Poate Cineva Salvat Să Aleagă Să Fie Pierdut?

Puterea de alegere este un dar minunat de la Dumnezeu. Totuşi există o singură alegere pe care Dumnezeu nu i-a permis omului să şi-o exerseze. Nimeni nu poate să aleagă dacă să se nască sau nu cu o natură păcătoasă. Decizia care ne afectează viaţa în cea mai mare măsură a fost luată cu mult, mult timp în urmă de către strămoşii noştri. Nu avem de făcut nicio alegere posibilă cu privire la felul de natură pe care s-o avem la naştere. Este o natură păcătoasă. Dacă rămâne neschimbată, ne va conduce către moarte veşnică.

Însă chiar dacă ne naştem cu o natură decăzută, Dumnezeu ne oferă o opţiune pentru a ne schimba acea natură. Este o alegere personală, mai presus de orice, pe care nimeni nu ne-o poate lua. Fără îndoială, reprezintă cea mai importantă decizie cu care orice persoană se confruntă în viaţă. Opţiunea este să cedăm acestei naturi păcătoase şi să murim pentru totdeauna, sau să primim o nouă natură prin credinţa în Hristos şi să trăim pentru totdeauna.

Multe neînţelegeri există cu privire la felul de alegere oferită fiecăruia dintre noi. Milioane de oameni cred că Dumnezeu deschide uşa pentru o decizie care nu se poate lua decât o singură dată în viaţă şi apoi închide acea uşă pentru totdeauna. E ca şi cum Dumnezeu ar spune, "Îţi voi oferi doar o singură ocazie să te decizi să te schimbi din starea ta blestemată. Odată ce te-ai decis să fii mântuit, nu poţi să mai alegi niciodată să fii pierdut din nou. Când Îl vei primi pe Isus ca Mântuitor, aceasta va fi ultima ta alegere pe care o vei mai face în ce priveşte destinul tău veşnic. Dacă te vei răzgândi mai târziu şi îţi vei anula decizia, atunci va fi prea târziu. Nu contează cât de mult şi sincer doreşti să fii pierdut şi să-ţi pară rău că te-ai pocăit, nu poţi să scapi de viaţa veşnică. Nicio răzvrătire făţişă, nicio blasfemie intenţionată, sau viaţă păcătoasă, nu poate schimba acea alegere de a fi mântuit, pe care ai făcut-o odată pentru totdeauna. Nu-ţi voi mai permite nicio alegere după ce Îl vei fi acceptat pe Isus ca Mântuitor personal."

În mare parte, aceasta este credinţa unui segment destul de mare de creştini care susţin doctrina siguranţei veşnice. Un alt segment de creştini sinceri, egal ca precedentul, e reprezentat de cei care cred că Dumnezeu ne lasă uşa deschisă ca să ne răzgândim în orice clipă. Ei sunt de părere că mântuirea nu se întemeiază pe un singur act de alegere irevocabilă din trecut, ci pe o legătură continuă şi personală a credinciosului cu Domnul Hristos. Când se ia hotărârea de a rupe legătura de iubire printr-o neascultare voită, credinciosul nu mai este un adevărat credincios şi îşi pierde orice asigurare a mântuirii.

Implicaţiile fantastice ale acestei probleme sunt copleşitoare. Dacă există vreo siguranţă viitoare necondiţionată, atunci trebuie să fie cea mai minunată doctrină care există; dar dacă nu e adevărată, cu siguranţă că este una din ereziile cele mai periculoase din lume. Milioane de oameni ar putea fi salvaţi sau s-ar putea pierde din pricina hotărârii pe care o iau cu privire la acest punct.

Să vă dau un exemplu de cum influenţează ea soarta oamenilor de zi cu zi. La una din campaniile mele de evanghelizare, au venit peste o sută de oameni, care fuseseră îndoctrinaţi în credinţa siguranţei veşnice. Au fost plăcuţi impresionaţi de descoperirea adevărului Bibliei în timp ce ascultau. Sabatul zilei a şaptea i-a impresionat mai ales deoarece nu-l mai înţeleseseră niciodată până atunci. Toţi s-au convins pe deplin că sâmbăta este adevăratul sabat din Scriptură şi au primit cu zel marile învăţături profetice. Dar din acei o sută de oameni doar câţiva s-au hotărât să asculte de adevăr. Practic toţi aveau probleme cu Sabatul legate de serviciile lor. Ar fi însemnat neajunsuri, greutăţi economice şi poate chiar pierderea serviciului ca ei să urmeze adevărul. Fiecare dintre cei care au respins solia mi-au dat aceeaşi explicaţie - "Suntem deja mântuiţi," spuneau ei, "şi nu ne putem pierde. De ce să riscăm să ne pierdem serviciul, păzind Sabatul? Nu vom fi mai mântuiţi păzind Sabatul decât suntem acum şi cu siguranţă că nu putem fi pierduţi, călcând Sabatul."

Vedeţi cum argumentarea lor se potrivea cu doctrina lor? Pentru ei, mântuirea nu se lega de ascultare sau de înaintarea în creştere, ci totul se baza pe un moment trecut când s-au decis pentru Hristos. Dacă ascultau sau nu de vreo descoperire ulterioară a adevărului n-avea nicio influenţă asupra destinului lor final. Puteau să calce porunca a patra, porunca a şaptea sau toate şi încă să se mai simtă liniştiţi în ceea ce priveşte făgăduinţa pe care au cerut-o "când erau mântuiţi". Ca să fie siguri, aceşti oameni credeau că neascultarea lor s-ar putea să le afecteze bucuria şi pacea relaţiei lor, dar niciodată asigurarea mântuirii finale.

Evident că această învăţătură trebuie examinată profund. Prea multe urmări veşnice atârnă de acceptarea sau respingerea ei. Trebuie să răspundem la întrebări ca acestea: Ne putem schimba decizia cu privirea la mântuirea noastră? Renunţăm la puterea noastră de alegere când ne convertim? Oare mântuirea constă dintr-un moment măreţ şi sfânt când ne-am decis sau trebuie să continuăm să creştem în puterea de sfinţire şi mântuire a Domnului Hristos după această decizie? Poate Dumnezeu să ia în sfânta Lui împărăţie păcate care întinează? Din fericire, Biblia are sute de texte frumoase şi clare care să răspundă la aceste întrebări. Le vom examina împreună, dar vom cerceta câteva texte care au fost interpretate ca să susţină doctrina "odată mântuit, pentru totdeauna mântuit".

Vorbind despre Noul Ierusalim, Ioan declara, "Nimic întinat nu va intra în ea." Apocalipsa 21:27. Domnul Isus a spus, "Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!" Matei 5:8. Ap.Pavel în repetate rânduri, a scris despre faptul că păcătoşii nu vor fi în ceruri. Păcatul este singurul lucru care întină, în viziunea lui Dumnezeu şi nimeni care trăieşte de bună voie în păcat, nu va intra vreodată în Împărăţia Lui. Ap.Pavel scria, "Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, . . . nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, . . . nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu." 1 Corinteni 6:9, 10.

Nicăieri în Biblie nu se leagă intrarea în împărăţia lui Dumnezeu de o experienţă de credinţă, de moment sau chiar trecătoare, din trecut. Mântuirea este o relaţie dinamică cu Acela care are de acordat viaţa veşnică. Este nevoie de o legătură continuă ca s-o primeşti. Oamenilor li se poate împărtăşi însăşi viaţa lui Dumnezeu, dar NICIODATĂ DESPĂRŢIŢI DE O UNIRE VIE CU HRISTOS! "Cine are pe Fiul, are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa." 1 Ioan 5:12.

Aşa cum permanent este necesară energia creatoare a lui Dumnezeu ca să susţină universul şi atomii împreună, tot astfel este nevoie în permanenţă de puterea Lui divină ca să susţină viaţa spirituală din suflet. Când cineva alege de bună voie să se despartă de Dumnezeu, se rupe legătura, iar viaţa spirituală încetează să mai existe. Şi nici Dumnezeu nu violează voinţa cuiva în a face această alegere. Pentru dovezi că şi cei credincioşi îşi pot pierde legătura cu Hristos şi se pot pierde, citiţi Ioan 15:1-6. Aici, Domnul Hristos explică una din cele mai mari taine ale vieţii veşnice. "Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce mult rod; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic. Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, şi se usucă; apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc, şi ard." Versetele 5, 6.

Remarcaţi că secretul unei vieţi continue este o rămânere continuă. Dacă cineva nu rămâne în Hristos, se ofileşte, moare şi în cele din urmă va arde. Asta ne dovedeşte că legătura unui credincios cu Hristos nu este niciodată statică şi nici nu se bazează pe vreo experienţă trecută. Reprezintă o împărtăşire reciprocă a unei vieţi comune care se trage din Cel care este, "viaţa voastră" (Coloseni 3:4). Când mlădiţa este despărţită de viţă, s-a dus sursa de viaţă şi urmarea este moartea. Aceste cuvinte ale lui Isus sunt prea clare ca să fie înţelese greşit. Chiar şi credincioşii care îşi pun încrederea în Hristos şi care sunt legaţi de Viţa cea vie pot să aleagă să se despartă de Viţă. Când vor face aşa, vor muri şi vor fi aruncaţi în foc pentru a fi arşi. Nimic nu se poate veşteji şi muri care n-a fost mai devreme viu.

Siguranţa mântuirii este veşnică doar pentru acei a căror credinţă este fixată pe vecie asupra Domnului Isus şi a căror viaţă este legată de Cel care este viaţa noastră. Evident, putem alege să ne pierdem indiferent de cât de mântuiţi am fost cândva. Totul depinde de păstrarea legăturii divine cu adevărata Viţă. Domnul Isus a predicat acelaşi solemn adevăr despre pierderea vieţii veşnice în pilda semănătorului. Explicând sensul seminţei căzute între spini şi stânci, Domnul Isus a declarat, "Cei închipuiţi în sămânţa căzută lângă drum, sunt cei ce aud; apoi vine diavolul şi ia Cuvântul din inima lor, ca nu cumva să creadă şi să fie mântuiţi. Cei închipuiţi în sămânţa căzută pe stâncă, sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc cu bucurie; dar n-au rădăcină, ci cred până la o vreme, iar când vine ispita, cad." Luca 8:12, 13.

Trebuie să remarcăm mai multe lucruri cu privire la această parabolă. Mai întâi, doar o singură clasă va fi salvată în cele din urmă - cei care au adus multă roadă. Cei reprezentaţi de sămânţa căzută lângă drum şi sămânţa căzută pe stâncă nu vor fi mântuiţi. În versetul 12, ascultătorii reprezentaţi de sămânţa căzută lângă drum nu au avut ocazia "să creadă şi să fie mântuiţi," dar în versetul următor, cei reprezentaţi de sămânţa căzută pe stâncă "cred până la o vreme." Ce fel de "credinţă" este asta? După versetul 12, este genul de credinţă care mântuieşte. Aşa că, cei care au crezut o vreme, au fost mântuiţi o vreme, dar când a venit ispita, au căzut. Desigur că în cele din urmă, s-au pierdut împreună cu ceilalţi, cu excepţia celor care au adus roade. Iată o învăţătură extrem de clară a Domnului nostru că unii pot să aibă o credinţă mântuitoare pentru un timp şi totuşi să şi-o piardă şi să se piardă singuri.

Cei care citesc raportul evangheliilor cu atenţie vor descoperi că Domnul Isus ne îndeamnă să renunţăm la învăţătura siguranţei veşnice. În Luca 12:42-46 Domnul Hristos a descris într-o altă parabolă cum un slujitor credincios se putea transforma într-unul necredincios. După ce a întrebat, "Cine este ispravnicul credincios şi înţelept, pe care-l va pune stăpânul său peste slugile sale . . . ?" Domnul Isus răspunde la propria Lui întrebare: "Ferice de robul acela, pe care stăpânul, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa . . . îl va pune peste toată avuţia sa." Apoi Domnul Hristos explică cum şi-ar putea pierde acel slujitor răsplata. "Dar dacă robul acela zice în inima lui: 'Stăpânul meu zăboveşte să vină'; dacă va începe să bată pe slugi şi pe slujnice, să mănânce, să bea şi să se îmbete, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă, şi în ceasul în care nu ştie, şi-l va tăia în bucăţi; şi soarta lui va fi soarta celor necredincioşi în lucrul încredinţat lor." Versetele 45, 46.

Iată un exemplu perfect dat de Însuşi Învăţătorul cu privire la cum poate fi pedepsit un slujitor credincios şi înţelept împreună cu necredincioşii. Isus vorbea despre un om pe care El îl considerase destul de credincios încât să-i încredinţeze răspunderi mari. Fără îndoială, acest slujitor îi reprezintă pe aceia care L-au slujit pe Domnul cu atenţie ca nişte adevăraţi credincioşi. Dar ce s-a întâmplat? Acel slujitor foarte credincios s-a depărtat de cărarea credincioşiei şi a cules distrugere şi moarte veşnică. Oare nu ne aminteşte asta de cuvintele din Evrei 10:38, "Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el." Slujitorul din parabolă, care era credincios, este acum pedepsit împreună cu necredincioşii. Cei credincioşi se pot retrage de pe calea credinţei pentru pieirea lor.

Încă o parabolă a Domnului Hristos accentuează adevărul că iertarea continuă este condiţională pentru credincios. Pilda se găseşte în Matei 18:21-35 şi se învârte în jurul iertării lui Dumnezeu. Un anume împărat a răspuns la rugăminţile fierbinţi ale slujitorului său şi l-a iertat de o datorie mare. Acel slujitor a ieşit afară şi a dat peste un alt slujitor ca şi el care îi datora o sumă mică şi fără nicio îndurare, l-a aruncat în închisoare deoarece nu putea să-i plătească. Când a auzit împăratul ce s-a întâmplat, şi-a anulat iertarea datoriei celei mari şi l-a aruncat pe slujitor în temniţă până ce va plăti tot.

Nimeni nu poate să nege învăţătura evidentă a acestei parabole. Deşi Dumnezeu îi iartă cu iubire pe cei care îi cer iertarea, acea iertare nu este fără condiţii pe viitor. Putem pierde acea iertare neavând milă de alţii. Lucrul acesta este în armonie cu cuvintele Domnului din Ezechiel 33:13, "Când zic celui neprihănit că va trăi negreşit, - dacă se încrede în neprihănirea lui şi săvârşeşte nelegiuirea, atunci toată neprihănirea lui se va uita, şi el va muri din pricina nelegiuirii pe care a săvârşit-o." Acest principiu se repetă în versetul 18, "Dacă cel neprihănit se abate de la neprihănirea lui şi săvârşeşte nelegiuirea, trebuie să moară din pricina aceasta."

Secretul constă din păstrarea legăturii de neprihănire cu Izvorul mântuirii. Domnul Isus a declarat, "Dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit." Matei 24:13. Nimeni nu va fi mântuit în cele din urmă care nu se împotriveşte căii unui păcat voit prin puterea lui Dumnezeu. Celor care nu rabdă până la capăt li se vor şterge numele din cartea vieţii. Susţinătorii unei siguranţe veşnice neagă că aşa ceva s-ar putea întâmpla vreodată, dar citiţi singur înspăimântătoarea posibilitate din Apocalipsa 3:5, "Cel ce va birui . . . Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii." Implicaţia este clară că celor care nu vor birui - care nu rezistă până la capăt - li se vor şterge numele.

Toate aceste versete spun practic acelaşi lucru. Păcatul cu voia zguduie legătura prin care se obţine viaţa veşnică. Există un veşnic "dacă" ori de câte ori avem în vedere siguranţa veşnică. "Dar dacă umblăm în lumină . . . sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat." 1 Ioan 1:7. "Ce aţi auzit de la început, aceea să rămână în voi. Dacă rămâne în voi ce aţi auzit de la început, şi voi veţi rămânea în Fiul şi în Tatăl." 1 Ioan 2:24. "Dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el." Evrei 10:38. "Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare." Ioan 15:6. "Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea." Ioan 8:51. "Dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat şi tu." Romani 11:22. "Căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată." 2 Petru 1:10. "Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început." Evrei 3:14. "Dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi." 2 Timotei 2:12. "Căci, dacă păcătuim cu voia . . . nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate." Evrei 10:26. "Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El." 1 Ioan 2:15. "Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu." Ioan 15:14. "Dacă trăiţi după îndemnurile ei (firii), veţi muri." Romani 8:13.

Pavel recunoştea posibilitatea înspăimântătoare de a fi alungat din prezenţa lui Dumnezeu la sfârşit dacă nu biruieşti îndemnurile firii către păcat. El spunea, ". . . ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat." 1 Corinteni 9:27. Cuvântul pe care îl foloseşte Pavel - lepădat - este foarte interesant. Este cuvântul grecesc "adokimos," care s-a tradus prin "...." în alte locuri. De fapt, 2 Corinteni 13:5 declară că Isus Hristos nu poate sălăşlui în inima care este lepădată (adokimos). Tit 1:16 vorbeşte despre cei nesupuşi şi "netrebnici (adokimos) pentru orice faptă bună". Cu siguranţă că Pavel n-avea nimic altceva în minte decât că putea fi pierdut dacă îngăduia păcatului să pună din nou stăpânire pe viaţa sa.

Pavel mai vorbeşte şi despre posibilitatea ca cei credincioşi născuţi din nou să fie osândiţi dacă nu iau Cina Domnului cu temere. "Căci cine mănâncă şi bea, îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului." 1 Corinteni 11:29. Nimeni nu poate tăgădui că aceşti oameni erau creştini consacraţi care se împărtăşeau cu simbolurile răscumpărării lor. Oare să ajungă să fie osândiţi şi să piară? Pavel afirmă că da. Ce este osândirea? Acelaşi cuvânt grecesc (krima) se găseşte în 1 Timotei 5:12. "şi se fac vinovate (krima) de faptul că îşi calcă credinţa dintâi". Cât de simplu este ca cei credincioşi "să-şi calce credinţa dintâi" şi să fie osândiţi în cele din urmă.

Am ascultat de multe, multe ori explicaţia siguranţei veşnice întemeiate pe analogia de a fi fiu. "Copilul meu s-a născut în familia mea şi va fi întotdeauna fiul meu. Nu poate să fie nenăscut. Indiferent că este ascultător sau neascultător, întotdeauna va fi copilul meu." Acest fel de gândire evită problema centrală. Problema nu este dacă un copil poate fi "nenăscut", ci dacă se poate îmbolnăvi şi muri. Niciun medic nu-i avertizează pe noii părinţi cu privire la pericolul ca cel mic să nu se nască, ci în schimb are multe de zis cu privire la o îngrijire potrivită pentru a-l feri să nu moară. De fapt, dacă copilaşul nu este hrănit, curând va muri. La fel, Domnul Isus le-a zis: "Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului, şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă." Ioan 6:53. Despre ce vorbea El? În versetul 63, El a explicat, "cuvintele, pe care vi le-am spus Eu, sunt duh şi viaţă." Dacă cel ce se declară creştin nu trăieşte după Cuvântul lui Dumnezeu, nu poate continua să se împărtăşească de viaţa spirituală care vine de la El.

Am stabilit deja cu claritate că este nevoie de o ascultare continuă pentru a fi în cele din urmă mântuit? Pavel scria, "Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi?" Romani 6:16. Când cineva alege să nu mai asculte de Domnul Hristos şi ascultă de cel rău în schimb, nu-I mai aparţine Domnului Hristos, ci lui Satana. "Cine trăieşte în neprihănire, este neprihănit . . . Cine păcătuieşte, este de la diavolul." 1 Ioan 3:7, 8.

Scriitorul cărţii Evrei ne oferă zeci de mustrări la subiect împotriva căderii de la credinţă. Evrei 10:23 deschide o linie de argumentări împotriva poziţiei 'odată mântuit, totdeauna mântuit' pe care nimeni n-o poate dezminţi. Pasajul începe astfel: "Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa". Şi după aceea, sunt mustraţi cei care ar putea fi ispitiţi să lipsească de la adunarea credincioşilor. S-ar părea că acesta s-ar putea să fie unul din primele semne ale căderii. Autorul acestei epistole, cu siguranţă Pavel, se include în avertizare, deoarece el scrie, "Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii, şi văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi. Cine a călcat Legea lui Moise, este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori. Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului? Sunt versetele de la 26 la 29. Cei descrişi aici au fost sfinţiţi prin adevăr, dar au căzut din nou într-o apostazie de bună voie.

Ultimile versete ale capitolului ne avertizează împotriva pierderii încrederii noastre. Urmăriţi cu atenţie! "Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit.. . . Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el." Versetele 35 la 39. Ei bine, cum ar fi putut declara cineva mai clar adevărul că mântuirea veşnică a cuiva depinde de rămânerea lui statornică până la sfârşit? Dacă n-ar exista vreo posibilitate ca cineva să-şi părăsească încrederea, să dea înapoi, de ce ar suna din trâmbiţă acest om al lui Dumnezeu o aşa avertizare?

În Evrei 6:4-6 găsim o altă declaraţie izbitoare. "Căci cei ce au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt, şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi, şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L dau să fie batjocorit." Cred că ar fi greu să descrii mai deplin o persoană care s-a născut din nou, dar care mai târziu s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, L-a lepădat pe Domnul Hristos şi a respins cu dispreţ Duhul Sfânt. Practic s-a aşezat într-o poziţie unde Dumnezeu să nu mai poată să ajungă la el. Prin urmare, nu mai există nicio posibilitate ca un astfel de om să mai poată fi mântuit atâta timp cât continuă să-L răstignească pe Domnul Hristos prin neascultarea lui.

În capitolul 11 din Romani, Pavel descrie adevărul că mulţi din sămânţa Israelului trupesc L-au respins pe Fiul lui Dumnezeu şi astfel au fost tăiaţi. El se foloseşte de ilustraţia unui măslin. Ramurile erau copiii lui Israel, dar din pricina neascultării lor, au fost lepădaţi, aşa cum putem citi din versetele 17 la 20. Apoi s-au altoit nişte ramuri de măslin sălbatic, care îi reprezentau pe creştinii dintre neamuri. Acum urmăriţi mustrarea: "Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine. Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut, şi bunătate faţă de tine, DACĂ NU ÎNCETEZI SĂ RĂMÂI ÎN BUNĂTATEA ACEASTA; ALTMINTERI, VEI FI TĂIAT ŞI TU." Versetele 21 şi 22, sublinierea autorului. Remarcaţi vă rog că orice siguranţă pentru acele mlădiţe depinde întru totul de legătura lor cu copacul. Singuranţa este condiţionată.

Să vedem dacă Petru este de acord cu aceste sentimente ale lui Pavel. În cea de-a doua lui epistolă, primul capitol, se enumeră o listă de virtuţi care ar trebui să se arate în viaţa fiecărui creştin. Acestea sunt amintite în versetele de la 5 la 7 şi remarcaţi că el le scrie "celor ce au căpătat o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos." Versetul 1. Apoi li s-a dăruit "tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui." Versetul 3. S-ar părea că Petru le adresează aceste remarci celor care se convertiseră. Dar remarcaţi avertizarea pe care le-o dă: "Dar cine nu are aceste lucruri, este orb, umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţit de vechile păcate. De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată." Versetele 9 şi 10. Cu siguranţă că aceasta ne arată că şi creştinii pot cădea din har; ei se pot întoarce şi să nu-L mai urmeze pe Isus. Mai mult, pot ajunge chiar să cadă în cel mai adevărat sens al cuvântului.

În capitolul al treilea, Petru continuă să zică, "De aceea, preaiubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină, şi în pace." Versetul 14. "Voi deci, preaiubiţilor, ştiind mai dinainte aceste lucruri, păziţi-vă ca nu cumva să vă lăsaţi târâţi de rătăcirea acestor nelegiuiţi, şi să vă pierdeţi tăria." Versetul 17. Aşa că vedem că Petru este de acord cu Pavel că cei credincioşi trebuie să vegheze tot timpul ca să nu fie duşi în eroare şi ne arată şi soarta tristă a acelora care se întorc la păcat după ce s-au convertit.

Unul din cele mai puternice texte din Biblie care dovedeşte că cineva se poate întoarce de la Hristos şi să-şi piardă mântuirea chiar după ce a mărturisit că este salvat se găseşte în 2 Petru 2:20-22: "În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi. Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, care le fusese dată. Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: "Câinele s-a întors la ce vărsase", şi "scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă." Lecţia de aici este evidentă.

Ei bine, cei care susţin poziţia siguranţei mântuirii necondiţionate consideră că fiii lui Dumnezeu nu pot fi reprezentaţi de câini sau scroafe. Ei, poate că nu pot, dar Petru aşa a făcut şi este ilustraţia cea mai potrivită. Zicala este dureros de clară. Ei au scăpat de stricăciunea lumii prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului Isus Hristos. Ei s-au convertit. Au trecut de partea lui Hristos. Şi-au predat viaţa Lui, dar şi-au adus aminte de lume şi de "tăvălirea" în păcat. Asemenea israeliţilor care ieşeau din Egipt, şi-au adus aminte de "oalele cu carne", "praz şi ceapă". Şi-au amintit de plăcerile păcatului; aşa că, după ce L-au părăsit pe Hristos, s-au întors în lume cum porcul se întoarce iarăşi în mocirlă. Cu siguranţă că niciun creştin n-ar trebui să imite vreodată obiceiul unui porc, dar zicala lui Petru ne arată că este totuşi cu putinţă.

Duhul lui Dumnezeu nu păstrează tăcerea asupra acestui punct. Ascultaţi: "Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, UNII SE VOR LEPĂDA DE CREDINŢĂ, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor," 1 Timotei 4:1, sublinierea autorului. Când va avea loc asta? În vremurile din urmă. Adică chiar acum, nu? Adică în vremurile pe care le trăim noi şi vremurile care ne stau chiar în faţă. Dacă nu v-aţi gândit până acum, sunt vremuri periculoase. Şi dacă totuşi nu v-aţi convins, citiţi cu atenţie titlurile ziarului de mâine.

Asupra acestui subiect, "Duhul spune lămurit." Ce vrea să spună asta? Vrea să spună că Duhul vorbeşte simplu, clar, atât de clar încât este cu neputinţă să-L înţelegi greşit. Ei bine, atunci ce se va întâmpla cu unii? Unii se vor lepăda de credinţă. Deci, se poate să-ţi părăseşti credinţa, nu? Unii o vor face. Au fost în credinţă, au mers împreună cu fraţii lor la biserică şi la orele de rugăciune. Au fost activi în a promova evanghelia, şi-au dat din banii lor, poate au fost pastori, slujbaşi în biserică şi conducători laici; cu toate acestea, ei părăsesc credinţa. Nu sunt statornici şi credincioşi. În ultimile zile ale pământului vor fi vremuri periculoase, cu persecuţii şi greutăţi mari, iar unii nu vor rezista. Se vor lăsa ispitiţi de lucrurile lumii şi vor fi amăgiţi de duhurile dracilor. Trist, dar ei vor renunţa la credincioşia lor faţă de Mântuitorul răstignit. Au fost un timp de partea lui Hristos, dar acum se află de partea vrăjmaşului Său.

Vă rog să nu înţelegeţi greşit. Dacă doriţi o siguranţă necondiţionată, o puteţi avea. Constă din a fi în Domnul Hristos, zi de zi, clipă de clipă. Când Îl veţi lua pe Domnul Hristos alături de dvs., veţi persevera. Nu există şi nici nu poate fi vreo nereuşită dacă eşti alături de Hristos. El nu va greşi; El este credincios. "Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini. Psalmi 55:22. El va rămâne alături de tine cât timp vei rămâne şi tu alături de El. Domnul Isus a declarat despre Sine Însuşi, "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa." Ioan 14:6. Iar Ioan a scris despre Domnul, "Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său. Cine are pe Fiul, are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa." 1 Ioan 5:11, 12.

Mulţi necreştini consideră că ei au siguranţa mântuirii. Vă vor spune că ei cred că Dumnezeu îi va primi în ceruri. Vă vor spune, "Sunt tot atât de bun ca cei din biserică," sau "Am simţământul că voi fi mântuit fără să merg la biserică." Dar adevărul este că nimeni nu va fi mântuit pe temeiul propriilor sale simţăminte. S-ar putea să fie sincer, credincios adevărului, moral, un cetăţean de clasa întâi, dar asta nu-l va mântui. S-ar putea să fie generos, să sprijine biserica şi să dea săracilor, dar nici asta nu-l va mântui. Nimeni nu va fi mântuit prin faptele lui, oricât de bune ar fi ele.

Reţineţi şi vă rog să nu uitaţi niciodată: Domnul Hristos este Cel care vă mântuieşte, nu darurile dvs. sau faptele dvs. El vă oferă mântuirea în dar. Doar prin Hristos şi doar atunci când Îl primim pe Hristos, avem mântuirea. "Cine Îl are pe Fiul, are viaţa." Dar dacă nu-L aveţi pe Fiul, n-aveţi viaţă şi nu puteţi avea o siguranţă veşnică până ce nu-L aveţi şi nu-L păstraţi pe Domnul Hristos Fiul.

"Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit DRAGOSTEA DINTÂI. Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te, şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine, şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti." Apocalipsa 2:4, 5, sublinirea autorului.

Ca un creştin să-şi părăsească dragostea dintâi înseamnă să alunece, să cadă, să-L părăsească pe Domnul şi slujirea şi să se predea slujirii păcatului, lui Satana şi lumii. Domnul îi cheamă pe cei care se află în această situaţie să se pocăiască şi să se întoarcă la faptele dintâi (roada iubirii) sau ce se va întâmpla? "Îţi voi lua sfeşnicul din locul lui." Este un ultimatum din partea Domnului. Dacă păcătosul reacţionează, se pocăieşte, se întoarce la prima iubire şi la primele lui roade, totul este bine şi frumos - va fi mântuit, dar îi revine lui să aleagă. Dacă nu face aşa, i se ia lumina, i se stinge, iar păcătosul este pierdut.

Nu, nici pe departe. Acesta a fost cazul primului rege al lui Israel, Saul. Se spune despre Saul că va fi "prefăcut într-alt om." "Duhul Domnului va veni peste tine, vei prooroci cu ei, şi vei fi PREFĂCUT ÎNTR-ALT OM." 1 Samuel 10:6 sublinierea autorului. Cu toate acestea Saul a căzut din poziţia lui înălţată, nu a ascultat de Domnul şi în cele din urmă şi-a luat viaţa (1 Samuel 31:1-6). Nu se poate spune în acest caz că Saul nu s-a convertit, deoarece Dumnezeu declară că s-a convertit. Cu toate acestea, şi-a luat viaţa fără nicio ocazie de pocăinţă.

În final, haideţi să citim textul care a fost probabil de cele mai multe ori citat în sprijinul doctrinei siguranţei veşnice. Domnul Isus a declarat, "Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu. " Ioan 10:28, 29.

Ce făgăduinţă extraordinară ar trebui să fie asta pentru orice copil al lui Dumnezeu care are încredere în El ! La prima vedere, s-ar părea că garantează un fel de imunitate împotriva pierderii spirituale, dar nu am citit întregul text. Versetul 27 face parte integrantă din cugetul respectiv şi el aşază o condiţie anume pentru împlinirea făgăduinţei din versetele 28 şi 29. "Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică." Remarcaţi vă rog că doar adevăraţii urmaşi ai lui Dumnezeu se bucură de siguranţă prin mâna Lui protectoare. El le acordă viaţă veşnică doar oilor credincioase care Îl ascultă şi Îl urmează. Doar această ascultare şi urmare oferă imunitate faţă de o posibilă smulgere a celui rău sau a ajutoarelor lui. Ocrotirea este faţă de vrăjmaşii din exterior care caută să atragă oile, şi nu de necredincioşia oilor care s-ar putea să aleagă să nu-L mai urmeze pe Păstor. Nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui, dar ele pot să aleagă să sară afară oricând o doresc. Dumnezeu n-a făcut niciodată vreo aluzie că va interveni în libertatea de alegere a urmaşilor Săi. Credincioşii pot să aleagă moartea veşnică tot atât de sigur cum păcătoşii pot să aleagă să fie salvaţi.

Imaginaţi-vă cât de inutile ar fi sutele de avertizări biblice împotriva apostaziei, dacă ar fi imposibil să cazi de la credinţă. De ce i-ar fi condus Duhul Sfânt pe Pavel, Petru şi pe toţi ceilalţi să scrie ameninţări şi mustrări atât de solemne împotriva pierderii veşnice dacă n-ar exista un astfel de pericol? Iar dacă este adevărat că cei "odată mântuiţi" sunt siguri pe soarta lor veşnică, cu siguranţă că cel rău ar şti-o. Prin urmare, nu şi-ar pierde timpul cu credincioşii, ştiind că este imposibil să-i facă să-şi piardă mântuirea. Cu toate acestea, toţi ştim din experienţă că Satana lucrează şi mai tare să-i determine pe sfinţi să nu-L mai urmeze pe Domnul Hristos.

Trebuie să concluzionăm că mântuirea nu constă dintr-o singură predare, irevocabilă, fie că este trecută sau prezentă. Să fii mântuit reprezintă experienţa de a duce chiar viaţa lui Hristos prin atribuire şi împărtăşire divină. Nu este o realitate dacă nu există o relaţie continuă şi dinamică cu Isus, Sursa vieţii veşnice. Să fii mântuit trebuie rostit la toate cele trei timpuri ale verbului ca să fie întru totul după Biblie. Are loc, a avut loc şi va avea loc. Poate că ilustraţia folosită de către Glenn Fillman vă va fi de folos.

Un oarecare Bill Jones a ieşit la pescuit la câţiva kilometri de ţărmul oceanului. Barca i se răstoarnă şi el se scufundă în apă. Nu reuşeşte să se salveze. Tocmai atunci, vine o altă barcă de pescuit, dar este atât de încărcată că îi este imposibil să mai ia pe cineva. Totuşi, deşi doresc să-l salveze pe bietul om, marinarii îi aruncă o frânghie. "Uite, ţine-te de frânghia asta," îi spun ei. "Te vom trage până la mal." Când apucă frânghia, Bill Jones declară, "Slavă Domnului că sunt salvat!" Şi într-adevăr este salvat, atâta timp cât se ţine de frânghie. Mântuirea îi aparţine, dar are şi el un rol de jucat. Dacă în vreo ocazie îi dă drumul frânghiei şi nu mai vrea s-o apuce, este pierdut. La fel este şi cu cel care a fost salvat din păcat. Rămâne salvat cât timp se ţine de mâna lui Hristos. Dacă se hotărăşte să dea drumul acelei mâini şi să-l ia de mână pe Satana, va fi pierdut. Mântuirea lui depinde de hotărârea şi de acţiunea lui.

Deci, practic se poate vorbi de mântuire la trei timpuri -- trecut, prezent şi viitor. El poate spune, "Am fost salvat" când apucă frânghia, "Sunt salvat" atunci când este tras la mal şi "Voi fi salvat", atunci când îşi pune piciorul cu tărie pe mal. Un convertit -- a fost salvat -- din vina păcatului. Numim acest proces îndreptăţire. El -- este salvat -- din puterea păcatului şi numim aceasta sfinţire. El -- va fi salvat -- din prezenţa păcatului când va veni Hristos şi aceasta va fi proslăvirea. Toate aceste trei timpuri se folosesc în Biblie în legătură cu mântuirea.

În Romani 8:24 apare expresia, "Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiţi." Traducerea Weymouth este mai exactă: "Am fost mântuiţi". Versiunea Standard Revizuită (RSV) redă corect expresia din 1 Corinteni 1:18 prin "dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii." Apoi Fapte 15:11 declară, " ... suntem mântuiţi prin harul Domnului Isus." Deci trecut, prezent şi viitor.

Acum, haideţi să ne asigurăm că nimeni nu pleacă cu impresia greşită din ilustraţia noastră cu omul care este salvat de la înec. Oare faptul că trebuie să se ţină de frânghie ca să fie mântuit, înseamnă că ne putem câştiga mântuirea prin propriile fapte? Absolut că nu, de o mie de ori, nu! Amintiţi-vă că a fost tras de o altă putere decât a sa proprie. El nu a făcut decât să colaboreze cu acea putere şi s-a ţinut de frânghie. A trebuit să facă asta ca să fie tras la un loc sigur. În calitate de creştini, trebuie să ne mărturisim credinţa în Hristos, trebuie să-I rămânem credincioşi, trebuie să dăm pe faţă roadele ascultării; aceasta este partea noastră în a ne ţine de Hristos. El nu ne va da drumul niciodată. Singurul mod de a ne despărţi de El este să ne desprindem de bună voie de El şi avem această putere. Rămânem liberi în a alege asta. Voinţa noastră nu a fost schimbată doar pentru că ne-am făcut creştini.

În orice punct din viaţa noastră de creştini, ne putem decide să ne întoarcem, să alegem lucrurile lumii mai degrabă decât lucrurile lui Dumnezeu şi cerul. Suntem mântuiţi doar prin credinţa în Isus Hristos ca Mântuitor al nostru. "În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi." Fapte 4:12. Cu toate acestea, ne arătăm credinţa prin faptele noastre. Ea reprezintă o manifestare a iubirii noastre faţă de El. Să păstrăm poruncile lui Dumnezeu şi să facem ceea ce este bine reprezintă doar urmarea locuirii Duhului Sfânt în inimă. Acestea sunt roadele Duhului. Facem aceste lucruri, nu ca să fim mântuiţi, ci pentru că suntem mântuiţi şi atâta timp cât Îl iubim pe Domnul cu toată inima noastră, vom asculta de El. Nu vom da drumul frânghiei. vom continua să ne agăţăm de Hristos ca de singura noastră nădejde.