrană. Dar mai întâi să revedem un principiu care apare adesea în lucrarea Domnului. Nu a risipit niciodată. De fapt, suntem toţi de acord cu scriitorul care L+a descris pe Isus ca fiind "Dumnezeul economiei". Ne amintim când a poruncit ucenicilor să strângă firimiturile de la hrănirea mulţimilor. În două ocazii, în mod specific Isus a poruncit ca nimic să nu fie aruncat. Scripturile descriu în amănunt numărul exact de coşuri care au fost strânse după cele două minuni - de înmulţire a pâinilor- 12 şi şapte.(Luca 9:17, Marcu 8:20)

Având clar în minte acest principiu privind felul de a fi al lui Isus de a păstra fiecare bucăţică de mâncare, luaţi în consideraţie exeprienţa Sa cu locuitorii din Gadara. Isus, S-a îmbarcat împreună cu ucenicii într-o călătorie periculoasă, travesând marea agitată. Plini de frică şi disperaţi, ucenicii L-au trezit pe Isus din somnul liniştit de pe fundul corabiei zgâlţâite de furtună. În mijlocul furtunii, Hristos a poruncit elementelor naturii să înceteze furia şi imediat totul era calm.

Când corabia a ajuns pe malul celălalt, mica grupă a fost confruntată cu a ameninţae şi mai mare. Un nebun posedat de demoni, dezbrăcat a apărut alergând dintre morminte, părând gata să-i atace. Ce a urmat apoi, e una din relatările cele mai neobişnuite de pe paginile evangheliilor. Este singura relatare din Scriptură în care Isus a conversat cu demonii care controlau victima tur- bată. Când legiunea de spirite rele a cerut permisiunea de a fi aruncată în turma de proci, Isus le-a dat voie. Pe când omul fără nume stătea la picioarele lui Isus, cu mintea întreagă şi îmbrăcat, turma de 2000 de porci s-a aruncat în mare şi s-a înecat.

Mulţi s-au mirat de această extraordinară schimbare a cursului evenimentelor. De ce a grăbit Isus disturgerea întregii turme de animale care valorau atât? Îşi dădea oare seama de circumstanţele care legau pe proprietari de această ocupaţie total neiudaică de păzitori de porci? Se pare că da. Un lucru însă e foarte clar; Isus n-a considerat carnea de porc ca fiind potrivită ca hrană. Credeţi că Cel ce a poruncit ca rămăşiţele de la înmulţirea pâinilor să fie adunate, ar distruge atâţia porci ca ar putea hrăni o armată cu ei? Este imposibil să credem că milostivul nostru Mântuitor ar permite o distrugerea unei asemenea resursecând flămânzi şi nevoiaşi erau la tot pasul. Putem doar să tragem concluzia că Isus n-a considerat că animalele care fuseseră declarate dezgustătoare de Tatăl Său, sunt o hrană acceptabilă.

În urma publicării cercetărilor nutriţinale şi a recomandărilor agenţiilor guvernamentale de sănătate, tot mai mulţi renunţă la mâncarea produselor de origine animală. Ultimele publicaţii ne asigură că americanii consumă prea multă grăsime şi prea puţine fructe şi vegetale. Este deosebit de încurajator să vedem o schimbare treptată a obiceiurilor alimentare a milioane care au fost influenţate fie de sfatul Bibliei privind ao dietă adecvată fie de directivele comitetelor guvernamentale privind sănătatea.

Este înţelept să studiem cu atenţie etichetele tuturor articolelor alimentare, înainte de a introduce conţinutul lor în corpurile noastre? Am fi cu adevărat nesăbuiţi să nu examinăm lista ingredientelor produselor care îşi găsesc drumul în stomacul nostru. Descoperim adesea că unele dintre animalele interzise de Biblie au fost folosite în fabricare unor produse obişnuite din gospodăria noastră. Permiteţi-mi săvă împărtăşesc câte ceva din din ce am aflat privind componentul principal al unui produs foarte popular.

Cu ceva timp în urmă am citit o povestire captivantă despre aventuri misionare printre triburile puternice ale epocii de piatră din Noua Guinee. O referinţă repetată în cursul povestirii m-a impresionat profund. Era vorba de practica triburilor arborigene de a-şi unge faţa cu grăsime de porc pentru a o înfrumuseţa. Triburile mândre din Pacificul de Sud işi spuneau "Domnii pământului" şi folosirea amestecului cosmetic făcea parte din tradiţia culturii lor păgâne. Trebuie să vă spun însă de ce acest obicei specific a avut un astfel de impact asupra minţii mele. Chiar înainte de a citi cartea, am condus o un ciclu de evangelizări în New Orleans, Louisiana. Unul dintre tinerii botezaţi în urma acestor serii fusese angajat timp de mai mulţi ani la o uzină locală de prelucrare a grăsimii prin încălzire. El mi-a împărtăşit câteva fapte deosebit de interesante privind atribuţiile sale la uzină şi modul în care produsul era distribuit apoi pe piaţă.

după ce vă voi povesti întreg procesul de fabricare, veţi aprecia probabil uşurarea pe care a simţit-o acest omcând a putut găsi un alt serviciu chiar înaintea începerii ciclului de prelegeri. În conversaţia pe care am avut-o cu el, am descoperit pentru prima dată că o astfel de uzină există în realitate. Este un centru de colecţionare pentru totfelul de animale moarte. Tot felul de cadrave de animale sunt cărate zilnic la fabrică. Unele sunt animale sălbatice care au pierit pe autostrăzi, cum ar fi sconc sau oposum. Provizii uriaşe de trupuri în putrefacţie veneau de la ferme în care boala decimase turme de porci, vite şi alte animale domestice. La fabrică, corpurile erau aruncate împreună într-un cazan uriaş care genera o temperaturi ridicate. După un timp, corpurile erau supuse ununi proces de presiune extremă pentru a extrage grăsimea de pe oase, piele, etc. Grăsimea obţinută era de fapt produsul final al fabricii.

Potrivit relatării prietenului meu, nimeni nu-şi poate imagina duhoarea oribilă a conglomeratului de hoituri bolnave şi în putrefacţie în timpul fierberii. Dar lucrul care m-a interesat cel mai mult a fost modul în care era utilizată grăsimea extrasă. Marea majoritate a produsului rezultat era vândut fabricanţilor de de ruj şi produse cospemtice pentru machiajul ochilor. El a numit două dintre cele mai cunoscute fabrici de produse cosmetice ca fiind principalii clienţi ai acestei uzine de prelucrare a grăsimii. Oricine se uită la reclamele elegante prezentând tinere fermecătoare având această "grăsime" colorată pe feţele lor nu poate suspecta adevărata origine a machiajului folosit.

Este oare chiar aşa mare diferenţă între programul de înfrumuseţare al celor din Pacificul de Sud şi oamenii moderni şi "civilizaţi"? Nu sunt oare amândouă practicile bazate pe acelaşi principiu al mândriei pmeneşti? Într-unul din cazuri grăsimea porcului a fost rafinată, colorată şi parfumată corespunzător; în celălalt au stat mai aproape de natură şi au folosit-o nerafinată. Dar ceea ce vreau să subliniez de fapt e că atât de multe milioane de buni creştini ingerează acest amestec detestabil fără a realiza ce conţine. Acesta e doar un exemplu de amestecuri similare care şi-au găsit drumul în casele şi corpurile a milioane neştiute.

Dar în urma unei analize finale trebuie să refuzăm indulgenţa aşimetelor interzise, nu pentru că au gust neplăcut sau sunt nesănătoase, ci pentru că Dumnezeu spune că ele nu trebuie introdus eîn templul corpului. Fie ca principiile Bibliei, dezvăluit în această carte să formeze baza stilullui nostru de viaţă de adevăraţi creştini:"Deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu." 1 Corinteni 10:31.